Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, și-a programat o vizită în China, unde va avea discuții clasificate cu oficialii de la Beijing.
Potrivit Ministerului de Externe chinez, Patrușev va participa la cea de-a 17-a rundă a consultărilor strategice dintre China și Rusia. Cu toate acestea, ce va discuta cu omologii săi asiatici rămâne un secret. Inițial, președintele Vladimir Putin se întâlnise cu Xi Jinping.
Cel mai probabil, cred analiștii europeni, Rusia va cere o nouă mână de ajutor Chinei, țară care până în prezent a fost reticentă să se implice prea mult în războiul din Ucraina.
Forțele ruse din sudul Ucrainei au anunțat că un grup armat a fost distrus sâmbătă seara după o serie de lupte purtate în centrul orașului Herson, asupra căruia armata ucraineană a declanșat în urmă cu două săptămâni o ofesivă.
„În centrul Hersonului, a avut loc o confruntare între unităţi ale armatei ruse care patrulează pe străzile oraşului şi un grup neidentificat. După o luptă scurtă, atacatorii au fost eliminaţi”, au anunțat pe Telegram autoritățile de ocupație ruse din Herson, care au precizat că niciun militar rus și niciun civil nu a fost rănit.
De partea celaltă, purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Sud al armatei ucrainene, Natalia Gumeniuk, a spus că este vorba despre „o provocare”. „Tirurile şi exploziile de ieri din Herson sunt o provocare a ocupantului”, a precizat oficialul ucrainean.
Mass media din Rusia a publicat o înregistrare în care două blindate de infanterie deschid foc de mitralieră pe un bulevard din centrul orașului Herson.
Heavy gunfire being reported in occupied Kherson by both Ukrainian and Russian sources…pic.twitter.com/DwQmkCri0U
— Jimmy (@JimmySecUK) September 17, 2022
Ministerul Apărării din Marea Britanie arată în ultima sa actualizare privind evoluția războiului din Ucraina că Moscova și-ar putea extinde raza de acțiune asupra infrastructurii civile din Ucraina, asta după ce săptămâna trecută s-a concentrat asupra atacurilor cu rachete în răspuns la victoriile armatei ucrainene.
Oficialii britanici au precizat că, de la începutul invaziei, Rusia a lansat câteva mii de rachete cu rază lungă de acţiune împotriva Ucrainei.
„Cu toate acestea, în ultimele şapte zile, Rusia şi-a sporit atacurile împotriva infrastructurii civile, chiar şi acolo unde probabil că nu percepe niciun efect imediat”, se arată în raportul Ministerului Apărării din Marea Britanie, care a precizat că atacurile au lovit mai multe ţinte, inclusiv o reţea de electricitate şi un baraj.
„Întrucât se confruntă cu eşecuri în prima linie, Rusia a extins probabil locaţiile pe care este pregătită să le lovească în încercarea de a submina direct moralul poporului şi guvernului ucrainean”, a mai precizat sursa citată.
Reamintim că vineri, Vladimir Putin a declarat că Rusia va răspunde mai puternic dacă trupele sale ar fi supuse unor presiuni mai mari. Președintele Biden a declarat într-un interviu că în cazul în care Rusia va folosi arme nucleare Statele Unite vor răspunde serios.
Cardinalul Konrad Krajewski a fost ţinta unui atac armat în timp ce oferea ajutoare umanitare în apropiere de oraşul ucrainean Zaporojie, scrie Vatican News.
Cardinalul Konrad Krajewski se află în prezent în Ucraina pentru a patra oară de la invazia Rusiei din 24 februarie. El se află acolo pentru a oferi ajutor umanitar și apropiere spirituală în numele Papei Francisc, care l-a trimis pe prefectul Dicasterului pentru Serviciul Carității. Cardinalul de origine poloneză a călătorit mai întâi la Odessa, apoi la Zaporizhzhia, unde se află în prezent.
Sâmbătă, 17 septembrie, cardinalul Krajewski s-a aflat în apropierea orașului ucrainean Zaporizhzhia, alături de un episcop catolic, un episcop protestant și un soldat ucrainean. Cu ajutorul lor, și-a încărcat microbuzul cu provizii și a mers spre linia frontului de război, o zonă în care, spune el, “nu mai intră nimeni în afară de soldați” din cauza tirurilor intense. El a mers tocmai pentru a-i ajuta pe oamenii blocați în acest no man’s land cu alimente și alte ajutoare.
În timp ce termina de descărcat provizii pentru niște localnici, cardinalul Krajewski și anturajul său caritabil au fost atacați cu arme ușoare.
Împreună cu însoțitorii săi, cardinalul a căutat adăpost. “Pentru prima dată în viața mea”, a declarat el pentru Vatican News după eveniment, “nu am știut unde să fug… pentru că nu este suficient să fugi. Trebuie să știi unde să te duci”.
Într-un anunț făcut pentru a liniști populația, Vladimir Putin transmite că Rusia nu și-a desfășurat momentan toate trupele de care dispune în Ucraina, deci are resurse pentru a obține victoria finală.
Între timp, Putin promite că armata sa va îndeplini toate obiectivele propuse, mai ales că ocupă gradual tot mai multe teritorii. Informația e contrară a ceea ce anunță specialiștii din Occident, care de trei luni de zile văd un blocaj al ”Armatei Roșii”.
Conform BBC, Vladimir Putin știe mai bine ca oricine situația reală, însă transmite mesaje menite să liniștească societatea rusă, tot mai frământată de ipoteza unui eșec militar în Ucraina.
Între timp, contraofensiva ucraineană din nord-est nu mai este atât de spectaculoasă, iar rușii lansează atacuri cu rachete din Belgorod spre Harkov. Armata rusă a stabilit o linie defensivă între râul Oskil și orașul Svatove, însă Kievul așteaptă armament performant din SUA și alte țări NATO, pentru a continua ofensiva.
”Rusia consideră probabil că menţinerea controlului acestei zone este importantă, deoarece este tranzitată de una dintre puţinele rute principale de aprovizionare pe care Rusia încă le controlează din regiunea Belgorod din Rusia”, a explicat situația Ministerul Apărării din Marea Britanie.
Deși va încerca să apere aceste linii, ”nu este clar dacă forţele ruse din prima linie au suficiente rezerve sau un moral adecvat pentru a rezista unui alt asalt concertat al Ucrainei”, conform sursei citate.
Între timp, chiar dacă contraofensiva ucraineană a eliberat spectaculos mii de kilometri de teritoriu, entuziasmul celor care cred că Rusia e terminată din punct de vedere militar nu e justificat. O spune chiar președintele Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru Reuters.
”Este devreme să vorbim despre un sfârşit al acestui război”, a transmis liderul de la Kiev. Cheia pentru a învinge sau a pierde în acest război e modul în care țările puternice vor alimenta Ucraina cu armament performant.
”Am vrea mai mult ajutor de la Turcia. Am vrea mai mult ajutor de la Coreea de Sud. Mai mult ajutor de la lumea arabă. De la Asia”, a punctat Zelenski.
De asemenea, Zelenski a mărturisit că succesul de moment al contraofensivei, în care puțini credeau, va determina țările sceptice să susțină în continuare Ucraina.
”Cred că este un pas foarte important care a influenţat, sau va influenţa, deciziile unor anumite ţări”, a transmis Zelenski.