Sport

Halucinant! Rădoi i-a ”montat” pe tricolori cu video-ul ratării calificării la Euro 2004! Efectul: o nouă calificare ratată!

Naționala României ratează un nou turneul final, iar o mare parte din vină îi aparține lui Mirel Rădoi. Acesta i-a ”motivat” pe jucători înaintea partidei cu Islanda cu un video de la ratarea calificării la Euro 2004.
12.11.2021 | 01:14
Halucinant Radoi ia montat pe tricolori cu videoul ratarii calificarii la Euro 2004 Efectul o noua calificare ratata
Naționala României ratează un nou turneul final, iar o mare parte din vină îi aparține lui Mirel Rădoi. Acesta i-a ”motivat” pe jucători înaintea partidei cu Islanda cu un video de la ratarea calificării la Euro 2004. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

”Tricolorii” nu au reușit decât un 0-0 în fața ”nordicilor” pe stadionul Steaua și nu mai sunt la mâna lor înaintea ultimei etape pentru a prinde locul 2 și barajul pentru CM 2022.

Ironia sorții, elevii lui Mirel Rădoi sunt acum la mâna Islandei. Pentru a mai prinde poziția secundă, România trebuie să câștige obligatoriu în Liechtenstein, dar au nevoie și ca Macedonia de Nord să se împiedice în fața islandezilor.

ADVERTISEMENT

Video cu ratarea calificării la Euro 2004, așa i-a pregătit Rădoi pe jucători înaintea duelului cu Islanda

Cu o deplasare considerată extrem de ușoară în Liechtenstein, în ultima etapă, naționala României avea nevoie de o victorie cu Islanda pentru a-și asigura în mare parte locul la baraj, însă Mirel Rădoi are o mare parte de vină pentru această nereușită, el recurgând înaintea partidei la un video motivațional cu… ratarea calificării la Euro 2004.

Dezvăluirea a fost făcută după după întâlnirea din Ghencea de Florin Tănase. ”E dezamăgire mare, selecționerul își dorea pentru noi să nu trăim clipele pe care le-a trăit dânsul ca jucător la meciul cu Danemarca”, a spus jucătorul de la FCSB.

ADVERTISEMENT

Este vorba de partida Danemarca – România 2-2, disputată la 10 septembrie 2003, în care ”nordicii” ne-au egalat la ultima fază și astfel ”tricolorii” au ratat prezența la turneul final din Portugalia.

Marica i-a cerut selecționerului să plece imediat

Alegerea lui Mirel Rădoi de a încerca să-i facă pe jucători să conștientizeze importanța întâlnirii cu Islanda prin imagini de la un meci care a produs o dezamăgire cruntă s-a dovedit total neinspirată, România nereușind să obțină cele 3 puncte absolut necesare.

ADVERTISEMENT

Vorbim despre o alegere greșită și prin prisma faptului că în mintea ”tricolorilor” a rămas întipărită imaginea eșecului calificării de la Copenhaga. Chiar dacă mesajul s-a vrut a fi unul pozitiv: ”să nu facem ca atunci”, el s-a dovedit a fi unul falimentar.

Iar primul care a reacționat a fost Ciprian Marica. Fostul atacant al naționalei i-a cerut lui Rădoi să plece imediat de la cârma primei reprezentative: ”Ce să facă, să mai aștepte o partidă? E circ tot ceea ce se întâmplă la Federație. Vedem ce face o declarație aruncată în neant!”

ADVERTISEMENT

Toate tunurile pe Rădoi

Mirel Rădoi a fost dezamăgit după duelul dintre România și Islanda, scor 0-0, selecționerul recunoscând că ar fi vrut mai multe atacuri din partea elevilor săi și mai multă concentrare la finalizare. Totodată, el a recunoscut că nu mai crede în calificare, fiind convins că Macedonia de Nord va câștiga meciul cu Islanda din ultima rundă.

Contraperformanța înregistrată în Ghencea în compania Islandei nu pare însă o întâmplare. Mandatul lui Mirel Rădoi a părut presărat de astfel de rezultate rușinoase, atât la prima reprezentativă, cât și la naționala olimpică.

Fostul portar Florin Prunea a dat și el de pământ cu selecționerul Mirel Rădoi și conducătorii Federației Române de Fotbal într-o declarație făcută pentru FANATIK. Fostul internațional este sigur că actualul selecționer va pleca de la națională și a fost ironic când a fost întrebat de succesor.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,44 este cota pentru „2 pauză / 2 final” la meciul Liechtenstein – România. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT