Sport

Rapid – Zaglebie Lubin 26-25, în Liga Campionilor. Victorie dramatică după o repriză 2 fantastică!

Rapid obține prima victorie în grupa B a Ligii Campionilor, scor 26-25, după un meci dramatic cu Zaglebie Lubin, din Polonia.
16.09.2023 | 19:27
Rapid  Zaglebie Lubin 2625 in Liga Campionilor Victorie dramatica dupa o repriza 2 fantastica
Rapid - Zaglebie Lubin LIVE STREAM ora 19:00, în etapa 2 din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Estevana Polmans este gata să înscrie cât mai multe goluri pentru Rapid. Foto: Rapid Facebook
ADVERTISEMENT
16-09-2023
16:31

Rapid - Zaglebie 26-25

Vezi aici cele mai importante faze ale partidei

Min. 60. Final de meci! Rapid se impune dramatic, scor 26-25!

Min. 55: 27-24. Rapid păstrează avantajul de trei goluri.

Min. 50: 24-21. Continuă repriza fantastică a Rapidului.

Min. 45: 20-19. Rapid, pentru prima dată în avantaj.

Min. 40: 18-19. Rapid se apropie!

Min. 35: 15-18. Româncele nu reușesc să se apropie de adversare.

Min. 30: 12-15. Polonezele, avantaj de trei goluri la pauză.

Min. 25: 11-12. Rapid se apropie din nou.

Min. 20: 9-12. Din nou o perioadă mai bună a polonezelor.

Min. 15: 7-8. Polonezele au revenit în avantaj.

Min. 10: 4-5. Rapid dă semne de revenire.

Min. 5: 1-4. Polonezele au început mult mai bine și iau avans.

Meciul Rapid – Zaglebie Lubin are loc sâmbătă, 16 septembrie, cu începere de la ora 19:00, în cadrul etapei a doua din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Deși Rapid a jucat bine aproape trei sferturi din meciul disputat în prima rundă, în Danemarca, la Esbjerg, a pierdut cu 28-26. Polonezele, considerate drept cea mai slabă echipă din grupă, au fost zdrobite pe teren propriu de Krim Ljubljana.

Unde se joacă meciul Rapid – Zaglebie Lubin

Întâlnirea Rapid – Zaglebie Lubin se dispută sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă din Capitală, în etapa a 2-a din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Spre deosebire de derbyul din campionat cu CSM București, care a avut loc tot aici, acum fanii giuleșteni vor veni la meci, pentru a asigura suportul necesar echipei. Ei au boicotat jocul cu CSM ca urmare a faptului că au considerat numărul de bilete alocat ca fiind insuficient.

ADVERTISEMENT

Rapidul are mare nevoie acum de fanii ei, după ce o urmare foarte importantă a eșecului din derby o reprezintă renunțarea după numai șapte luni la antrenorul danez Kim Rasmussen. Acesta a fost înlocuit până la finalul sezonului de  către unul dintre secunzii săi, spaniolul David Ginesta Montes, 36 ani, aflat de trei ani la Rapid, unde a lucrat multă vreme cu antrenorul Carlos Viver.

Cine trasmite la TV partida Rapid – Zaglebie Lubin

Partida Rapid – Zaglebie Lubin se joacă sâmbără, 16 septembrie, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă din București, în etapa a 2-a din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin și va fi tranmsiă la TV pe canalele Digi Sport 4, Orange Sport 4 și Prima Sport 4. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Noul antrenor al Rapidului,  David Ginesta Montes, este conștient de faptul că echipa trece printr-un moment mai delicat, care trebuie depășit. Iar pen tru moral nimic nu poate fi mai binevenit decât un prim succes în grupa de Liga Campionilor, mai ales că adversarul este unul foarte abordabil pentru atingerea acestui obiectiv.

Cine este Zaglebie Lubin, adversara Rapidului în etapa 2 din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin

Metraco Zaglebie Lubin este adversara Rapidului în etapa a 2-a din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Este campioana Poloniei în patru rânduri, un club înființat în 1982. De remarcat că doar în 2011 mai reușise Zaglebie să fie cea bună echipă din țara sa pân ă în 2021, de atunci având o serie de trei titluri consecutiv.

ADVERTISEMENT

Antrenorul echipei este un tehnician polonez mai puțin cunoscut, Bozena Kakut și ca urmare a faptului că are uul dintre cele mai mici bugete din Liga Campionilor lotul este alcătuit în proporție de peste 90 la sută din jucătoare autohtone. Sunt în lot două jucătoare din Slovacia, una din Serbia și alta din Brazilia.

Cote la pariuri la jocul Rapid – Zaglebie Lubin

Jocul Rapid – Zaglebie Lubin este considerat de către casele de pariuri drept cel mai dezechilibrat din tot programul zilei în cele două grupe ale Ligii Campionilor la handbal feminin. Aproape toate au cote joase., cu echipe favorite cert dar numai Rapid are insignifianta cotă de 1,05 la victorie față de un imens 16,00 acordat oaspetelor, evident cu șanse sub 1 la sută de a se împlini.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții altele pot fi opțiunile pentru pariori la acest meci în premieră între cele două formații. Avem cota de 1,75 pentru total peste 55,5 goluri, dar pentru a fi atinsă ar trebui ca și Zaglebie sa aobă în jur de 20 de goluri marcate și cota de 1,70 pentru ca Rapid să se impună la un handicap de mininm opt goluri.

 

 

 

 

ADVERTISEMENT