Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Pronosticurile Fanatik SuperLiga pentru FCSB – Dinamo

Specialiștii Fanatik SuperLiga au oferit pronosticurile la derby-ul etapei dintre FCSB și Dinamo. Există o favorită certă înaintea meciului de sâmbătă.
22.07.2023 | 10:32
Pronosticurile Fanatik SuperLiga pentru FCSB  Dinamo
Specialiștii FANATIK SUPERLIGA au oferit pronosticurile pentru derby-ul FCSB - Dinamo. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Specialiștii ediției de vineri a emisiunii FANATIK SUPERLIGA au oferit pronosticurile pentru derby-ul etapei cu numărul 2 din SuperLiga care le pune față în față pe FCSB și Dinamo, sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30. Bănel Nicoliță, Robert Niță și Alin Buzărin au înclinat balanța categoric spre echipa lui Gigi Becali.

Pronosticurile Fanatik SuperLiga pentru FCSB – Dinamo

Dinamo are un program de foc în startul sezonului. Reveniți pe prima scenă a fotbalului românesc, „câinii” au debutat împotriva Universității Craiova, scor 0-2, pe „Arcul de Triumf”. În a doua etapă, tot pe stadionul din sectorul 1 al Capitalei, formația din Ștefan cel Mare se duelează cu FCSB.

ADVERTISEMENT

Deși este un derby, Robert Niță consideră că duelul va fi extrem de dezechilibrat cu FCSB favorită clară. Fostul fotbalist consideră că echipa lui Gigi Becali este favorită atât la nivel individual, cât și la nivelul grupului.

„E un meci dezechilibrat cu un avantaj clar pentru FCSB, dar nici Dinamo nu a arătat rău în prima etapă. E un meci al orgoliilor în care forma de moment este mai puțin importantă. E drept că individual și ca grup, FCSB este net favorită la meciul cu Dinamo, în momentul de față”, a fost pronosticul lui Robert Niță.

ADVERTISEMENT

Bănel Nicoliță, impresionat de FCSB: „A plecat ca din tun”

FCSB a câștigat meciul din prima etapă, scor 3-1 cu FCU 1948 Craiova, pe fondul unui joc extrem de solid. Victoria vicecampioanei l-a impresionat pe Bănel Nicoliță. Fostul fotbalist al echipei lui Gigi Becali consideră că egalul cu Dinamo se va simți ca un eșec pentru suflarea roș-albastră.

„(n.r. egal) Nu ai voie. FCSB a plecat ca din tun. După meciul cu FCU 1948 Craiova a demonstrat că își doresc să ia campionatul”, a spus Bănel Nicoliță, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

ADVERTISEMENT

Alin Buzărin nu o vede pe Dinamo să se bată pentru play-off: „Derby-ul presupune echilibru și nu îl vom avea”

Alin Buzărin este de părere că Dinamo nu poate emite pretenții în acest sezon la play-off-ul SuperLigii. Specialistul FANATIK SUPERLIGA a precizat că problemele administrative ale „alb-roșiilor”, dar și mișcările de pe piața transferurilor ale celorlalte echipe duc la concluzia că echipa lui Ovidiu Burcă nu poate prinde un loc între primele 7-8 echipe ale campionatului

„Din păcate, derby-ul presupune echilibru și nu cred că îl vom avea. Echipa asta a lui Dinamo, care e frumoasă, e spectaculoasă, cu un antrenor care pare destul de bun, nu poate năzui anul ăsta decât la play-out și după să se bată pentru evitarea retrogradării, barajelor.

ADVERTISEMENT

Dinamo are o masă de suporteri, dar cu transferurile blocate, a luat pe cine a putut, e mai greu. Între primele 7-8 echipe nu are cum să intre Dinamo până în momentul ăsta. UTA Arad poate emite pretenții la un play-off, U Cluj. Mititelu are același țel.

Vorbesc de echipele care n-au prins anul trecut. Nu știu Voluntari, Botoșani, Petrolul. Acolo nu mi-e clar. Măcar 8-9 echipe se vor bate pentru astea șase locuri”, a explicat Alin Buzărin.

HORIA IVANOVICI vă așteaptă la FANATIK SUPERLIGA cu invitați de top în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 10:30, ÎN EXCLUSIVITATE, pe site-ul FANATIK.RO. Emisiunea poate fi vizionată, ÎN PREMIERĂ, de la ora 17:30 în zilele de luni, marți și vineri pe canalul de Youtube FANATIK, dar și pe pagina de facebook FANATIK.

Pronosticuri Fanatik SuperLiga pentru FCSB - Dinamo

ADVERTISEMENT