News

PSD cere și demisia Ralucăi Turcan: ”Era ministru când s-a avizat un azil al groazei”

Purtătorul de cuvânt al PSD a cerut, vineri, și demisia ministrului PNL Raluca Turcan. Aceasta e acuzată că era în Guvern când ”s-a avizat un azil al groazei”.
14.07.2023 | 19:00
PSD cere si demisia Ralucai Turcan Era ministru cand sa avizat un azil al groazei
Demisia ministrului culturii, Raluca Turcan, cerută de PSD: ”A fost la Ministerul Muncii când s-a avizat un azil al groazei”. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

În ziua în care Gabriela Firea a plecat din Guvern, PSD cere și demisia Ralucăi Turcan, un ministru PNL din Executiv. Purtătorul de cuvânt al social-democraților o acuză pe aceasta că era ministru când s-a avizat un azil al groazei.

Demisia ministrului culturii, Raluca Turcan, cerută de PSD: ”A fost la Ministerul Muncii când s-a avizat un azil al groazei”

Joi și vineri, PSD a pierdut doi miniștri din Guvern, în contextul scandalului azilelor groazei. Mai întâi, Marius Budăi a anunțat că pleacă de la Muncă. Apoi, la o zi distanță, un gest similar a fost făcut și de Gabriela Firea.

ADVERTISEMENT

Partidul Social Democrat consideră, prin vocea purtătorului de cuvânt, Lucian Romașcanu, că în scandalul azilelor groazei din Voluntari trebuie să urmeze și alte demisii, chiar din actualul Executiv.

Fost ministru al culturii, Romașcanu a luat-o în vizor pe succesoarea sa în Guvern, e vorba de Raluca Turcan. Aceasta este acuzată de social-democrat că era la Ministerul Muncii când s-a avizat un cămin al ororilor.

ADVERTISEMENT

”Demisia doamnei Firea este strict decizia dumneaei. Este o demisie de onoare. Este un lucru pe care sigur că nu și l-a dorit nimeni. Dar în acest moment suntem în situația în care, atât în plan guvernamental, prin deciziile pe care le-a luat Marcel Ciolacu, cât și în plan politic, prin cele două demisii de onoare ale celor doi miniștri, suntem în linie cu ceea ce trebuie să facem.

Îl aștept cu mare interes pe domnul Drulă să-și demită primarii care au azile ale groaze’ pe teritoriul lor, pe doamna Turcan să-și dea demisia, pentru că a fost ministru al Muncii atunci când s-a avizat unul din azilele groazei. Noi ne-am făcut treaba”, a spus Romașcanu la Antena 3.

ADVERTISEMENT

Premierul Marcel Ciolacu cere și alte demisii

Vineri, după ce a luat act de demisia Gabrielei Firea, Marcel Ciolacu a emis un comunicat dur. Premierul a subliniat că se așteaptă, acum, și la demisia primarilor, președinților de consilii județene și alți șefi de instituții implicați în acest scandal.

Vreau să subliniez că apreciez gestul voluntar pe care l-a făcut doamna Firea. Lucrurile nu trebuie să se oprească însă aici. Aștept acum ca și primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au avut o legătură cu “azilele groazei” să își asume pe deplin responsabilitatea. Toți trebuie să facă un pas în spate”, precizează Ciolacu.

ADVERTISEMENT

În același timp, primul-ministru spune că ”lucrurile nu se vor schimba doar cu un număr de demisii. Cel mai grav ar fi ca această indignare legitimă a societății să fie acoperită de un șir de demisii, iar în spate lucrurile să rămână la fel”.

ADVERTISEMENT