News

Reacție dură a lui Vasile Bănescu după declarațiile halucinante ale preotului Nicolae Tănase. “Să facă puşcărie victimele violului e o mostră de gândire barbar clericalizată”

În urmă cu două zile, preotul Nicolae Tănase șoca la Constanța, atunci când împărtășea audienței o viziune primitivă despre bărbați, femei, viol și viață.
19.04.2024 | 10:57
Reactie dura a lui Vasile Banescu dupa declaratiile halucinante ale preotului Nicolae Tanase Sa faca puscarie victimele violului e o mostra de gandire barbar clericalizata
Reacție dură a lui Vasile Bănescu după declarațiile halucinante ale preotului Nicolae Tănase. "Să facă puşcărie victimele violului e o mostră de gândire barbar clericalizată". Foto: Basilica
ADVERTISEMENT

Concret, preotul Nicolae Tănase a sugerat că femeile ”frumoase” care sunt abuzate de bărbați, fie și sexual, ar trebui să ajungă la închisoare pentru că au ispitit atacatorul. Analogia a fost făcută în timp cepreotul vorbea despre viața Sfintei Maria Egipteanca, care la 12 ani a fugit de acasă pentru a duce o viață de păcat, după care s-a pocăit.

Reacție dură a lui Vasile Bănescu după declarațiile halucinante ale preotului Nicolae Tănase

”Fetele frumoase atrag băieți și, pe urmă, băieții intră în pușcărie că au tras de fete. Vor fi condamnați și vor face pușcărie, dar fetele nu sunt chiar nevinovate. Trebuie luate și ele la judecată. Dacă el face 6 ani de pușcărie, să facă și ea 3-4 luni. De ce?

ADVERTISEMENT

Păi, ăsta nu s-a agățat așa, oricum de ea. S-a agățat pentru că i-a sărit în ochi într-un chip special. De aceea, creștinele noastre aveau comportamentul lor. Erau foarte atractive, dar aveau un anumit comportament în mers, în gândire, în priviri”, a transmis preotul.

Preotul Nicolae Tănase din Valea Plopului, Prahova, a făcut aceste declarații controversate în cadrul unui eveniment organizat de ASCOR (Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români)– Filiala Constanța și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Constanța.

ADVERTISEMENT

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, reacționa imediat și-l punea la colț pe acest preot: ”O asemenea declarație include, din păcate, o viziune rudimentară, inclusiv în exprimare, asupra relațiilor dintre bărbat și femeie. Una profund nedreaptă și îngrijorătoare.

Ceea ce umbrește bunul renume al părintelui Tănase, cunoscut tocmai pentru activitatea sa filantropică dedicată femeilor afectate de drame sociale”. Ulterior, Vasile Bănescu a revenit cu un mesaj complex pe Facebook, prin care l-a criticat pe Nicolae Tănase și, în principiu, gândirea de ev mediu a acestuia.

ADVERTISEMENT

Un nou scandal în BOR, după declarațiile de ev mediu ale preotului Nicolae Tănase

Dacă un băiat abuzează o fată, aceasta e și ea vinovată”. Pentru că l-a ispitit. Doar e urmașa Evei, se știe. Ergo, să facă și ea pușcărie. Iată o mostră de „gândire” barbar clericalizată, până în dinți înarmată împotriva rațiunii, gingășiei și teologiei, reducționistă până la anularea de sine, inspirată de cea mai proastă cu putință raportare la realitate și la revelația biblică.

Într-o asemenea sumbră viziune, ispita nu e doar un substantiv feminin, ea este femeia sau feminitatea însăși. Aprioric vinovată înaintea bărbatului și bărbăției. Aceasta din urmă fiind, în context, doar un eufemism pentru bădărănia virilă, agresivă și eventual barboforă.

ADVERTISEMENT

Ce trist! Când miezul creștinismului e doar libertate, dragoste, bucurie. Libertate responsabilă, dragoste agapică, bucurie a întâlnirii și învierii”, a completat purtătorul de cuvânt al BOR pe Facebook.

ADVERTISEMENT