Sport

Răzvan Burleanu a spus când va fi schimbat Săndoi de la U21! Reacția lui Pancu

Răzvan Burleanu a vorbit despre momentul în care Emil Săndoi va fi înlocuit în poziția de selecționer al naționalei U21.
14.07.2023 | 12:09
Razvan Burleanu a spus cand va fi schimbat Sandoi de la U21 Reactia lui Pancu
Răzvan Burleanu a spus când va fi schimbat Săndoi de la U21. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Președintele Federației Române de Fotbal a spus că așteaptă propunerile Comisiei Tehnice, iar Daniel Pancu, unul dintre principalii favoriți să îi ia locul lui Emil Săndoi, a oferit o primă reacție.

Răzvan Burleanu a spus când va fi schimbat Săndoi de la U21

Răzvan Burleanu a spus când va fi înlocuit Emil Săndoi pe banca tehnică a naționalei U21 a României: „Așteptăm propunerile Comisiei Tehnice. Vrem ca până la finalul acestei luni să putem anunța oficial noul selecționer al naționalei U21.

ADVERTISEMENT

Eu chiar dacă aș avea preferințe, nu aș putea să le exprim public, cu atât mai puțin colegilor din zona tehnică care participă la acest proces. Ei au rolul de a propune cea mai bună soluție.

Nu au fost rezultate despre care să putem spune că suntem mulțumiți. Am avut ca obiectiv să ieșim din faza grupelor. Dacă am fi avut jucătorii care astăzi sunt de bază la nivelul primei reprezentative, Drăgușin, Mihăilă și Screciu, dacă ar fi fost prezent de la început, probabil am fi arătat altfel.

ADVERTISEMENT

La final, dacă e să ne uităm la această generație, care am văzut că a fost destul de criticată, aș spune că a atins un obiectiv, de a contribui cu un număr destul de important de jucători la nivelul primei reprezentative”.

„Dacă am fi avut parte de meciuri oficiale, este posibil ca și coeziunea de grup să fi fost la alt nivel. Pe de-o parte, îți dorești să găzduiești evenimente internaționale în țara ta.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, disputarea doar de meciuri amicale poate dăuna creării de un grup unit, care să treacă prin meciuri competitive”, a mai spus Răzvan Burleanu.

Cum a reacționat Daniel Pancu

Daniel Pancu a spus că încă nu a vorbit nimic cu Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice a FRF, dar spune că își dorește să fie selecționerul „tricolorilor mici”:

ADVERTISEMENT

„Contractul s-a încheiat. Am fost și astăzi la Federație, dar nu am apucat să vorbesc prea mult cu nea Mihai. Știu că n-au terminat cu Emil Săndoi. Apoi se vor gândi la următorul antrenor, știu că sunt și eu acolo, vom vedea ce se întâmplă.

Îmi doresc, e o generație pe care o cunosc și în care am încredere. Mi-a plăcut anul ăsta. Doar cu munca asta analitică, pe teren stai puțin. Am o bază de date mult dezvoltată acum, cunosc mulți jucători din România, dacă voi fi la U21, voi cunoaște și mai mulți”.

„Am un target de trei-patru ani. S-au tot amânat cursurile pentru Licența Pro. Dacă aș fi în Federație, mi-ar fi mult mai ușor să merg și la cursuri. Au început cursurile, următorul modul e pe 30 iulie”, a mai spus Daniel Pancu, la TV DigiSport.

ADVERTISEMENT