News

Foto. Proteste masive în Capitală împotriva vaccinării și a certificatului verde. Au fost aplicate zeci de amenzi. Update

Câteva mii de persoane participă la un protest împotriva vaccinării și a certificatului verde, în Capitală.
Foto Proteste masive in Capitala impotriva vaccinarii si a certificatului verde Au fost aplicate zeci de amenzi Update
Proteste masive în Capitală împotriva vaccinării și a certificatului verde. Câteva mii de persoane au ieșit în stradă. Sursa foto: Fanatik
ADVERTISEMENT
03-10-2021
09:51

După protestele de sâmbătă, participanții riscă amenzi între 500 și 2.500 de lei

Jandarmeria a anunțat că a dat zeci de sancțiuni contravenționale după protestele care au avut loc sâmbătă seara în București, la Universitate, în Piața Victoriei și la Palatul Cotroceni.

Până în acest moment nu se știe exact numărul de amenzi și nici valoarea acestora. Cei care au organizat protestul pot fi sancționați cu sume care pot ajunge până la 10.000 de lei.

„Încă se lucrează la asta, încă vizionăm imaginile operative pentru a vedea gravitatea încălcării legilor. Organizatorii riscă amenzi între 2.000 și 10.000 de lei, iar participanții între 500 și 2500 de lei”, a declarat pentru Digi24 Alexandru Iacob, purtător de cuvânt la Jandarmeria București.

„Au fost aplicate sancțiuni contravenționale până la această oră, pentru că asta prevede legea să facem.

În primul rând trebuie să discutăm despre sancțiuni contravenționale pentru organizatorii adunărilor publice de aseară, de asemenea, trebui să avem în vedere că marșurile sunt interzise în actualul context epidemiologic și noi am avut de-a face cu un marș, deci vom aplica sancțiuni contravenționale și pentru acest lucru”, a mai precizat Alexandru Iacob.

Câteva mii de persoane au protestat sâmbătă în Capitală împotriva stării de alertă, a certificatului verde și a discriminării persoanelor nevaccinate. 

„Nu ne dorim evenimente cu număr mare de participanți pentru că în actualul context epidemiologic ele reprezintă un pericol, dar totuși ar fi corect să mulțumim tuturor participanților care au înțeles să manifesteze pașnic și să cooperze cu forțele de ordine”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

 

02-10-2021
19:59

Declarațiile Jandarmeriei București despre protestul de sâmbătă

Jandarmii fac apel la calm în privința protestului care are loc în Capitală împotriva certificatului verde, a restricțiilor impuse de autorități, a vaccinului și chiar a guvernului.

Oamenii legii anunță că situația este sub control și ei se concentrează ca protestul să se încheie fără evenimente neplăcute.

Iată declarația acestuia de la Antena 3:

„În acest moment, situaţia este sub control din punctul nostru de vedere. Facem un apel la calm.

Am făcut-o şi până acum, o vom face şi în continuare. Vrem să ne asigurăm că  lucrurile decurg pe un făgaş normal, într-un climat de ordine și siguranță pentru paricipanții la adunarea publică.

Nu facem un scop de a aplica sancţiuni contravenţionale.

În acest moment ne concentrăm pe terminarea adunării publice în condiţii de sigurnaţă, după care vom putea discuta şi despre aplicare măsurilor, dar pot să garantez că nu tolerăm încălcările legii şi nu vom fi ezitanţi în ceea ce priveşte aplicarea legii”, a precizat Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București.

Incidente la un protest din Suceava

Proteste sunt nu numai în București, ci și în alte zone ale țării. Oamenii din Rădăuţi și-au arătat nemulțumirea față de restricțiile impuse de Guvernul Cîțu printr-un miting.

Aici, lucrurile nu au mai fost atât de pașnice ca la București. Un protestatar s-a urcat pe o mașină, iar jandarmii au folosit spray-ul lacrimogen împotriva unui grup care îi înconjurase.

De asemenea, un alt participant la protest a aruncat cu o petardă și o persoană a fost rănită.

Scandalagii au fost identificați și se vor lua măsurile legale care se impun.

„În jurul orei 19:05, un protestatar s-a urcat pe o mașină şi, la solicitarea forţelor de ordine, a refuzat să coboare. Doi jandarmi au intervenit și l-au dat jos de pe maşină, iar pe timpul acţiunii, câţiva protestatari s-au grupat în jurul celor doi jandarmi.

Pentru a permite celor doi jandarmi să revină în dispozitiv, echipa trimisă în sprijin a fost nevoită să folosească spray-ul iritant lacrimogen.

Pe timpul acestei acţiuni, un protestatar a aruncat o petardă către forţele de ordine, o persoană participantă la protest fiind rănită”, au informat reprezentanţii de la Jandarmeria Suceava.

02-10-2021
17:33

Protestul din București ia amploare. Sunt mii de persoane care participă

Sunt circa 12.000 de persoane care protestează în fața Guvernului României, anunță Digi24.ro. Inițial, au fost două manifestații, dar participanții s-au unit în fața instituției.

Pe de altă parte, reporterul Fanatik de la fața locului a precizat că Jandarmeria a informat că ar fi circa 15.000 de participanți.

Numărul maxim de protestatari care este prevăzut în lege în condițiile pandemice este de 100. Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al IGPR, a transmis că nu au fost incidente până acum și că efectivele de forțe de ordine se vor înmulți pe măsură ce crește și numărul participanților.

Deocamdată, pasibil de amendă este organizatorul, iar sancțiunile pentru participanți vor fi stabilite ulterior, a mai transmis purtătorul de cuvânt.

Mesajul Ro Vaccinare după protestul masiv

Pe de altă parte, Comitetul Național pentru Coordonarea Campaniei de Vaccinare a transmis o reacție a la aceste proteste și i-a îndemnat pe oameni să se vaccineze, în contextul în care sâmbătă a fost un nou record de cazuri de infectare.

„În aceste momente, cu aceeași credință, sute de medici luptă pentru salvarea vieților unor pacienți cu forme severe de COVID-19. Un român a murit la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore, tot din cauza COVID-19 (184 de pacienți decedați).

Din cei 184 de pacienți decedați, 170 erau nevaccinați (92%). 1.412 persoane sunt internate la ATI, din care 20 sunt minori. 11.328 de persoane sunt internate pe secții, din care 325 sunt minori. Acesta este bilanțul COVID-19 din ultimele 24 de ore!

Până când??? Vă rugăm: ascultați sfatul medicilor! Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19!”, a transmis Comitetul Național pentru Coordonarea Campaniei de Vaccinare pe pagina de Facebook Ro Vaccinare.

Mesajul PSD după protestul uriaș din Capitală

PSD a avut prima reacție referitoare la acest protest și a specificat că Guvernul Cîțu trebuie să plece, aceasta fiind una dintre cererile protestatarilor.

Astfel, ei au transmis că „românii au dreptul să fie revoltați”.

Iată ce a transmis PSD pe pagina de Facebook după protestul care se desfășoară în aceste momente în Capitală:

„DA! Acest Guvern trebuie să plece! DA! Așa cum #PSD a promis: Florin Cîțu și acoliții lui vor deveni, de marți, istorie!
Românii au tot dreptul să fie revoltați!

Ne-au îngrădit libertățile, ne-au amanetat viitorul prin împrumuturi masive și – poate cel mai grav lucru: acum NE ÎNVRĂJBESC!

Vaccinați contra nevaccinați! „Educați” versus „analfabeți funcționali”!

Au transformat o dramă sanitară în #pandemia dezbinării naționale!

Să vă fie rușine! Nu vă mai urcați pe cadavre ca să vă justificați incompetența de a pregăti sistemul sanitar! PSD va fi alături de români! PSD va trimite Guvernul acasă!”, se arată în mesajul PSD.

Proteste masive în București împotriva vaccinării, chiar în ziua cu recorduri negative privind pandemia, când au fost înregistrate peste 12.000 de infectări.

Peste 10 mii de persoane participă la aceste proteste.

Proteste masive în Capitală împotriva restricțiilor impuse de autorități

Este vorba, mai precis, despre două proteste diferite, unul dintre ele având loc pe Bulevardul Magheru și celălalt în Piața Victoriei.

ADVERTISEMENT

Mitingul antivaccinist, anti-restricții și antiguvernamental este organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), în Piața Universității.

„Noi venim din Parlament, unde am început greva și mergem până la capăt cu acțiunile de protest.

ADVERTISEMENT

Nu mai este timp de stat, nu mai este timp de așteptat, tolerat și de înghițit mizeriile pe care ni le servesc alții.

E momentul să venim cu toții la București, e momentul să fim mulți, foarte mulți,” a scris George Simion pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Cel din Piața Victoriei este organizat de Asociaţia Calea Neamului, Asociaţia NEAMUNIT, Asociaţia Alianţa Părinţilor, Grupul Civic Starea de Libertate şi Grupul Civic Legitimă Apărare.

Fără măsuri de protecție la protestele din București

Protestele sunt organizate fără ca măsurile de protecție sanitară să fie respectate. Participanții nu respectă distanțarea socială și nici nu poartă masca de protecție.

ADVERTISEMENT

De asemenea, oamenii cer demisia guvernului. Mesajele pe care aceștia le au scriu: ”Libertate”, ”Nu forţaţi, nu ne vaccinaţi”, ”Cred în Dumnezeu, nu în Covid”, ”Libertate fără certificate”.

„Cu noi este Dumnezeu, cu ei este necuratul”, mai arată mesajul unei protestatare.

„În Maramureș noi ne vaccinăm cu horincă”, aveau scris niște protestatari pe un banner imens, conform Hotnews.

Protestatarii cer ca starea de alertă să fie ridicată, dar și ca vaccinarea indirect obligatorie să fie eliminată. De asemenea, ei cer ca spitalele să fie destinate tuturor oamenilor, nu doar bolnavilor Covid.

Aflat în mijlocul oamenilor, George Simion a vorbit despre protestul organizat împotriva măsurilor impuse de autorități.

“Încalcă manifestația noastră în vreun fel Constituția? Nu. Dreptul la protest e prevăzut de Constituție. Nu au cum să interzică manifestațiile. Ajungem într-o dictatură. Suntem 5.000 numai noi, AUR, sunt și alte sindicate alături de noi.(…)

Guvernul demult trebuia să își dea demisia, e cel mai mare protest din ultimii doi ani. (…)

Va fi Piața Victoriei plină și Iohannis trebuie să audă mesajul nostru. Trebuie să plece.

Asta e adevărata moțiune de cenzură, să se vadă exact că românii nu îl mai vor nici pe Klaus Iohannis, nici pe Florin Cîțu. Mergem până la capăt.”, a transmis Simion, la Antena 3. 

Proteste și în alte orașe din România, sâmbătă

Proteste au loc și în mai multe orașe ale țării. Este cazul pentru Timișoara și Cluj.

Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că a fost introdus certificatul verde printre reglementările în vigoare, pentru că acesta „restricționează drepturile”.

„Adunare publică în Cluj-Napoca de la ora 16:30, la Monumentul Memorandiștilor, sâmbătă, 2 octombrie, pentru «Respingerea certificatului verde care ne restricționează drepturile și a restricțiilor care subminează economia și care produc o segregare în societate»”, se arată într-un anunț de pe Facebook.

ADVERTISEMENT
Tags: