News

PSD își rotunjește veniturile ca agenție imobiliară pentru parlamentari. Care au fost cei mai generoși cotizanți ai partidului

Pe lângă subvențiile uriașe primite de la bugetul de stat, partidele fac rost de bani și prin alte metode, iar unele sunt tot o afacere mascată cu statul.
27.04.2023 | 12:04
PSD isi rotunjeste veniturile ca agentie imobiliara pentru parlamentari Care au fost cei mai generosi cotizanti ai partidului
Marcel Ciolacu este liderul celui mai bogat dintre partidele din România/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Autoritatea Electorală Permanentă a început să publice în Monitorul Oficial rapoartele privind finanțarea partidelor politice din alte surse decât subvențiile primite lunar de la bugetul de sta. Este vorba de cotizații, donații, împrumuturi, precum și din activitățile de natură comercială.

O fostă jurnalistă, cea mai generoasă cotizantă a PSD

În cazul PSD, se observă că veniturile din cotizații sunt insignifiante în raport cu subvențiile, dar și așa social-democrații de rând au contribuit cu cotizații la trezoreria partidului care însumează 9.401.000 lei. Formularea „de rând” este însă relativă, întrucât cotizațiile cele mai consistente vin de la persoane care au obținut statut de demnitar cu ajutorul PSD.

ADVERTISEMENT

Potrivit Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, partidele trebuie să publice lista cotizațiilor al căror cuantum anual depășește nivelul a zece salarii minime. În 2022 acest prag a fost depășit de către patru pesediști. Astfel, europarlamentarul Carmen Avram a plătit cotizații care au însumat 44.395 lei, ea fiind urmată de către deputatul Simona Bucura-Oprescu – 34.689 lei, președintele CJ Călărași Vasile Iliuță – 32.500 lei și deputatul Remus-Gabriel Mihalcea – 24.466 lei.

Există și un caz în care cuantumul donațiilor primite la PSD a depășit pragul de zece salarii minime. Este vorba de Petre-Florin Manolea, fost deputat în legislatura 2016-2020 și actual secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului. Donațiile acestuia au însumat anul trecut 33.600 lei.

ADVERTISEMENT

Pe lângă aceste surse, PSD a obținut venituri consistente din închirieri, lucru permis de legislație. Astfel, închirierea spațiilor aflate în patrimoniul propriu pentru conferințe sau acțiuni social-culturale a adus social-democraților circa 218.000 lei. Însă principala categorie de chiriași ai PSD sunt proprii parlamentari întrucât partidul a obținut din închirierea spațiilor aflate în patrimoniul propriu pentru organizarea birourilor parlamentare nu mai puțin de 256.000 lei. Tot de la parlamentari a fost obținută suma de 85.000 de lei prin subînchirierea unor spații pe care PSD le ocupă, la rândul său, prin închiriere.

Chiria plătită de birourile parlamentare, o subvenționare mascată

Practic, este vorba de o formă de mascată de subvenționare suplimentară a partidelor. Acestea și-au obținut sediile prin cumpărare de la stat în condiții preferențiale, reglementată prin mai multe acte normative, sau le ocupă prin închiriere, iar partidele le închiriază sau subînchiriază parlamentarilor proprii pentru amenajarea birourilor parlamentare. Numai că parlamentarii nu plătesc acești bani din buzunarul propriu, ci din sumele forfetare pe care le primesc de la Camera Deputaților sau Senat, după caz.

ADVERTISEMENT

Practica organizării birourilor parlamentare în sediile de partid face ca și alți bani de la stat să ajungă în vistieriile formațiunilor politice, pe lângă șuvoiul financiar drenat din bugetul de stat. Astfel se explică și motivul pentru care suma forfetară a parlamentarilor a fost majorată la începutul acestui an de la 28.080 de lei la 35.500 lei, ceea ce înseamnă automat și o creștere a veniturilor pe care partidele le obțin din chirii.

Nu doar PSD recurge la practica drenării banilor alocați pentru sumele forfetare primite de către deputați și senatori de la Parlament. De exemplu, UDMR a obținut venituri din activități economice care au însumat în 2022 peste 219.000 lei, iar aproape toți acești bani provin din închirieri/ subînchirieri pentru birourile parlamentare.

ADVERTISEMENT

Însă aceste sume reprezintă doar mărunțiș pentru partide care primesc sume enorme de la stat în fiecare lună sub formă de subvenții. Cuantumul acestora în anul 2022 s-a ridicat la 256.000.000 lei, peste nivelul preconizat inițiat în bugetul de stat, întrucât în luna august, prin rectificare bugetară, s-au mai acordat 24.400.000 lei. Cea mai mare parte a banilor a primit-o PSD, anume 98.000.000 lei. Trebuie menționat că UDMR nu a primit finanțare prin subvenție, Uniunea fiind sprijinită de statul român ca organizație a unei minorități naționale. Astfel, UDMR a primit 43,4 milioane din suma împărțită minorităților naționale.

ADVERTISEMENT