Sport

Se încheie investiţia Qatarului în PSG după CM 2022?! Care este planul şeicilor şi cum a devenit echipa din Paris un instrument în mâna arabilor

Experții prevăd că legătura dintre investitorii din Qatar și gigantul francez PSG este una foarte solidă și nu va avea ca punct final Campionatul Mondial de fotbal programat în 2022.
21.11.2021 | 08:26
Se incheie investitia Qatarului in PSG dupa CM 2022 Care este planul seicilor si cum a devenit echipa din Paris un instrument in mana arabilor
ADVERTISEMENT

Banii veniți din zona Golfului Persic, pentru finanțarea puternicei echipe franceze, înseamnă utilizarea acestei mărci ca instrument principal de diplomație pentru emiratul bogat în petrol și alte resurse naturale. Această strategie este pe termen lung și este puțin probabil să se schimbe în următorul deceniu.

Qatar Sport Investments (QS) a preluat clubul parizian în 2011, iar de atunci a investit peste un miliard de euro, fără a câștiga Liga Campionilor, cel mai râvnit trofeu la nivel european.

ADVERTISEMENT

Va mai rămâne deschis robinetul cu bani al Qatarului pentru PSG şi după CM 2022?!

Ce vor face investitorii din Qatar după turneul final al Campionatului Mondial? Vor mai fi ei la fel de generoși și răbdători cu PSG?

Aceste întrebări legitime sunt puse de observatorii din fotbalul francez, dar îi frământă și pe suporterii care, grație petrodolarilor, îi pot vedea pe Parc des Princes pe Neymar, Messi sau Mbappe.

ADVERTISEMENT

Raphael Le Magoariec, cercetător doctor în geopolitică, specializat pe țările din Golful Persic, citat de MSN, crede că ”organizarea în Qatar a Cupei Mondiale este un triumf în sine, deja obținut. De aceea politica de a investi în fotbal a Qatar-ului nu ar trebui să se schimbe”.

Experții chestionați de AFP pe această temă spun că predicțiile asupra viitorului unei țări sunt greu de realizat, deoarece riscurile sunt multiple și mai mulți factori pot interveni și schimba perspectiva în orice moment. Respondenții consideră însă că strategia Qatar-ului în acest sens pare a fi foarte solidă.

ADVERTISEMENT
  • Campionatul Mondial din Qatar va începe peste fix un an, pe 21 noiembrie 2022

PSG, instrument de diplomație soft power

Qatar-ul, prin aceste investiții masive, urmărește ca PSG să fie vârf de lance pentru diplomația soft power practicată de țara arabă.

Termenul de soft power a fost inventat la finele anilor 1980 și a fost făcut cunoscut de politologul american Joseph Nye, co-fondator al teoriei relațiilor internaționale ale neoliberalismului, care a servit la Casa Albă în administrația Carter, dar și în mandatul lui Bill Clinton.

ADVERTISEMENT

Soft power înseamnă putere de influență și de convingere, obținută prin dorință și atracție, fără mijloace coercitive.

Marc Lavergne, director de cercetare la Universitatea din Tours,  opinează că investițiile Qatar-ului în PSG sunt, de fapt, o strategie de apărare națională. Conform cercetătorului francez, la scurt timp după invazia americană în Kuwait, conducătorii din Qatar și-au ridicat problema respectivă. Ei au ajuns la concluzia că neavând o armată puternică, nici câmpuri petroliere sau tehnologie așa de puternice, singura armă defensivă ar fi opinia publică occidentală. Specialistul din mediul academic a mai afirmat că ”în Qatar s-a dezvoltat un întreg set de piloni de diplomație soft power, bazați în special pe artă și pe sport.  PSG este un instrument de seducție la nivel mondial, motiv pentru care se investește masiv. Qatar urmărește realizarea unei imagini clare, exotice, idealizate, iar această strategie este gândită pe termen lung”.

  • 222.000.000 de euro a costat transferul lui Neymar de la FC Barcelona la PSG, cea mai scumpă afacere din istoria fotbalului

Cea mai bună prezentare pentru Qatar

Strategia de a investi în sport a plasat, din punct de vedere geopolitic, Qatar-ul pe harta lumii, emiratul neexistând în opinia publică în urmă cu 15 ani. Lavergne crede că PSG este esențial în această strategie de promovare, deoarece PSG este un brand la nivel mondial.

Multă lume a considerat că refuzul ofertei de 180 milioane de euro, înaintată de Real Madrid pentru a-l cumpăra pe Mbappe, a fost o gafă financiară. Însă, precizează cercetătorii francezi, pentru a fi înțeleasă această mișcare, trebuie să ai cadrul de referință din Qatar. Aceste investiții ale Qatar-ului trebuie comparate cu bugetul unui minister al apărării.

Banii șeicilor au ajutat clubul francez să obțină titlul de 7 ori și alte trofee interne, iar în 2020 să joace finala Ligii Campionilor, ceea ce înseamnă expunere deosebită.

Alți analiști sunt de părere că organizarea CM de anul viitor contează, de fapt, mult prea puțin față de strategia pe termen lung, care deja a dat rezultate notabile. Carole Gomez, cercetător senior în sport și geopolitică la IRIS, un think tank axat pe probleme geopolitice și strategice, consideră că ”încă de la început, investiția în PSG a fost o investiție majoră pentru Qatar. Este, probabil, cea mai bună prezentare pentru țară. Nu cred că investițiile în acest domeniu se vor opri imediat după Cupa Mondială”.

  • 220.000.000.000 de dolari ar fi costul total al CM 2022 din Qatar

Qatar aliat strategic al Franței

Legăturile dintre Qatar și Franța sunt, în opinia specialiștilor, foarte vechi și se întind dincolo de perimetrul sportiv.

Doha are motive geopolitice și economice pentru a investi în sport. Qatar dorește supremație în relația cu vecinii săi din Golf, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, țări care, de asemenea, investesc masiv în promovarea prin sport.

Sportul este văzut și ca o posibilitate de a atrage diversificarea investițiilor, în perspectiva erei post-petroliere.

Concluzia comună a celor intervievați este că ”PSG este un instrument eminamente strategic în politica de promovare a Qatar-ului”.

În 2015, Qatar a organizat Campionatul Mondial de handbal masculin, titlul mondial fiind câștigat de Franța, cu ajutorul arbitrilor. Qatar, cu o selecționată bazată în special pe jucători naturalizați, mulți dintre ei din lumea francofonă, a ajuns în finală.

Tenis, sporturi cu motor, volei, baschet ori chiar sporturi de iarnă sunt alte metode de promovare pentru Qatar.

Cu toate acestea, Qatar-ul nu uită de filonul autohton. Foarte mulți copii și tineri localnici sunt trimiși la academiile unor cluburi puternice, pentru a se perfecționa și pentru ca în proxima perioadă să poată evolua în echipele naționale ale Qatar-ului.

O regulă interesantă este impusă în campionatul național de fotbal din Qatar, unde echipele nu au voie să folosească portari străini.

ADVERTISEMENT