Sport

Rapid – Dinamo 1-1. Derby-ul de pe Arena Națională s-a încheiat cu un rezultat care nu ajută pe nimeni. Video

FANATIK vă oferă detalii despre meciul Rapid - Dinamo, care are loc sâmbătă, 26 februarie, de la ora 19:55, pe Arena Naţională, în etapa a 28-a din Casa Pariurilor Liga 1.
26.02.2022 | 19:32
Rapid  Dinamo 11 Derbyul de pe Arena Nationala sa incheiat cu un rezultat care nu ajuta pe nimeni Video
ADVERTISEMENT
26-02-2022
17:32

Rapid - Dinamo 1-1 (Vojtus 23/Matei 20)

Rapid și Dinamo au remizat, scor 1-1, în derby-ul etapei cu numărul 28 din Casa Pariurilor Liga 1. Cosmin Matei a deschis scorul în minutul 20, profitând de gafele incredibile comise de Alexandru Dandea și Dragoș Grigore, dar avantajul „câinilor” a durat doar trei minute, pentru că Jakob Vojtus a marcat primul său gol în tricoul alb-vișiniu, la capătul unei faze create de Rareș Ilie și Cristian Săpunaru.

Cu doar etape rămase din sezonul regulat, giuleștenii au ieșit definitiv din calculele pentru un loc în play-off, în timp ce alb-roșii ocupă poziția a 14-a în clasament.

Min. 90+9: Final de meci.

Min. 88: Servit excelent la marginea careului de Matei, Rodriguez șutează năprasnic, însă Moldovan reușește să respingă.

Min. 86: O nouă ocazie pentru Rapid. Bălan centrează în fața porții pentru Marzouk, dar Figuiredo se întinde și respinge înainte ca marocanul să ajungă la balon.

Min. 72: Morais se prăbușește în careu după un duel cu De Moura. Istvan Kovacs lasă jocul să continue.

Min. 55: Bordușanu îl lansează în adâncime pe Torje, dar Moldovan iese din poartă și îndepărtează pericolul.

Min. 46: A început partida.

Min. 45: Pauză pe Arena Națională.

Min. 32: Morais vede cartonașul galben pentru o intrare asupra lui Buleică.

Min. 29: Săpunaru își încearcă la rândul său norocul cu o execuție pe jos, de la marginea careului, dar mingea trece puțin pe lângă poartă.

Min. 27: Sefer periculos de la distanță, însă Figueiredo respinge balonul.

Min. 26: Morais centrează pentru Kait, dar lovitura de cap a acestuia nu prinde cadrul porții adverse.

Min. 23: Goool Rapid! Rareș Ilie centrează în fața porții, Săpunaru deviază pentru Vojtus, care restabilește egalitatea.

Min. 20: Goool Dinamo!  Matei profită de eroarea uriașă a lui Dandea și înscrie fără emoții, din câțiva metri.

Min. 14: Continuă forsingul giuleștenilor. Vojtus șutează din apropierea porții, lateral dreapta, însă nu nimerește ținta.

Min. 4: Ocazie Rapid. Dragoș Grigore îl lansează în adâncime pe Sefer, dar Figueiredo e atent și reține balonul.

Min. 2: Ocazie Dinamo. Ivanovski șutează din afara careului, însă mingea trece mult peste poarta apărată de Moldovan.  

Min. 1: începe partida.

Vezi aici cele mai importante faze

Rapid: H. Moldovan – Belu Iordache, Dandea, D. Grigore, J. Morais – Cr. Săpunaru – Sefer, Kait, Al. Ioniță II, R. Ilie – Vojtus 
Rezerve: Drăghia – Carnat, Goge, R. Moise, Stahl, Pănoiu, Acuna, Ad. Bălan, Marzouk 
Antrenor: Mihai Iosif 

Dinamo: Figueiredo – Buleică, Patriche Nichita, I. Jovanovic, A. Radu – Al. Răuță, Pierret – Bordușanu, C. Matei, Torje – Ivanovski 
Rezerve: Fara – De Moura, Ehmann, St. Filip, J. Rodriguez, Carp, Grădinaru, V. Morar, A. Bani 
Antrenor: Flavius Stoican

Meciul Rapid – Dinamo are loc sâmbătă, 26 februarie, de la ora 19:55, în cadrul etapei a 28-a din Casa Pariurilor Liga 1. Înaintea acestui derby bucureştean, giuletenii ocupă locul 9, cu 36 de puncte, la şase lungimi de poziţia a 6-a, ultima de play-off, pe care se află Farul şi constănţenii joacă duminică la Bucureşti cu FCSB. Dinamo a urcat pe locul 14, cu 16 puncte, ca urmare a faptului că Gaz Metan Mediaş a fost penalizată cu zece puncte şi mai are acum doar 14.

Unde se joacă meciul Rapid – Dinamo

Derbyul bucureştean Rapid – Dinamo se desfăşoară sâmbătă, 26 februarie, de la ora 19:55, pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a 28-a a Casei Pariurilor Liga 1. Un astfel de meci înseamnă şi un număr mare de suporteri la stadion de ambele părţi, pentru că vorbim aici de o veche rivalitate şi sportivă şi între fani şi necesită un dispozitiv de forţe de ordine sporit, pentru că sunt destule situaţiile în care ciocnirile dintre ultraşi s-au soldat cu violenţe.

ADVERTISEMENT

Oricum, o oarecare triere a spectatorilor va fi făcută şi prin faptul că pe stadion nu pot intra decât cei care prezintă certificatul COVID, cu schema de vaccinare completă sau dovada trecerii prin boală înm ultimele şase luni sau cei care prezintă un test negativ PCR de 72 de ore ori antigen, valabil pentru o zi.

Cine transmite la TV partida Rapid – Dinamo

Partida Rapid – Dinamo se joacă sâmbătă, 26 februarie, de la ora 19:55, pe Arena Naţională, în etapa a 28-a din Casa Pariurilor Liga 1 şi va fi transmisă în direct pe micile ecrane pe posturile Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Plus, dar o mai puteţi urmărişi dacă veţi accesa site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Bucureşti este un cer variabil, ,mai mult senin, cu o maximă a zilei în jur de 8-9 grade, fără prea mare pericol de precipitaţii. La ora meciului se estimează că vor fi în jur de 4 grade. Meciul va fi condus de Istvan Kovacs, al doilea arbitru al României, ecuson FIFA şi ţinând cont că vorbim despre două echipe cu un număr ridicat de cartonaşe galbene iar Kovacs îl arată foarte repede trebuie maximă atenţie din partea jucătorilor.

Ce jucători lipsesc din derbyul Rapid – Dinamo

Mihai Iosif e un antrenor obişnuit să nu aibă la dispoziţie măcar doi-trei dintre jucătorii cu care ar dori să înceapă partida. Şi de această dată lucrurile stau la fel pentru tehnicianul Rapidului, în sensul în care pentru jocul cu Dinamo îi vor lipsi cei doi jucători cheie de la centrul terenului, Albu, suspendat pe două etape şi Crepulja, accidentat.

ADVERTISEMENT

La Dinamo Flavius Stoican are mai multe probleme decât omologul său de pe banca Rapidului. Reprimit în lot Steliano Filip nu are pregătire necesară. Noul venit de la UTA, fundaşul Marius Tomozei, va fi din nou pe gazon abia campionatul viitor. Portarul Eşanu, atacantul Mihaiu sunt accidentaţi iar atacantul Irobiso de la Gaz Metan încă nu a putut fi legitimat.

Rapid caută înlocuitor pentru Mihai Iosif

Faptul că echipa nu şi-a îndeplinit obiectivul de a prinde un loc de play-off are mari şanse să îi fie fatal lui Mihai Iosif. Visul acestuia de a se afla pe bancă la primul joc al Rapidului pe noul stadion din Giuleşti nu se ştie dacă va mai putea prinde contur, pentru că şefii clubului se gândesc la înlocuirea sa.

ADVERTISEMENT

Primul pe listă ar fi Adrian Mutu,fostul selecţioner de la naţionala U21, dar acesta nu este deloc pe planul suporterilor. Fanii l-ar dori pe Marius Şumudică, rapidist pur-sânge, dar conducerea nu doreşte un antrenor care are, din păcate, desul obicei de a nu se putea controla şi din acest motiv manifestările nevrotice sunt la ordinea zilei.

Cote la pariuri pentru jocul Dinamo – Rapid

Rapid are o cotă excelentă pentru a lua toate punctele în derby, 1,90, în timp ce Dinamo a primit 4,20. Varianta şansă dublă X2 are cotă 2,10 iar un gol înscris de câini ajunge la cota de 1,90. Pentru over 1,5 goluri în meci bookmakerii au acodat cota de 1,40. Iar pentru a se marca un gol în prima repriză, indiferent cine, cota este tot de 1,40.

În tur, pe stadionul Dinamo meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, asta pentru că rapidistul Nicolae Carnat a prins un super şut în vinclul porţii adverse în minutele de prelungiri ale partidei, după ce Torje deschisese scorul în minutul 55 pentru câini. Rapid, din postura echipei gazdă, nu a mai bătut pe Dinamo tocmai din 2007, dar să nu uităm că între 2015-2021 nu a jucat în primul eşalon.

ADVERTISEMENT