Life

„Regele audiențelor”, față în față cu “regele vloggingului”. Dan Negru s-a întâlnit cu Dorian Popa ca să-i „fure” secretele

23.04.2021 | 18:43
Regele audientelor fata in fata cu regele vloggingului Dan Negru sa intalnit cu Dorian Popa ca sai fure secretele
Dan Negru s-a întâlnit cu Dorian Popa, „regele vloggingului”, ca să-i „fure” secretele (sursa Dan Negru – youtube)
ADVERTISEMENT

Dan Negru, poreclit și „Regele audiențelor”, „lovește” și online! De curând, charismaticul prezentator TV și-a deschis propriul canal pe youtube și succesul nu s-a lăsat așteptat. Ajutat de Dorian Popa, numit „regele vloggingului” și de Selly, Negru a „furat” secretele acestor „puști”, cum el însuși îi numește, și în numai câteva zile a strâns peste 30.000 vizualizări, până la momentul în care scriem acest articol.

Referindu-se la acest nou proiect al său, Dan Negru a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK.RO: „Încerc să fiu un pod între generații, mai exact un liant între generația lui Gheorghe Zamfir, Florin Piersic și Tudor Gheorghe și cea a lui Selly și a lui Dorian Popa. Odată ajuns la vârsta de 50 de ani, eu pot deveni un pod între aceste generații, adică între Gheorghe Zamfir, aflat la vârsta de 80 de ani și Selly, care are 20 de ani. Eu mă aflu exact la mijloc, astfel că m-am gândit să-i duc pe acești oameni, dincolo de televiziune, în zona online, pentru că au valoare și pentru acest spațiu de comunicare, iar publicul care nu-i cunoaște din zona online să-i poată vedea”.

ADVERTISEMENT

Ideea a venit după o discuție avută cu acești doi tineri, plini de idei și de inițiative. „Într-o dimineață, Selly și Dorian Popa au venit la mine și am pus la cale acest proiect. Am rămas mirat să descopăr și că pot câștiga bani de pe urma lui! Nu mi-a venit să cred, dar iată că, în numai 48 de ore, am strâns 30.000 de abonați. Habar n-am cât înseamnă asta în bani, dar Selly m-a sunat și mi-a spus că este fabulos ce s-a întâmplat și că există televiziuni care se chinuie să adune, timp de un an, 10.000 de abonați…”, ne-a povestit realizatorul Antenei 1, proaspăt „teleportat” și în spațiul virtual.

Dan Negru: „Majoritatea comentariilor online vorbesc despre transferul de putere, de la regele audiențelor TV, la regele vloggingului!”

Cum spuneam, imaginile difuzate deja pe youtube s-au bucurat de o largă apreciere și au născut o mulțime de comentarii. Este atât meritul lui Dan Negru, cât și al colaboratorilor săi.

ADVERTISEMENT

„Selly și Dorian Popa sunt cei mai vizionați, dar fac parte din zona curată a internetului. Deși, practic, sunt doi copii, ei s-au priceput cel mai bine să construiască acest proiect. Dintre zecile de comentarii din online, majoritatea sunau astfel: „Transferul de putere de la regele audiențelor TV, la regele vloggingului”… Adică era vorba despre întâlnirea regilor. E drept, o țară săracă este ticsită de regi. Hagi e rege, eu sunt rege, Guță e rege, toți suntem regi…”, a comentat, amuzat, Dan Negru.

De altfel, prezentatorul a explicat și care este diferența dintre producțiile TV și cele din zona online-ului, dar a detaliat și felul în care decurg lucrurile în privința „transferului de putere”, despre care vorbea anterior: „Au fost o mulțime de comentarii legate de acest „transfer” și să știi că este o diferență totală între televiziune și online. Este ceva asemănător cu diferența dintre fotbal și handbal. Se joacă tot cu mingea, dar nu este același sport”.

ADVERTISEMENT

Imaginile cu Florin Piersic s-au bucurat de largă audiență

Am fost interesați să aflăm ce imagini folosește Dan Negru pe youtube, dacă este vorba despre filmări deja prezentate în emisiunile televizate sau și de producții originale. „Am recurs la ambele variante. Sunt multe imagini care nu s-au văzut în cadrul emisiunilor televizate. Acest nou proiect la care lucrez, intitulat „Legende”, poate fi urmărit atât la TV cât și în online. Însă, ce ofer telespectatorilor nu transmit online și viceversa. Încerc calea de mijloc…”, a precizat Dan Negru.

De asemenea, curiozitatea ne-a mânat să aflăm ce filmări au trezit, până în momentul de față, cele mai multe apriecieri și despre ce personaj din zona socio-culturală este vorba. „Deocamdată, fiind vorba despre un canal atât de tânăr, nu am apucat să „urc” pe youtube prea multe imagini. Tot ce am apucat să postez au fost doar câteva imagini cu Florin Piersic. Dar, cu toate acestea, sunt sute de comentarii care susțin că, într-adevăr, spațiul online avea nevoie și de „altceva” decât până acum”, a explicat realizatorul.

ADVERTISEMENT

„Nu cred că spațiul online este confiscat de Țancă Uraganul și de Vulpița!”

Dan Negru are o părere interesantă, referitoare la „distribuția” personajelor care populează aria online-ului și își expune opiniile fără menajamente: „Eu nu cred că online-ul e confiscat de Țancă Uraganul! Dacă nu știai, el este manelistul numărul 1, care este căutat pe youtube… Și nu cred că online-ul e confiscat nici de Vulpița! După ăștia sunt puștii disperați și sunt considerați de „long profile”…”

„Eu cred, și am dovedit acest lucru, că există tipuri de conținut cu un alt gen de oameni, care pot face audiență inclusiv pe internet. Ei, să nu mai spună nimeni că românii sunt proști și dacă le oferi Vulpița și Țancă Uraganul, doar atât înghit. Iată că nu este adevărat!”, a continuat vedeta de televiziune și mai nou… de pe youtube.

Realizatorul, alături de Părintele Constantin Necula și de Părintele Francisc Doboș (sursa Dan Negru - youtube)
Realizatorul, alături de Părintele Constantin Necula și de Părintele Francisc Doboș (sursa Dan Negru – youtube)

Surpriza pascală: Reprezentantul BOR, Constantin Necula și cel al Bisericii Catolice, Francisc Doboș, în premieră la aceeași masă!

Dincolo de vedetele propriu-zise, fie că vorbim despre actori, cântăreți, regizori, etc, Dan Negru dorește să promoveze și alte personalități, din zona socio-culturală și chiar religioasă. Tocmai din acest motiv, realizatorul le-a pregătit românilor o surpriză inedită, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște.

„Îi voi aduce, pentru prima oară la aceeași masă, atât la televiziune cât și pe canalul online, pe principalii doi comunicatori ai celor două mari instituții religioase din România, Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică. Așadar, vor fi prezenți Părintele Constantin Necula și Părintele Francisc Doboș. Va fi o premieră, atât pe piața de televizune, cât și în mediul online. Ne găsim într-un an în care Paștele catolic este la diferență de o lună de Paștele ortodox. Îi voi ruga pe amândoi să-mi explice unde îl găsim pe Isus, între toate acestea!”, a dezvăluit Dan Negru.

Am aflat de la „regele audiențelor” că, în zona online, filmarea va fi difuzată începând cu ziua de luni 26 aprilie, iar la televizor, emisiunea va putea vizionată imediat după slujba de Înviere.

 

ADVERTISEMENT