News

Recompensa primită de un german care a găsit un cec de 4,6 milioane de euro. ”Au fost cam zgârciți”

Un german, care a găsit un cec pierdut în valoare de peste 4 milioane de euro destinat Haribo, a povestit ce recompensă a primit
14.11.2022 | 21:58
Recompensa primita de un german care a gasit un cec de 46 milioane de euro Au fost cam zgarciti
Bărbatul a calificat recompensa drept zgârcenie Foto: hepta
ADVERTISEMENT

Bărbatul, identificat drept Anouar G., 38 de ani, din Frankfurt, a văzut cecul pe peronul unui tren, după ce s-a întors dintr-o vizită la mama sa.

Recompensa primită de un german care a găsit un cec de 4,6 milioane de euro

Anouar a fost uimit când a văzut valoarea cecului, de 4.631.538,80 euro.

Dar când a anunțat compania despre descoperirea sa, a fost consternat când aceasta i-a trimis un mic pachet de bomboane gumate drept recompensă – un gest pe care l-a descris ca fiind „cam ieftin”.

”Era o sumă atât de mare pe el încât nici măcar nu am putut să o pronunț”, a declarat el presei locale citată de Daily Mail.

ADVERTISEMENT

Se pare că cecul ar fi fost emis de către grupul de supermarketuri Rewe către producătorul de dulciuri, dar a fost cumva pierdut la gară.

ADVERTISEMENT

Anouar a contactat Haribo în legătură cu descoperirea sa, iar unul dintre avocații companiei a luat legătura cu el. În loc să îl ceară înapoi, aceștia i-au spus să distrugă cecul și să îi trimită o fotografie ca dovadă, potrivit presei locale.

cec Haribo
Cecul de peste 4,6 milioane de euro Foto: Newsflash via Daily Mail

El s-a conformat cu strictețe și, câteva zile mai târziu, a primit o cutie de la Haribo care conținea doar șase pungi de dulciuri, care în Marea Britanie se vând de obicei cu 1,14 euro fiecare.

ADVERTISEMENT

Se pare că Anouar nu a fost impresionat, deoarece crede că a salvat compania de pierderea a milioane de euro.

„Mi s-au părut cam zgârciți”, a mai spus el.

Reacția Haribo nu s-a lăsat așteptată.

”Din moment ce a fost un cec nominal, nimeni altcineva în afară de compania noastră nu ar fi putut să-l încaseze. Recompensa este pachetul nostru standard pe care îl trimitem ca mulțumire”, au declarat presei locale reprezentanții companiei.

Înființată în 1920 de un german cu doar un sac de zahăr și o mână de echipamente, Haribo a devenit în cele din urmă o companie globală de dulciuri, cu venituri de peste 1,9 miliarde de euro pe an.