Raluca Pastramă a postat o imagine cu burtica de gravidă pe rețelele de socializare. Dar aceasta nu a venit singură, ci însoțită de un mesaj scris de fosta soție a lui Pepe.
Raluca Pastramă a ținut să facă o urare de „La mulți ani!” foarte specială pentru una dintre prietenele sale apropiate. Fosta soție a lui Pepe i-a urat acesteia toate cele bune într-un mod prietenesc, postând și o fotografie alături de ea de ea pe rețelele de socializare.
Fosta soție a lui Pepe a postat o imagine de pe vremea când era gravidă cu fetița ei și a lui Ibrahim. Raluca Pastramă a postat acea imagine de la cununia civilă cu actualul ei soț pentru a-i face o urare prietenei respective. „La mulți ani, om frumos! Te iubesc mult!”, a scris aceasta pe rețelele de socializare.
Probabil Raluca Pastramă a folosit cea mai recentă fotografie alături de prietena ei sau una în care amândouă arată foarte bine și de aceea a ales-o pe aceasta.
Nu este vorba despre un nou copil în viața fostei soții a lui Pepe, chiar dacă poate unii au crezut așa. Probabil aceasta este acum foarte ocupată cu fetița ei care va împlini un an peste doar o lună și nu se gândește la al doilea copil.
Deși este foarte fericită în noua ei relație, Raluca Pastramă a vorbit și despre zvonurile legate de divorț. S-a spus la un moment dat că lucrurile nu mai merg deloc bine între aceasta și actualul ei soț, iar aceștia ar fi decis să se despartă.
Nimic mai departe de adevăr, a precizat fosta soție a cântărețului și prezentatorului de la Antena 1. În același timp, Raluca Pastramă a recunoscut că mai are diferențe cu soțul ei, dar încearcă să le rezolve și nu este cazul de o separare definitivă.
„Nu, nu este adevărat. În orice familie mai există și discuții, dar nu se pune problema de separare. Doamne, ce oameni! Ferească Dumnezeu! Oamenii ăștia nu au viață și ei, treabă și muncă.”, a spus Raluca Pastramă, la Antena Stars.