News

Protest spontan al angajaților din Ministerul Finanțelor. Oamenii au ieșit pe holuri, acțiuni similare și în țară

Angajații de la Ministerul Finanțelor au declanșat, joi, un protest spontan la sediul instituției din Capitală. Cauza ar fi proiectul ordonanță care duce la reducerea veniturilor.
10.08.2023 | 17:43
Protest spontan al angajatilor din Ministerul Finantelor Oamenii au iesit pe holuri actiuni similare si in tara
Protest spontan la Ministerul Finanțelor. Angajații se tem de scăderea salariilor. Sursa foto: hepta.ro / Sed Lex / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Joi, 10 august, la orele după-amiezii, zeci de angajați din Ministerul Finanțelor Publice au întrerupt spontan lucrul şi au ieşit pe holurile instituţiei. Ei au declanșat un protest față de unele prevederi ale proiectului de Ordonanță privind măsuri fiscal-bugetare.

Protest spontan la Ministerul Finanțelor. Angajații se tem de scăderea salariilor

Într-o primă fază, angajații din Ministerul Finanțelor au declanșat un protest chiar în sediul instituției împotriva prevederilor din proiectul de ordonanță de urgență privitor la reforma bugetarilor. Mișcarea a început spontan la mijlocul zilei.

ADVERTISEMENT

Ulterior, Sindicaliştii SedLex din Ministerul Finanțelor, conduși de Vasile Marica, au precizat că ei sunt cei care au declanșat protestul spontan la sediul instituţiei. Ulterior, în toată țara au avut loc astfel de mitinguri spontane.

”Colegii din Ministerul Finanţelor au declanşat un protest spontan. Se alătură colegi din toată ţara! Protestează sindicatele SEDLEX din Hunedoara, Vâlcea, Dolj, Giurgiu şi Gorj”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a sindicatului.

ADVERTISEMENT

De altfel, în jurul orei 14.00, un comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe Sed Lex, postat tot pe Facebook, arată că organizația a decis să lanseze protestele împotriva preconizatelor tăieri de venituri anunțate de guvern. Sindicaliștii acuză faptul că proiectul prezentat public ar duce la scăderea veniturilor angajaților cu 700 de lei lunar.

Comunicatul sindicatului Sed Lex

”Declanșăm protestele la nivel național:

Azi, 10 august 2023, la Ministerul Finanțelor a avut loc ședința Consiliului Național al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe convocat de urgență în urma apariției proiectului Ordonanței de urgență privind reducerea cheltuielilor bugetare, care conține prevederi referitoare la:
– Plafonarea sporului de conditii vătămatoare la 1000 de lei
– Indemnizatia de hrana nu se mai acorda celor cu venitul brut peste 10.000 lei
– Voucherele de vacanta nu se mai acorda celor cu venitul brut peste 10.000 lei
– Anularea posturilor vacante
– Desființarea biroului și funcției de șef birou
– Normative personal: 10 funcții de execuție pentru serviciu, 20 funcții de execuție pentru direcție, 40 funcții de execuție pentru direcție generală.

ADVERTISEMENT

Ultima forma prevede posibilitatea conducătorului instituției să decidă dacă oferă o funcție de execuție șefului de birou/serviciu a cărui funcție se desființează. Dacă oferă o funcție și nu există una vacantă, toți cei care ocupă o funcție de execuție în structură vor intra la concurs, structura urmând să se diminueze cu minim un post”.  

Reacția ministrului Marcel Boloș

După câteva zeci de minute de la startul protestului, la sediul instituției din capitală a ajuns și ministrul finanțelor, Marcel Boloş. El a discutat cu angajaţii care protestează spontan în interiorul clădirii nemulţumiţi de măsurile fiscale avute în vedere de Guvern.

ADVERTISEMENT

Ministrul PNL a transmis faptul că acest proiect de ordonanţă de urgenţă privind măsurile fiscale este încă în lucru, nici măcar nu a fost pus încă în transparenţă decizională.

”Nu înţeleg această îngrijorare pentru un proiect care încă este în lucru, nu este nici măcar pus în dezbatere publică. Deciziile se iau în cadrul coaliţie de guvernare. Eu pot să vă ascult ce doleanţe aveţi şi să prezint mesajul coaliţiei de guvernare. Asta pot să fac. Repet, sunt decizii care se iau în coaliţia de guvernare.

Ce pot să fac pentru dumneavoastră, înţelegând situaţia în ansamblul ei pentru ceea ce înseamnă partea de venituri, este să preiau mesajele dumneavoastră şi să le prezint în coaliţia de guvernare. Nu înţeleg această îngrijorare, în condiţiile ăn care acest proiect nu a fost pus în transparenţă decizională”, a declarat, joi, Marcel Boloş.

ADVERTISEMENT
Tags: