Eliminarea Elenei Matei a creat o adevărată undă de șoc atât printre concurenții de la Survivor România, cât și printre telespectatori.
Fosta concurentă de la Chefi la cuțite, considerată una dintre cele mai carismatice și pline de poftă de viață, a părăsit reality-show-ul de la PRO TV în ediția din 22 februarie 2022.
Concurenții recent intrați, Doru și Oana, se pare că au primit mai multe voturi de susținere din partea celor de acasă, lucru pe care Războinicii l-au conștientizat cu dificultate.
Elena Matei a spus de la începutul serii că nu se aștepta să plece, însă când Daniel Pavel a făcut anunțul, pe chipurile tuturor au curs lacrimi.
Blondina a spus că nu știe de ce a fost eliminată, dar consideră că e un semn că nu merita să meargă mai departe.
Alexandra Duli, Ionuț Popa și Alex Nedelcu au fost cei mai afectați de plecarea Elenei. Aceștia au plâns ca niște copii, desprinzându-se cu greu de micuța care îi făcea să râdă în fiecare zi.
Elena le-a dat tuturor câte un sfat la ieșirea din competiție și a făcut câteva declarații despre eliminarea ei.
„Am primit multe palme de la viață. Mă consider oricum o supraviețuitoare. Eu mă vedeam pe următorul traseu. Nu-mi vine să cred, jur că nu-mi vine să cred.
Poate nu era locul meu aici. Sunt supărată, pentru că mi-aș fi dorit să rămân, să lupt alături de echipa asta. Am dat tot ce am avut. Implicare. Am făcut tot ce am avut în putință. Se pare că nu a fost suficient, dar pentru mine a fost suficient. Echipa asta e minunată”, a spus Elena Matei după ce și-a auzit numele.
În spirit de glumă, concurenta i-a zis lui Blaze că nu-l va ierta niciodată pentru că a nominalizat-o. I-a promis apoi, de data asta în mod serios, că va lua contactul cu Iza, soția lui, pentru a-i transmite gândurile sale.
Elena a avut un sfat de oferit și lui Relu Pănescu. I-a spus că ar trebui să învețe să îi asculte pe cei din jur și să renunțe la orgoliu, să își amintească de porecla „Relu Tinerelul”, pe care i-a pus-o.