News

Război în Ucraina, ziua 201. Separatiștii pro-ruși recunosc că au probleme pe frontul de est: ”Situația e dificilă”

Campania din septembrie, pe frontul de est, reprezintă cea mai importantă victorie obținută de armata Ucrainei, după începerea războiului.
12.09.2022 | 06:02
Razboi in Ucraina ziua 201 Separatistii prorusi recunosc ca au probleme pe frontul de est Situatia e dificila
Ucrainenii au avansat pe flancul estic până aproape de granița cu Rusia / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT
12-09-2022
18:21

Separatiștii ruși recunosc că au probleme

Separatiștii ruși din regiunile estice ale Ucrainei vorbesc despre o ”situație dificilă” pe front, care e, însă, ținută sub control.

Conform AFP, contraofensiva ucraineană din Harkov i-a luat prin surprindere pe ruși, însă aceștia susțin că au situația sub control și vor recâștiga teritoriul pierdut.

“Situaţia rămâne dificilă. Adversarul încearcă să distrugă infrastructurile critice şi civile”, a declarat unul dintre liderii separatiștilor.

Ucraina susține că a eliberat aproximativ 3.000 de kilometri pătrați de teritoriu de sub ocupația rusă.

“În jurul Harkovului, am început să avansăm nu doar în sud şi est, ci şi către nord. Ne aflăm la 50 de kilometri de graniţa cu Rusia”, au transmis conducătorii Armatei.

12-09-2022
14:53

Armele germane fac diferența în estul Ucrainei, susține Olaf Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz anunță că armele livrate de țara sa Ucrainei fac diferența pe frontul de est.

”Ceea ce am livrat, tancul nostru antiaerian Gepard, Howitzer 2000 autopropulsat, lansatorul de rachete multiplă MARS, sunt armele care contribuie de fapt la faptul că s-a schimbat situația pe frontul de est”, a anunțat Scholz.

De asemenea, Germania s-a angajat să livreze Ucrainei sistemul de apărare aeriană Iris-T. ”Nicio țară nu a mai livrat până acum vehicule de luptă de infanterie sau tancuri de luptă construite în vest”, au transmis germanii. Motivul ar fi pentru că ucrainenii au nevoie de pregătire pentru a folosi arme Occidentale, deci s-ar bucura mai mult de armament sovietic.

12-09-2022
11:32

Rusia: "Operaţiunea militară specială va continua până la atingerea obiectivelor"

Moscova anunţă luni că ofensiva miliară rusă în Ucraina va continua până la atingerea obiectivelor, potrivit AFP.

“Operaţiunea militară specială va continua până la atingerea obiectivelor stabilite iniţial”, susţine Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului.

Totodată, Peskov subliniază faptul că nu există posibilitatea de a negocia cu Ucraina.

Mai mult, Rusia a anunţat că, în cadrul unei contra-ofensive fulger, a bombardat zone din regiunea Harkov, zone care fuseseră recucerite în ultimele zile de Ucraina. 

“În zonele localităţilor Kupiansk şi Izium, au fost atinşi combatanţi şi echipamente ale «formaţiunii naţionaliste Kraken», din cadrul celei de a 113-a Brigăzi a Apărării Teritoriale şi celei de a 93-a Brigăzi Mecanizate”, explică într-un comunicat de presă Ministerul rus al Apărării.

12-09-2022
08:10

Dmitri Medvedev amenință din nou Ucraina

Dmitri Medvedev, aliatul pe termen lung al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a amenințat din nou Ucraina pe Telegram.

„Zelenski a spus că nu se va angaja în dialog cu cei care propun ultimatumuri. ‘Utimatumurile’ actuale sunt o pregătire a copilului pentru cerințele viitorului. Și le cunoaște: capitularea totală a regimului de la Kiev în condițiile Rusiei”, a postat Medvedev.

12-09-2022
04:35

Reacție virulentă a lui Zelenski după ce Rusia a lovit noi ținte civile

Rusia a vizat infrastructura din centrul și estul Ucrainei duminică seara ca răspuns la o contraofensivă ucraineană dramatică din provincia Harkov, care a remodelat războiul și a lăsat Moscova să se zguduie.

Primarul orașului Harkov, Ihor Terekhov, a declarat că un atac a lăsat fără energie și apă mare parte din oraș, în ceea ce el a descris drept un act de „răzbunare” al Rusiei pentru recentele succese ale Ucrainei pe câmpul de luptă. Au fost raportate întreruperi de curent în Dnipro, Poltava și alte orașe din est, care ar putea afecta milioane de civili.

Volodimir Zelenski a dat vina pe „teroriştii ruşi” pentru întreruperile de curent. „Nici o facilitate militară [nu a fost atacată]”, a declarat președintele ucrainean. „Scopul este de a priva oamenii de lumină și căldură.”

Într-un mesaj pe Telegram, liderul de la Kiev a spus că, deși Kremlinul încerca să-i priveze poporul de „gaz, lumină, apă și mâncare”, nu va reuși să-i învingă.

„Încă mai credeți că ne puteți speria, înfrânge, obliga să facem concesii? Chiar și prin întunericul impenetrabil, Ucraina și lumea civilizată văd clar aceste acte teroriste. Atacuri deliberate și cinice cu rachete asupra infrastructurii critice civile.

Mai credeți că suntem „un singur popor”?  Chiar nu ați înțeles nimic? Nu înțelegeți cine suntem? Pentru ce suntem? Despre ce vorbim?

Citiți-ne pe buze:
Fără gaz sau fără voi? Fără voi.
Fără lumină sau fără voi? Fără voi.
Fără apă sau fără voi? Fără voi.
Fără mâncare sau fără voi? Fără voi.
Frigul, foamea, întunericul și setea nu sunt la fel de înfricoșătoare și mortale pentru noi precum ‘prietenia și fraternitatea voastră’.

Dar istoria va pune totul la locul lui. Și vom fi cu gaz, lumină, apă și mâncare.. și FĂRĂ voi!”

 

Kievul a anunțat că a recuperat aproape 3.000 de kilometri pătrați în regiunea Harkov, iar duminică, pe platformele sociale au apărut imagini care arată că ucrainenii au ajuns la granița cu Rusia.

Ucrainenii susțin că au ajuns la 50 de kilometri de granița cu Rusia

Ucrainenii au reușit, începând cu 1 septembrie, să străpungă liniile inamice din Harkov și să împingă frontul prin recucerirea unor zone strategice. La începutul conflictului armat, aici se dăduseră lupte grele, timp de săptămâni bune. Acum, forțele de ocupație s-au retras în grabă sperând să se regrupeze undeva în zona Donețk.

ADVERTISEMENT

„De la începutul lunii septembrie, peste 3.000 de kilometri pătraţi au reintrat sub control ucrainean”, a declarat într-un comunicat Valeri Zalujnîi (foto), comandantul şef al armatei ucrainene, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„În jurul Harkovului, am început să avansăm nu doar în sud şi est, ci şi către nord. Suntem la 50 de kilometri de graniţa” cu Rusia, a explicat militarul ucrainean.

ADVERTISEMENT

Rușii fug din calea războiului

Rușii s-au mulțumit să răspundă cu atacuri cu rachete și artilerie, încercând, în acest fel, să mai limiteze avântul forțelor ucrainene.

Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii ruse Belgorod, aflată la graniţa cu Ucraina, a declarat că mii de persoane din regiunea Harkov, acum controlată de ucraineni, au trecut granița în Rusia, în decurs de 24 de ore.

ADVERTISEMENT

De asemenea, din zona Donbas au plecat în Rusia peste 116.000 de locuitori, în ultima săptămână, potrivit informațiilor din presa de la Moscova.

Serviciile de informații americane au furnizat informații Ucrainei

Într-un articol publicat duminică în New York Post se arată că Statele Unite au furnizat informații importante oficialilor de la Kiev, care au ajutat la organizarea contraofensivei de la Harkov.

ADVERTISEMENT

Mai precis, SUA au transmis Ucrainei informații despre posturile de comandă, depozitele de muniție și noduri cheie ale liniilor militare rusești.

În acest fel au fost identificate puncte slabe ale armatei ruse, care i-au ajutat pe ucraineni să-și organizeze contraofensiva.

Generalii ruși, păcăliți să-și mute trupele în sud, la Herson

O altă explicație a ușurinței cu care ucrainenii și-au recâștigat pozițiile în Harkov este strategia înșelătoare la care au apelat.

Taras Berezovets, un fost consilier pentru securitate națională, care în prezent lucrează ca ofițer de presă pentru brigada Bohun a forțelor speciale ucrainene, a dezvăluit pentru The Guardian că forțele rusești au fost păcălite ”de o mare operațiune specială de dezinformare”.

Mai precis, pe 29 august, comandamentul sudic al Ucrainei a anunțat că a început ofensiva în zona Herson.

Rușii au mușcat ”momeala” și și-au mobilizat trupele în sud, lăsând descoperit flancul de est și cel de nord-est.

„Rusia s-a gândit că va fi în sud şi şi-a mutat echipamentul. Apoi, în loc de sud, ofensiva a avut loc acolo unde se aşteptau mai puţin, iar acest lucru i-a făcut să intre în panică şi să fugă”, a declarat militarul.

Cucerirea unor sate, prezentată ca o victorie de amploare, în presa internațională

Campania de dezinformare a debutat cu două săptămâni mai devreme, atunci când armata ucraineană a promovat la nivel internațional o știre conform căreia au fost recâștigate câteva mici sate din regiunea Herson.

În paralel, jurnaliștilor li s-a interzis să viziteze primele linii din comandamentul de sud al Ucrainei, lucru care a creat suspiciuni rușilor. După ce aceștia au văzut amploarea pe care ucrainenii o dau unei victorii atât de mărunte, au fost convinși că forțele de la Kiev vor să dea lovitura la Herson, așa că și-au mutat aici dispozitivele de la Harkov, lăsând cale liberă adevăratei contraofensive.

ADVERTISEMENT