Fotbal international

Real Madrid- Atletico 0-0 în etapa a 7-a din La Liga! Derby şters pe “Bernabeu”!

29.09.2018 | 20:00
Real Madrid Atletico 00 in etapa a 7a din La Liga Derby sters pe Bernabeu
ADVERTISEMENT

Real Madrid – Atletico, meciul marilor orgolii din fotbalul spaniol, s-a disputat în etapa a șaptea din La Liga. Cotidianul catalan Mundo Deportivo a prezentat 10 lucruri inedite despre marele derby al Madridului. Meciul poate fi urmărit LIVE VIDEO pe FANATIK.RO.

UPDATE, ORA 23:35 / S-a terminat meciul Real Madrid – Atletico Madrid 0-0. Gareth Bale şi Antoine Griezmann au ratat cele mai mari ocazii ale derby-ului în prima repriză.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 21:45 / A început derby-ul Real Madrid – Atletico Madrid

UPDATE, ora 21:30. Echipele de start în Real Madrid – Atletico Madrid! Lopetegui trimite în teren o formulă ofensivă cu Asensio, Benzema şi Bale. De cealaltă parte, Simeone îi trimite în atac pe Griezmann şi Costa.


1. Cifrele lui Simeone împotriva lui Real Madrid. Sosirea argentinianului pe banca tehnică a lui Atletico a schimbat istoria acestui derby. Deși diferența de valoare a jucătorilor celor două echipe este evidentă, Diego Simeone are un bilanț pozitiv în întâlnirile cu ”galacticii”: 11 victorii, 7 remize și 9 înfrângeri.

ADVERTISEMENT

Real Madrid- Atletico live video, derby-ul orgoliilor, s-a jucat de 8 ori într-un sezon

2. Cea mai grea perioadă pentru Atletico a fost între sezoanele 2000 și 2013, când nu au reușit să obțină vreo victorie în fața rivalilor. În sezonul 1999-2000, Atletico se impunea pe Santiago Bernabeu cu 3-1, iar în 2013 a câștigat Cupa Spaniei după 2-1 în prelungiri. În tot acest timp, Real a obținut 18 victorii, iar 6 meciuri s-au încheiat la egalitate.

3. Cele mai multe derby-uri într-un sezon au avut loc în 2014-2015, când cele două formații s-au întâlnit de opt ori. Maratonul a început cu Supercupa Spaniei câștigată de Atletico, 1-1 pe Bernabeu și 1-0 pe Vicente Calderon. Au urmat cele două meciuri din La Liga, în care fiecare echipă s-a impus în deplasare cu 2-1. În optimile Cupei Spaniei, Atletico s-a impus după 2-0 și 2-2. În schimb, în sferturile Champions League rolurile s-au inversat și Real s-a calificat după 0-0 și 1-0.

ADVERTISEMENT

Seceta lui Bale în derby

4. Cel mai rapid gol în derby a fost realizat de brazilianul Ronaldo. ”Dințosul” a înscris după doar 14 secunde în poarta actualului secund de la Atletico, German Burgos. Real a câștigat acel meci jucat în campionat în sezonul 2003-2004 cu 2-0, după încă un gol realizat de Raul. De remarcat că din echipa lui Atletico făcea parte în acea perioadă și Diego Simeone, iar la ”galactici” juca și Zinedine Zidane, care a părăsit în vară banca tehnică.

5. Seceta lui Bale în derby. Au trecut 1.590 de zile de când galzeul a înscris ultimul gol împotriva lui Atletico. Se întâmpla în finala Champions League din 24 mai 2014, atunci cân Bale înscria golul de 2-1 în prelungirile întâlnirii câștigate de ”galactici” cu 4-1. De altfel, acela a fost singurul gol al galezului împotriva lui Atletico în 17 partide jucate.

ADVERTISEMENT

6. Conexiunea Cristiano Ronaldo-Alfredo Di Stefano-Santiago Bernabeu. Starul portughez, legenda argentiniană și președintele istoric al Realului au fost, în diferite etape, principalii marcatori ai derby-ului. Bernabeu a marcat 17 goluri în perioada 1913-1927, dar trei decenii mai târziu a fost egalat de Di Stefano. Însă, cel mai prolific jucător împotriva lui Atletico este Ronaldo, care a marcat 22 de goluri în 31 de întâlniri.

Cristiano Ronaldo este cel mai bun marcator în derby-urile Real - Atletico
Cristiano Ronaldo este cel mai bun marcator în derby-urile Real – Atletico

Thibaut Courtois, ultimul fotbalist care a evoluat pentru ambele echipe

7. Raul Gonzalez și Alfredo Di Stefano, recorduri în derby. Raul este cel mai tânăr marcator într-un meci între cele două formații. El a înscris la 17 ani și 131 de zile, într-un meci jucat în octombrie 1994. La polul opus, Di Stefano este cel mai vârstnic marcator, la 37 de ani și 143 de zile.

8. Real, cifre dezastruoase în ultimele derby-uri jucate acasă în La Liga. ”Galcaticii” nu s-au mai impus pe Santiago Bernabeu în campionat în fața rivalilor din 2012. De atunci, Atletico a obținut trei victorii și două remize.

9. Fapt fără precedent la Champions League. Între sezoanele 2013-2014 și 2016-2017, Real Madrid a eliminat-o de fiecare dată pe Atletico Madrid. Două dintre succesele ”galacticilor” au venit chiar în finala competiției.

10. Thibaut Courtois, ultimul fotbalist care a jucat pentru ambele echipe. Dacă va fi titular, portarul belgian va fi al 19-lea jucător care a trecut pe la ambele formații. În tricoul lui Atletico, Courtois a înregistrat șase înfrângeri, două victorii și o remiză în derby-urile cu Real. Alți jucători importanți care au evoluat la ambele formații au fost Bernd Schuster, Hugo Sanchez, Santiago Solari șiJose Antonio Reyes.

ADVERTISEMENT