LIVE Actualizat 28-09-2023
14:21

Război în Ucraina, ziua 582. Wall Street Journal: “Scholz blochează livrarea rachetelor Taurus către Ucraina, din cauza fricii de Rusia”

Război în Ucraina, ziua 582. Volodimir Zelenski cere sprijin Occidentului pentru doborârea dronelor și a rachetelor rusești.
28.09.2023 | 17:16
Razboi in Ucraina ziua 582 Wall Street Journal Scholz blocheaza livrarea rachetelor Taurus catre Ucraina din cauza fricii de Rusia
Război în Ucraina, ziua 582. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT
28-09-2023
14:21

Putin l-a primit la Kremlin pe Kadîrov

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit joi cu liderul cecen Ramzan Kadîrov, la trei zile după ce acesta din urmă s-a declarat mândru de fiul său în vârstă de 15 ani, care a bătut un prizonier acuzat că a ars un Coran. Videoclipul îi prezintă pe cei doi politicieni într-o scurtă conversație.

În timpul întrevederii, Putin a spus că există o „dinamică pozitivă” în Cecenia, mulțumită în mare parte lui Kadîrov și echipei sale, în timp ce preşedintele cecen i-a predat lui Putin mai multe documente.

 

 

Putin i-a dat lui Kadyrov mână liberă în guvernarea regiunii musulmane de sud în schimbul menținerii stabilității și loialității după războaiele din anii 1990 și 2000 în care Cecenia a încercat să se desprindă de Moscova.

Kadîrov îşi cultivă o imagine de aliat necruțător al lui Putin și este un susținător agresiv al războiului pe care Rusia îl duce în Ucraina.

28-09-2023
10:38

Ruşii construiesc o cale ferată între oraşele ucrainene ocupate

Forțele ruse au început construirea unei noi căi ferate care va lega oraşele ocupate Mariupol, Volnovaka și Donețk, cu sudul Rusiei, susține un oficial ucrainean. 

Autorităţile de la Kiev bănuiesc că ruşii au început mai întâi cu construcția unui pod feroviar peste râul Kalmius. Dacă reușesc să-l construiască, aceştia ar putea astfel transporta provizii către soldaţii aflaţi în linia frontului fără a fi nevoie de Podul Crimeii.

Cât priveşte luptele propriu-zise, armata ucraineană susține că luptătorii Wagner s-au întors la Bahmut. Aceştia se retrăseseră din oraș în luna mai, predându-l armatei ruse. Acum, adjunctul șefului de informații al armatei ucrainene, Serghei Cherevatii, a spus că foștii luptători ai lui Wagner s-au întors în Ucraina și lucrează acum în subordinea Ministerului rus al Apărării.

„Câteva sute dintre ei se îndreaptă în direcția noastră pe frontul de est”, a declarat el pentru CNN. Soldații ucraineni de lângă Bahmut au confirmat același lucru pentru CNN. „Wagner este aici”, a spus un operator de drone.

28-09-2023
07:51

Wall Street Journal scrie că Scholz a blocat livrarea rachetelor Taurus către Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a blocat livrarea de rachete Taurus cu rază lungă de acțiune către Ucraina, deoarece se teme că aceasta va duce la un conflict cu Rusia, scrie Wall Street Journal (WSJ), citând mai multe surse.

Alți membri ai coaliției de guvernământ din Germania ar fi însă de acord cu trimiterea de rachete Taurus în Ucraina. Totuşi, deputatul german Marie-Agnes Strack-Zimmermann a scris pe Twitter pe 4 septembrie că Scholz însuși blochează această decizie în cadrul coaliției. Potrivit surselor citate de Wall Street Journal, Scholz este îngrijorat că personalul german va trebui să lucreze cu rachete pe teren în Ucraina, o mișcare despre care a susținut că ar necesita un vot în parlament. În plus, Scholz se teme că prezența trupelor germane pe teren în Ucraina ar putea declanșa un „conflict direct cu Rusia”.

“Nu este clar de ce Scholz susține că personalul german ar trebui să fie localizat fizic în Ucraina pentru ca rachetele Taurus să fie folosite”, scrie WSJ. Rachetele Taurus au făcut obiectul multor discuții și dezbateri, un mare procent din ezitarea germană decurgând din perspectiva ca rachetele să fie folosite pe teritoriul Rusiei.

Ucraina a primit rachete cu rază lungă de acțiune de la aliații săi, cum ar fi Storm Shadow din Regatul Unit și SCALP de fabricație franceză, dar Taurus au o rază de acțiune semnificativ mai mare. În culise, oficialii britanici i-au asigurat pe omologii lor din Germania că Ucraina nu a folosit rachete Storm Shadow asupra țintelor, fără aprobare prealabilă.

Război în Ucraina, ziua 582. Confruntat cu tot mai multe atacuri aeriene ale invadatorilor ruși, liderul de la Kiev cere Vestului ajutor pentru a doborî dronele și rachetele care atacă teritoriul ucrainean.

Război în Ucraina, ziua 582. Zelenski cere sprijin occidental pentru doborârea dronelor și a rachetelor rusești

Zilnic, forțele Moscovei lansează zeci de atacuri cu drone și rachete asupra statului vecin. Distrugerile și victimele umane sunt tot mai numeroase. În acest context, de la Kiev se cere ajutor Occidentului.

ADVERTISEMENT

În discursul său de noapte către popor, Volodimir Zelenski spune că luptătorii ucraineni au nevoie de mai multe mijloace militare pentru a distruge rachetele rusești, dronele de luptă și avioanele inamice.

Există ordine speciale pentru armată, vor exista și comenzi speciale pentru toți cei implicați în afaceri internaționale. Războinicii noștri au nevoie de mai multe mijloace de distrugere a rachetelor rusești, Shahed și alte drone de luptă, precum și avioane rusești.

ADVERTISEMENT

Și suntem recunoscător tuturor partenerilor din întreaga lume care deja ajută și sunt dispuși să intensifice asistența țării noastre cu mijloacele care pot oferi mai multă protecție împotriva terorii ruse”, a spus liderul de la Kiev.

Bulgaria oferă armament Ucrainei

Ucraina primește vești bune de la un stat NATO. De la debutul invaziei ruse, Bulgaria, care este o mare producătoare de muniţii, compatibile în special cu armele de concepţie sovietică aflate în dotarea armatei ucrainene, nu a fost prea darnică în a sprijini statul agresat de Moscova.

ADVERTISEMENT

De altfel, tema ajutorului militar pentru Ucraina a reprezentat un subiect controversat în Bulgaria, ţară cu legături tradiţionale puternice cu Rusia. Treptat însă, Sofia și-a revizuit poziția.

La mijlocul săptămânii, Comisia de Apărare a parlamentului bulgar a aprobat donarea către Ucraina a unui număr neprecizat de rachete antiaeriene S-300 care sunt într-o stare tehnică ce nu permite utilizarea lor, dar pot fi reparate de armata ucraineană, transmite Sky News.

ADVERTISEMENT

Ministrul bulgar al apărării Todor Tagarev a explicat că nu vor fi furnizate Ucrainei baterii complete de rachete S-300. Vor ajunge la ucraineni rachete pentru aceste sisteme, a căror condiţie tehnică nu permite utilizarea lor şi Bulgaria nici nu le poate repara cu mijloacele de care dispune.

Preşedintele Comisiei de Apărare din legislativul bulgar, Hristo Gadzev, a spus că acest ajutor oferit Ucrainei nu diminuează capacitatea de apărare a Bulgariei. Reamintim că, în iulie, aflat în vizită la Sofia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Bulgariei mai multă asistenţă militară.

ADVERTISEMENT