News

Proteste anti-restricții. Incidente la Galați. Jandarmii au mobilizat trupele speciale. Update

29.03.2021 | 21:45
Proteste antirestrictii Incidente la Galati Jandarmii au mobilizat trupele speciale Update
Proteste anti-restricții. Manifestanții din Capitală merg spre Guvern. Incidente la Sibiu. Foto: Inquam/Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Proteste anti-restricții în mai multe orașe din țară. Oamenii cer anularea ultimelor restricții și critică măsurile autorităților. Încă din primele ore ale mișcărilor, un incident a fost semnalat în Capitală, acolo unde un bărbat care nu purta mască a fost băgat în dubă de jandarmii prezenți pe străzi să asigure ordinea.


Proteste tensionate la Galați

Update, ora 21:50/ Protestele continuă în multe orașe din țară. Mii de oameni au ieșit pe străzi. La Galați situația pare cea mai tensionată în acest moment.

ADVERTISEMENT

Jandarmii au mobilizat trupele speciale ca să apere sediul prefecturii. Protestatarii încearcă să intre în sediul instituției, conform știri pe surse.

Mulţi dintre protestarii care au ieșit luni pe străzile Galaţiului sunt adolescenţi. Oamenii au pancarte pe scrie “Demisia Iohannis”, “Demisia Guvernul Cîţu”, “Demisia Arafat”.

ADVERTISEMENT

Manifestanții AUR din Craiova cer alegeri anticipate

Update, ora 20:50/ Continuă protestele în mai multe orașe din țară. Nemulțumirile oamenilor sunt tot mai evidente.

La Craiova, manifestanții AUR cer alegeri anticipate. Participa la protest aproximativ 800 de persoane.

ADVERTISEMENT

În tot acest timp, la București, protestatarii merg spre Guvern.

Incidente la Sibiu. Jandarmii au format un cordon pentru a-i împiedica pe protestatari

Protestatarii au pornit spre bulevardul Vasile Milea, dar jandarmii au format în fața lor un cordon pentru a-i împiedica.

Traseul ar fi fost discutat înainte de protest, au transmis oamenii. În cele din urmă, oamenii legii le-au permis protestatarilor să meargă mai departe, conform știri pe surse.

ADVERTISEMENT

Oamenii din Sibiu au strigat: „Cea mai proastă meserie este la jandarmerie”, „Hoții, hoții” și „Libertate”.


Update, ora 19:15/ Jandarmeria Bucureşti a dat explicații privind incidentul în care un bărbat a fost târât până la duba pentru a fi dus la secție.

”Bărbatul a refuzat să poarte masca de protecţie, motiv pentru care i s-a pus în vedere să se legitimeze. A refuzat legitimarea, a devenit agresiv, a adresat injurii şi a refuzat solicitarea jandarmilor de a-i însoţi la secţia de poliţie, în vederea stabilirii identităţii, conform procedurii în vigoare.

A încercat să smulgă materialele din dotarea jandarmilor şi a lovit cu picioarele. Prin urmare, a fost reţinut şi condus la secţia de poliţie, pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis Jandarmeria Bucureşti.


Știrea ințială/ Din imaginile prezentate la TV se observă cum bărbatul, care a fost recalcitrant s-a opus legitimării, după care jandarmii au vrut să-l încătușeze.

În acel moment, cetățeanul a opus rezistență și a intrat într-un conflict fizic cu forțele de ordine. În final, fiind mai mulți, jandarmii l-au târât până la duba Jandarmeriei pentru a-l duce la secția de poliție.

Incident la protestele anti-restricții din Capitală. Bărbat care nu purta mască, băgat în dubă de jandarmi

Luni, după ora 17:00, moment în care s-a anunțat startul mai multor mișcări de stradă în țară față de noile măsuri de restricții anunțate de autorități, s-a consemnat un prim incident destul de important.

Un participant la protestul din București, care are loc la Piaţa Universităţii, a fost ridicat de jandarmi şi băgat în dubă, pentru a fi dus la secția de poliţie.

Potrivit autorităților, bărbatul în cauză nu purta mască şi ar fi refuzat să se legitimeze. El a fost imobilizat şi dus către duba forțelor de ordine. Imediat, un al doilea bărbat, martor la incident, a fost legitimat de oamenii legii. Imediat după ora 17:00, câteva zeci de persoane participau la protestul anti-restricţii de la Universitate.

”Bărbatul a refuzat să poarte masca de protecție, motiv pentru care i s-a pus în vedere să se legitimeze. A refuzat legitimarea, a devenit agresiv, a adresat injurii și a refuzat solicitarea jandarmilor de a-i însoți la secția de poliție, în vederea stabilirii identității, conform procedurii în vigoare.

A încercat să smulgă materialele din dotarea jandarmilor și a lovit cu picioarele. Prin urmare, a fost reținut și condus la secția de poliție, pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, potrivit Digi24.

Protestul de luni, anunțat pe rețelele de socializare de liderul AUR

Încă de la orele prânzului, George Simion, co-președintele AUR, un politician care s-a declarat public anti măsuri de restricție, a anunțat, într-o postare pe Facebook, noi proteste în România, luni, începând cu ora 17.00.

”Astăzi, la 17.00, cu adevărat ne luăm Țara înapoi. În toată România, nu există scuze”, a transmis Simion pe pagina personală de Facebook.

ADVERTISEMENT