Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Rapid, fără victorie de o lună după 0-0 la Botoșani: “Și-a cam pierdut atuul”

Rapid se află într-o evidentă scădere de formă. Formația pregătită de Bergodi nu a mai câștigat din derby-ul cu FCSB și a fost depășită în clasament de Universitatea Craiova.
03.12.2023 | 17:47
Rapid fara victorie de o luna dupa 00 la Botosani Sia cam pierdut atuul
Rapid S-A IMPIEDICAT la Botosani Giulestenii, FARA VICTORIE de o luna. foto: fanatik.ro
ADVERTISEMENT

Rapid nu a mai simțit gustul victoriei de la duelul cu FCSB. Atunci, echipa lui Șucu reușea un succes de senzație chiar pe terenul rivalei. Au urmat 3 partide în contul giuleștenilor în care aceștia nu au reșit să scoată un rezultat pozitiv. Două remize și o înfrângere și-au trecut în cont rapidiștii în ultimele runde ale Superligii.

Rapid, în scădere de formă

“Un egal surprinzător, mai ales ținând cont de forma slabă a celor de la Botoșani. În alte sezoane Botoșani reprezenta altceva, sunt pe ultimul loc acum. Au trecut printr-o perioadă bună cei de la Rapid, iar acum au problema asta. A fost un interviu cu domnul Bergodi care era iritat cu problema meciurilor în deplasare.

ADVERTISEMENT

Uite că în deplasarea asta cu echipa de pe ultimul loc nu au reușit să câștige și chiar puteau să piardă. Poate să fie și o problemă de concentrare. Mergi la Botoșani, ești în deplasare. Mereu ne doream să retrogradeze Botoșani să nu mai mergem până acolo pentru că e departe”, a declarat Florin Gardoș.

“Campionatul se câștigă și cu echipele mici, nu doar echipele mari între ele. Până ajungi în play-off, trebuie să îți câștigi punctele. Uite, Rapid, în două etape… ieri au câștigat un punct. La ce ambiții aveau cu anul centenarului, 101 dalmațieni. Rapid nu are constanță, dar după ce a pierdut cu Petrolul acasă au avut o serie foarte bună. Au pierdut cu U Cluj și nu au reușit să își revină”, a declarat Valeriu Răchită.

ADVERTISEMENT

Rapid a pierdut locul 3

Rapid a scos doar o remiză pe terenul ultimei clasate Botoșani, scor 0-0. În urma acestui rezultat, formația pregătită de Bergodi a părăsit podiumul. Locul 3 a fost preluat de către Universitatea Craiova. Oltenii au învins-o chiar pe CFR în ultima etapă, scor 1-0.

“Am jucat Botoșani cu Rapid la pariuri și m-au prins ei pe mine. Nu am luat în calcul că Rapid, cu meciurile pe Giulești, că sunt agresivi, nu am luat în calcul că pot juca așa cu ultima clasată.

ADVERTISEMENT

E foarte mare diferența și nu știu cum la un antrenor așa cum este Bergodi cu experiență și cu un lot destul de bun, la meciurile din deplasare să nu joace, să nu creeze probleme. Nu știu dacă pleacă neapărat de la Giulești, eu cred că pleacă de la atitudinea jucătorilor la meciurile din deplasare. Echipele care vor să stea sus în play-off trebuie să câștige cu ultimele clasate”, a declarat Adrian Ilie

“Apropo de Rapid, îmi vine în cap o vorbă a unui prieten. Rapid nu prea câștigă puncte în deplasare, în schimb acasă a început să joace din ce în ce mai prost. Rapid și-a pierdut atuul acesta despre care tot vorbeam în sezonul trecut. În sezonul acesta pe teren propriu i-a bătut U Cluj, Petrolul, au pierdut puncte cu Sepsi. Nu am făcut o socoteala dar nu cred că mai e diferența aia din campionatul trecut”, a spus Andrei Vochin.

ADVERTISEMENT

FANATIK SUPERLIGA este LIVE și EXCLUSIV pe FANATIK.RO. Show-ul se poate vedea în fiecare luni, marți și vineri de la 10:30, iar în premieră, în aceeași zi de la 17:30. Emisiunea este pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.

Rapid este in scadere de forma

ADVERTISEMENT