News

PSD anunță o nouă moțiune de cenzură. Este vizat ministrul Economiei, Claudiu Năsui

22.02.2021 | 17:31
PSD anunta o noua motiune de cenzura Este vizat ministrul Economiei Claudiu Nasui
ADVERTISEMENT

Prin vocea prim-vicepreşedintelui, Sorin Grindeanu, Partidul Social Democrat a anunțat, în cursul zilei de luni, 22 februarie, că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, căruia i se impută „bătaia de joc la adresa antreprenorului român”.

Acesta ar urma să fie al doilea membru al Cabinetului Cîțu vizat de un astfel de demers, după ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Moțiunea împotriva sa a fost respinsă, însă, în plenul Camerei Deputaților, cu 140 de voturi pentru, 161 contra și o abținere.

ADVERTISEMENT

De asemenea, vor fi depuse mai multe amendamente la forma finală a proiectului de buget, care, odată avizată de Consiliul Legislativ și adoptată în ședința de Guvern din această seară, va ajunge în Parlament pentru votul decisiv. Demersul vizează plata drepturilor restante ale minerilor din Valea Jiului, blocați în subteran în semn de protest.

PSD, moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, pentru „bătaia de joc la adresa antreprenorului român”

Am decis să depunem moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, pentru ce a văzut o țară întreagă: bătaie de joc la adresa antreprenorului român.

ADVERTISEMENT

În loc să-i ajute, el nu face acum decât să blocheze un program de finanțare de 500 de milioane de euro. După dezbaterile pe buget vom face o moțiune simplă împotriva domnului Năsui”, a anunțat Sorin Grindeanu.

Cât despre amendamentele pregătite de social-democrați pentru proiectul de buget al anului curent, acestea „au ca sursă de finanţare capitolul ”Acţiuni generale” de la Ministerul Finanţelor Publice, unde nu este cuprinsă doar contribuţia României la UE, ci şi fonduri pe care anul trecut le-aţi folosit în scop electoral şi ştie toată ţara ce aţi făcut anul trecut.

ADVERTISEMENT

La fel ca şi puşculiţa de la fondul de rezervă al premierului. De acolo vrem să tăiem domnule Cîţu şi suntem convinşi că de aia sunteţi supărat. Am discutat în BPN situaţia din Valea Jiului.

Am decis să luăm legătura cu colegii noştri europeni, pentru că din miliardele din PNRR să se poată aloca fonduri pentru proiecte de dezvoltare economică. În paralel vom depune amendamente la buget pentru a le plăti minerilor drepturile restante. E normal într-o ţară europeană ca oamenii să fie plătiţi la timp pentru munca lor”, a mai spus prim-vicepreședintele PSD.

ADVERTISEMENT

Claudiu Năsui amenință cu plângere la DNA

De altfel, intenția social-democraților de a depune o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei a fost anunțată încă de săptămâna trecută, prin vocea liderului formațiunii politice, Marcel Ciolacu, care invoca „suspiciuni clare de măsluire” în privința Măsurii 3 pentru granturi de investiţii, menită să sprijine firmele în perioada pandemiei.

În replică, Năsui nega acuzațiile și amenința cu o plângere la DNA în privința posibilelor fraude în programul prin care sunt acordate granturile nerambursabile în valoare de 550 de milioane de euro din fonduri europene.

Am luat act de anunțul președintelui PSD, domnul Marcel Ciolacu, privind intenția de a depune o moțiune împotriva mea în Parlament. Am văzut și motivul. Nu este nicio problemă că am avut cont pe platforma de granturi acordate IMM-urilor (Măsura 3).

Zilele în care am accesat-o au fost 29 de decembrie și 31 decembrie, înainte să fi fost vreo informație relevantă pe ea. Așadar, nici vorbă de intervenit într-o procedură de selecţie.

Pentru că vreau să fiu 100% transparent și pentru că asta vreau să se întâmple și cu administrația din România, am cerut la STS log-ul accesului pe platformă aferent contului meu. În cazul în care PSD depune moțiunea, voi prezenta în Parlament log-urile puse la dispoziție de STS”, spunea ministrul Economiei.

ADVERTISEMENT