Daniel Pancu

Daniel Pancu este un fost fotbalist român, născut pe 17 august 1977 la Iași. A evoluat ca atacant sau mijlocaș ofensiv. Porecla lui este Pancone. În prezent este antrenor al echipei din liga 2 Rapid, club la care și-a desfășurat și ca jucător o mare parte a carierei. A început la Politehnica Iași, unde a jucat în perioada 1994-96, de unde a ajuns la Rapid. A jucat sub comanda lui Mircea Lucescu între 1997-99, cucerind titlul și Cupa României. În 1999 a fost transferat în Italia, la Cesena, unde a stat doar un sezon, deși a fost titular. S-a reîntors pentru alte două sezoane în Giulești, după care și-a început aventura în Turcia. A îmbrăcat între 2002 și 2005 tricoul alb-negru al lui Beșiktaș, și aici ieșind campion cu Mircea Lucescu în 2002.

Pantera din poarta lui Beșiktaș

Meciul care l-a făcut celebru la Beșiktaș nu a fost, paradoxal, unul în care a marcat vreun gol de excepție, ci o partidă cu Fenerbahce în care echipa sa a rămas în zece, după eliminarea lui Cordoba și efectuase toate schimbările. Se întâmpla în 2005, ultimul an petrecut la vulturii negri. Pancu a luat tricoul de portar și a apărat incredibil, echipa sa câștigând în minutul 90 cu 4-3 cel mai nebun meci din istoria întâlnirilor directe. De atunci a fost poreclit Pantera de fanii turci, care nu știau că la începutul carierei Pancu jucase portar. A mai jucat apoi la Bursaspor, Terek Groznîi, FC Vaslui, FC Voluntari și și-a încheiat cariera la Rapid, în liga a patra, în 2018. După care a preluat banca tehnică a giuleștenilor. Pentru România a evoluat în 27 de meciuri, marcând 9 goluri. Este căsătorit cu Mihaela din 2009, împreună având doi copii: pe David și pe Victoria Maria.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
Motivul pentru care Daniel Pancu a renuntat la Tobias Christensen Planul pregatit de antrenorul Rapidului

Motivul pentru care Daniel Pancu a renunţat la Tobias Christensen! Planul pregătit de antrenorul Rapidului

Dat afara de Pancu de la Rapid a semnat imediat cu o rivala din SuperLiga

Dat afară de Pancu de la Rapid, a semnat imediat cu o rivală din SuperLiga!

Ivorian de 17 ani la primul antrenament al lui Daniel Pancu la Rapid Ce alte noutati au fost la reunire Update Exclusiv

Ivorian de 17 ani la primul antrenament al lui Daniel Pancu la Rapid. Ce alte noutăți au fost la reunire. Update Exclusiv

Daniel Pancu a dat afara patru jucatori de la Rapid Elvir Koljic nu a scapat de curatenia de vara Update

Daniel Pancu a dat afară patru jucători de la Rapid! Elvir Koljic nu a scăpat de „curățenia de vară”. Update

Rapid a scapat de emotii Mohammed Kamara e noul jucator al lui Daniel Pancu Sa facem istorie Update exclusiv

Rapid a scăpat de emoții! Mohammed Kamara e noul jucător al lui Daniel Pancu: „Să facem istorie!” Update exclusiv

Pariul lui Pancu la Rapid Vrea sa relanseze cariera unui fost international care fusese trecut pe lista neagra

Pariul lui Pancu la Rapid. Vrea să relanseze cariera unui fost internațional care fusese trecut pe „lista neagră”

Daniel Pancu vrea un transfer de top la Rapid Mil doresc foarte mult A plecat pe 4000000 de euro din SuperLiga

Daniel Pancu vrea un transfer de top la Rapid: „Mi-l doresc foarte mult!” A plecat pe 4.000.000 de euro din SuperLiga

Ce lovituri fabuloase pregateste Dan Sucu la Rapid Transferurile care ii pot face campioni pe giulesteni

Ce lovituri fabuloase pregătește Dan Șucu la Rapid. Transferurile care îi pot face campioni pe giuleșteni

Daniel Pancu a vrut sa plece de la CFR Cluj in februarie Scene incredibile Dupa meci sa suit in masina si sa facut nevazut De ce na vrut Dan Sucu sa dea clauza de 50000 de euro

Daniel Pancu a vrut să plece de la CFR Cluj în februarie! Scene incredibile: “După meci s-a suit în maşină şi s-a făcut nevăzut”. De ce n-a vrut Dan Şucu să dea clauza de 50.000 de euro

Fostul secund al lui Daniel Pancu a semnat Ultima oara a pregatit nationala Romaniei

Fostul secund al lui Daniel Pancu a semnat! Ultima oară a pregătit naționala României

Toate cifrele din contractul lui Daniel Pancu la Rapid Ce salariu are antrenorul si prima uriasa pentru castigarea titlului

Toate cifrele din contractul lui Daniel Pancu la Rapid! Ce salariu are antrenorul şi prima uriaşă pentru câştigarea titlului

Primele declaratii ale lui Pancu la Rapid Avem nevoie de sange proaspat Ce transferuri ia cerut lui Dan Sucu Video

Primele declarații ale lui Pancu la Rapid: „Avem nevoie de sânge proaspăt!”. Ce transferuri i-a cerut lui Dan Șucu. Video

Scandal la prezentarea lui Daniel Pancu la Rapid Bocciu a rabufnit Am plecat acasa

Scandal la prezentarea lui Daniel Pancu la Rapid! Bocciu a răbufnit: „Am plecat acasă”

Ei sunt copiii de bogatasi din vestiarul lui CFR Cluj Daniel Pancu la antrenat in Gruia pe fiul unui fost ministru

Ei sunt copiii de bogătași din vestiarul lui CFR Cluj! Daniel Pancu l-a antrenat în Gruia pe fiul unui fost ministru

Daniel Pancu victima a duelului UEFAntastic cu Steaua Ce a patit antrenorul Rapidului

Daniel Pancu, victimă a duelului UEFAntastic cu Steaua. Ce a pățit antrenorul Rapidului

Daniel Pancu are un mister de rezolvat la Rapid Nu pot sa imi dau seama ce se intampla

Daniel Pancu are un mister de rezolvat la Rapid: „Nu pot să îmi dau seama ce se întâmplă”

Razvan Lucescu impresionat dupa ce la revazut pe Daniel Pancu E o alta persoana

Răzvan Lucescu, impresionat după ce l-a revăzut pe Daniel Pancu: „E o altă persoană!”

Daniel Pancu dezvaluiri despre sotia sa Andra Cum au ajuns sa formeze din nou un cuplu dupa o pauza de 18 ani

Daniel Pancu, dezvăluiri despre soția sa, Andra. Cum au ajuns să formeze din nou un cuplu după o pauză de 18 ani

De ce era important pentru Rapid ca Daniel Pancu sa revina Bogdan Baratky editorial emotionant dupa numirea celui mai alintat si iubit fiu din Giulesti ca antrenor

De ce era important pentru Rapid ca Daniel Pancu să revină! Bogdan Baratky, editorial emoționant după numirea „celui mai alintat și iubit fiu din Giulești” ca antrenor

Am aflat salariul pe carel cere Sinyan pentru a semna cu Rapid Exclusiv

Am aflat salariul pe care-l cere Sinyan pentru a semna cu Rapid. Exclusiv

Daniel Pancu ii ia tare pe jucatorii Rapidului La mine nu exista astfel de lucruri

Daniel Pancu îi ia tare pe jucătorii Rapidului: „La mine nu există astfel de lucruri”

Ce se va intampla in Giulesti vineri chiar inaintea barajului Dinamo  FCSB de pe Arc Sal primim asa cum se cuvine

Ce se va întâmpla în Giulești, vineri, chiar înaintea barajului Dinamo – FCSB de pe „Arc”: „Să-l primim așa cum se cuvine!”

Daniel Pancu sia trecut in contract bonus pentru titlu Ce obiectiv are noul antrenor al Rapidului

Daniel Pancu și-a trecut în contract bonus pentru titlu! Ce obiectiv are noul antrenor al Rapidului

Daniel Pancu a vrut sal ia la Rapid insa a primit un refuz categoric Suta la suta nu vine

Daniel Pancu a vrut să-l ia la Rapid, însă a primit un refuz categoric: „Sută la sută nu vine”

Cate transferuri vrea Daniel Pancu la Rapid si ce sistem va juca Antrenorul a lamurit situatia lui Dobre Il chemam la tabla si ne arata

Câte transferuri vrea Daniel Pancu la Rapid și ce sistem va juca. Antrenorul a lămurit situația lui Dobre: „Îl chemăm la tablă și ne arată”

Dezvaluiri incredibile dupa aproape un an Daniel Pancu explica de ce la trimis acasa pe Cirjan inainte de EURO U21 A fost o prostie

Dezvăluiri incredibile după aproape un an! Daniel Pancu explică de ce l-a trimis acasă pe Cîrjan înainte de EURO U21: „A fost o prostie!”

Iuliu Muresan un nou atac dur la adresa lui Daniel Pancu Mult succes si Xanax Antrenorul ia dat imediat replica

Iuliu Mureșan, un nou atac dur la adresa lui Daniel Pancu: „Mult succes și Xanax!”. Antrenorul i-a dat imediat replica

Daniel Pancu este noul antrenor de la Rapid Anuntul oficial al clubului din Giulesti si prima reactie a antrenorului E o zi minunata

Daniel Pancu este noul antrenor de la Rapid! Anunțul oficial al clubului din Giulești și prima reacție a antrenorului: „E o zi minunată”

Fostul coleg al lui Pancu il critica pe antrenor dupa scandalul cu sefii de la CFR Cluj Eu nu as face niciodata asa ceva Presiune uriasa pentru Pancone in Giulesti

Fostul coleg al lui Pancu îl critică pe antrenor după scandalul cu şefii de la CFR Cluj: „Eu nu aş face niciodată aşa ceva!”. Presiune uriaşă pentru Pancone în Giuleşti

Daniel Pancu a plecat oficial de la CFR Cluj Pe cine pune Nelutu Varga antrenor Update exclusiv

Daniel Pancu a plecat oficial de la CFR Cluj! Pe cine pune Neluțu Varga antrenor. Update exclusiv

Ciprian Deac a rabufnit la adresa lui Pancu dupa ce sia incheiat cariera Ce ia reprosat antrenorului plecat cu scandal de la CFR Cluj

Ciprian Deac a răbufnit la adresa lui Pancu după ce și-a încheiat cariera! Ce i-a reproșat antrenorului plecat cu scandal de la CFR Cluj

Daniel Pancu joaca in Rapid  Steaua De ce a ratat Ronaldo de Giulesti sfertul UEFAntastic de acum 20 de ani

Daniel Pancu joacă în Rapid – Steaua! De ce a ratat „Ronaldo de Giulești” sfertul UEFAntastic de acum 20 de ani

Supararea lui Razvan Lucescu dupa ce Costel Galca a plecat de la Rapid Am ramas un pic trist Ce a spus despre revenirea lui Pancu si despre barajul Dinamo  FCSB

Supărarea lui Răzvan Lucescu după ce Costel Gâlcă a plecat de la Rapid: „Am rămas un pic trist”. Ce a spus despre revenirea lui Pancu și despre barajul Dinamo – FCSB

Marius Bilasco fostul oficial al CFR Cluj si actualmente la Rapid intervine in disputa Pancu  Varga si Muresan Nu mia placut ce am vazut

Marius Bilașco, fostul oficial al CFR Cluj și actualmente la Rapid, intervine în disputa Pancu – Varga și Mureșan: „Nu mi-a plăcut ce am văzut”

Sfatul dat de Danut Lupu lui Daniel Pancu in direct Stiu ca esti rebel dar atata iti spun Ce legatura are Mircea Lucescu

Sfatul dat de Dănuț Lupu lui Daniel Pancu în direct: “Știu că ești rebel, dar atâta îți spun”. Ce legătură are Mircea Lucescu

Marius Sumudica siderat de declaratiile socante ale lui Pancu despre Nelutu Varga Scandalul a umbrit retragerea lui Deac Pe mine APS mar fi suspendat

Marius Șumudică, siderat de declarațiile șocante ale lui Pancu despre Neluțu Varga. „Scandalul a umbrit retragerea lui Deac. Pe mine APS m-ar fi suspendat!”

Transfer soc pe axa CFR Cluj  Rapid Daniel Pancu isi aduce unul dintre jucatorii favoriti la noua echipa

Transfer şoc pe axa CFR Cluj – Rapid! Daniel Pancu îşi aduce unul dintre jucătorii favoriţi la noua echipă

Daniel Pancu a dat detalii de la negocierile cu Dan Sucu Trebuie sa transmiteti forta De cate transferuri are nevoie si ce se intampla cu Aioani si Dobre

Daniel Pancu a dat detalii de la negocierile cu Dan Şucu: „Trebuie să transmiteţi forţă!”. De câte transferuri are nevoie şi ce se întâmplă cu Aioani şi Dobre

Daniel Pancu rupe tacerea despre despartirea de CFR Cluj O sa platesc clauza Sa enervat in direct Trebuie sa iau prima de Europa in iunie nu peste doi ani

Daniel Pancu rupe tăcerea despre despărţirea de CFR Cluj: “O să plătesc clauza!”. S-a enervat în direct: “Trebuie să iau prima de Europa în iunie, nu peste doi ani”

Mihai Stoica la pus la zid pe Daniel Pancu Nu vad logica in discursul sau Marele minus al antrenorului

Mihai Stoica l-a pus la zid pe Daniel Pancu: „Nu văd logică în discursul său”. Marele minus al antrenorului

CFR Cluj joaca tare Cum ii blocheaza lui Daniel Pancu trecerea la Rapid

CFR Cluj joacă tare! Cum îi blochează lui Daniel Pancu trecerea la Rapid

Daniel Pancu prezent pe Giulesti la Rapid  Universitatea Craiova Alaturi de cine a urmarit partida dupa ce sa inteles cu echipa lui Sucu si Angelescu

Daniel Pancu, prezent pe Giulești la Rapid – Universitatea Craiova. Alături de cine a urmărit partida după ce s-a înțeles cu echipa lui Șucu și Angelescu

Ii ia apararea lui Daniel Pancu dupa ce la facut domnul rahat pe patronul Nelutu Varga Il copiaza toti pe Gigi Becali

Îi ia apărarea lui Daniel Pancu după ce l-a făcut „domnul rahat” pe patronul Neluțu Varga! „Îl copiază toți pe Gigi Becali”

Anuntul momentului despre Daniel Pancu la Rapid Am vorbit cu Dan Sucu

Anunțul momentului despre Daniel Pancu la Rapid: „Am vorbit cu Dan Șucu”