Rareș Bogdan, după imaginile cu tânărul bătut de poliție în București: ”Dacă imbecilul a scuipat, reacția poate fi înțeleasă”

Adrian Baciu   
în HotNews
09/04/2020, 14:16
Rareș Bogdan, după imaginile cu tânărul bătut de poliție în București: ”Dacă imbecilul a scuipat, reacția poate fi înțeleasă”
Rareș Bogdan, după imaginile cu tânărul bătut de poliție în București: ”Dacă imbecilul a scuipat, reacția poate fi înțeleasă”. Sursa foto: hepta.ro

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a avut o reacție pe tema imaginilor în care un tânăr este bătut de un polițist în București. Europarlamentarul consideră că omul legii a avut o replică de înțeles, asta în cazul în care tânărul l-a scuipat.

Rareș Bogdan, după imaginile cu tânărul bătut de poliție în București: ”Dacă imbecilul a scuipat, reacția poate fi înțeleasă”

Inițial, Rareș Bogdan a avut o reacție critică la adresa polițistului care îl bate cu pumnii și picioarele pe tânărul ieșit pe străzile Capitalei.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Apoi, după ce Europol a venit cu explicații, conform cărora omul legii ar fi fost scuipat, europarlamentarul și-a nuanțat opinia.

“Recunosc că m-au scandalizat rău imaginile cu tânărul bătut cu pumnii de un poliţist. Dar……Se pare că lucrurile se schimbă, dacă imbecilul l-a scuipat, reacţia poliţistului poate fi inţeleasă având în vedere modul de transmitere a Covid19?

Pentru cei care au de comentat, îi invit să se uite pe legislaţia germană şi americană în astfel de cazuri. Dacă aici problema pare destul de clară, ce ne facem însă cu amendarea unor oameni în vârstă de către unii cu excesul de zel la purtăror pentru, spre exemplu, lipsa datei sau data trecută greşit pe adeverinţa de ieşire din casă? Voi cum vedeţi lucrurile? Aştept opinii.

Eu cred că Întrebarea celui bătut este “ce ţi-am făcut de dai în mine?” …la care “miliţianul” nu raspunde nimic decât îi cară pumni precum într-o încăierare de huligani pe stradă. Cel din imagine nu e demn de uniformă, procedura era să îl legitimeze să îi dea amendă sau să îi pună cătuşele după caz…În nici un caz ce se vede in imagine…abordarea poliţistului este greşită indiferent de ce s-a întâmplat în prealabil”, a scris Rareş Bogdan pe pagina sa de Facebook.

Ce spune Europol despre incidentul din Capitală

Sindicatul Europol a reacționat prompt după ce un polițist din București a fost filmat cum lovea un tânăr și expune care a fost “Realitatea din spatele imaginilor “scandaloase” care au devenit virale”

”Azi noapte, o patrulă de ordine publică oprește 2 persoane pentru a verifica motivul prezenței lor pe stradă. Bărbații, aflați în stare de ebrietate încep să îi înjure pe polițiști, le spun cum “fac ceva pe ordonanțele militare” și îi trimit pe polițiști…la origini.

Sunt somați să înceteze și să se legitimeze, aceștia refuză. Unul dintre ei fuge, iar celălalt îl scuipă pe polițist în față și încearcă să îl lovească rupându-i epoleții.

Colegul nostru încearcă să îl imobilizeze pe bărbat și îi aplică mai multe lovituri de pumni la nivel feței pentru a-l destabiliza cu scopul imobilizării. Între timp, celălalt coleg cere sprijin prin stația de emisie recepție.

Era bine dacă video-ul era prezentat în integralitate, nu doar de la momentul în care cei doi smardoi, cu istoric delincvent, se smiorcaie si strigă după ajutor, după ce în prealabil, băuți fiind, înjurau și mictionau pe Politie, polițiști și pe lege…

P.S. Ambele persoane au fost sanctionate pentru refuz de legitimare și nerespectarea restricțiilor de circulatie. Bărbatul care a scuipat polițistul nu se află în evidențele DSP și nu s-au impus măsuri de izolare”, anunță Europol.

Rareș Bogdan, foarte dur cu cei care ”pătează haina militară”

Tot în mediul online, Rareș Bogdan a postat o altă filmare în care un tânăr este bătut de forțele de ordine. De această dată, victima primește ”corecția” fără să fi scuipat să să fi făcut alte gesturi.

”Păi aici pot să stiu si eu de ce aceasta reactie? Ca tânărul acesta nu a scuipat pe nimeni și ma îndoiesc profund ca a înjurat. Asa cum voi susține clar intervenția dură in cazul unora care sunt violenți sau recalcitranți, susțin si cer rapid scoaterea din Politie sau Jandarmerie a unor astfel de imbecili care pătează haina militară.”, mai spune politicianul.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles