News

Se anunţă concedieri masive la CFR, în timp ce Europa se concentrează pe investiţii în infrastructura feroviară

15.01.2021 | 18:34
Se anunta concedieri masive la CFR in timp ce Europa se concentreaza pe investitii in infrastructura feroviara
ADVERTISEMENT

Noul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, nu a ezitat o clipă și a anunțat că este posibil să existe restructurări în CFR! Acesta a transmis că este nemulțumit de rentabilitatea companiei.

De asemenea, Drulă vrea să obțină bani din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru reparații la calea ferată și, în acest fel, întreaga rețea să fie adusă la parametrii constructivi până în 2026.

ADVERTISEMENT

”Ne concentrăm foarte mult pe autostrăzi, e partea cea mai vizibilă şi cea mai atrăgătoare să deschidem noi segmente de autostradă, dar avem o reţea de drumuri naţionale, peste 16.000 km de drum naţional, peste 900 km de autostradă în exploatare, peste 10.000 km de cale ferată şi această reţea este scadentă la înreţinere, a declarat ministrul.

Se anunță concedieri și restructurări în CFR!

Concret, în acest moment, în subordinea ministerului sunt 55 de instituţii şi aproape 70.000 de angajaţi. Ministrul spune că există și multe companii de stat, companii care au avut foarte mari pierderi în 2020. Vorbim despre sute de milioane de lei.

ADVERTISEMENT

Cătălin Drulă spune că o parte din aceste pierderi au fost cauzate de epidemia de coronavirus, pentru că sunt companii ale căror venituri vin strict din călători. „Ministerul Transporturilor se ocupă de transporturi, transport de mărfuri, dar şi de persoane.

Sursa foto – ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Când a căzut traficul de pasageri, au pierdut veniturile, dar dincolo de anul 2020 erau pierderi structurale de mulţi, mulţi ani”, a adăugat ministrul care nu s-a oprit aici. Acesta a cerut de urgență un plan de reformă și restructurare tuturor companiilor

ADVERTISEMENT

Un alt semnal evident al concedierilor și restructurărilor a fost dat de Cătălin Drulă atunci când a explicat că nu este normal ca doar companiile private să strângă cureaua în perioada pandemiei, în timp ce cei de la stat să aibă salarii mari și prime.

Câţi bani se duc anual din buget la CFR

Un detaliu interesant ţine de subvenţiile pe care le primeşte compania de cale ferată. Astfel, C.F.R. Călători S.A. a beneficiat de o cotă parte impresionantă. Aceasta a încasat anual în medie 225 milioane de euro ca subvenţii de la stat, în ultimii cinci ani.

ADVERTISEMENT
Sursa foto – EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

În același timp, cifra de afaceri anuală a companiei era una de 820 milioane de lei, conform unor estimări, estimări făcute însă pentru anul 2019, înainte de pandemie.

Cătălin Drulă a declarat acum că s-a săturat ca din banii contribuabililor să fie acoperite găuri negre ale unor societăți și a dat exemplu, printre altele, CFR Călători și CFR Marfă.

Cât de mari sunt pierderile CFR-ului

Dacă ne raportăm strict la capitolul pierderi, atunci trebuie să știți că în perioada 2014-2018, CFR a înregistrat pierderi operaţionale de peste 65%. De exemplu, în 2018, compania a atins un nivel net al pierderilor de 128% din cifra de afaceri, eliminând subvenţiile de la stat, conform analiștilor.

Sursa foto – EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Pe de altă parte, deşi numărul angajaţilor s-a mai redus, cheltuielile cu personalul ale CFR au crescut serios în ultimii ani. În același timp, încasările au fost și nu prea. Ca fapt divers, CFR Călători a obținut în perioada stării de urgență venituri de 226,87 milioane de lei, din care 128,36 milioane de lei, adică 57%, au provenit din subvenții.

Mai mult de atât, trenurile Regio au generat venituri de 98,88 milioane de lei companiei de stat, din care subvenția a reprezentat însă aproape 88%.

Când vom putea circula în trenuri de mare viteză

Noul ministru spune că va face demersuri pentru a obține bani europeni pentru repararea căii ferate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. ”Până în 2026 am putea să facem ce n-am făcut în ultimii 15 ani, să readucem calea ferată la viteza constructivă și să readucem călătorii pe calea ferată, să nu mai facem 10 ore de la București la Timișoara”, a spus Cătălin Drulă.

Cu toate acestea, ministrul a atras atenția că abia din 2030-2040 putem să ne gândim la trenuri de mare viteză în România.

Ce planuri au europenii pentru calea ferată

Nu la fel se întâmplă în țările dezvoltate din Uniunea Europeană. Germania nu s-a speriat de pandemia de coronavirus și a anunțat că se gândește serios la un adevărat boom pe calea ferată.

Sursa foto – hepta.ro

„Vrem ca mai mulți oameni să treacă de la mașini sau avioane la trenuri și mai multe mărfuri care să fie transportate pe calea ferată”, a spus chiar cancelarul german Angela Merkel. Aceasta nu a ezitat și a anunțat că Germania este gata să investească 86 de miliarde de euro în următorii zece ani pentru întreținerea și modernizarea rețelei feroviare.

„Faptul că trenurile circulă, iar mărfurile sunt în mișcare este de mare importanță pentru societatea noastră – pandemia ne arată asta încă o dată”, a mai adăugat Merkel.

Interesant este că transportul feroviar al Germaniei e operat, în proporție destul de mare, de Deutsche Bahn, în ciuda faptului că, în țară, există și aproximativ 1500 de companii feroviare private. Pentru o idee exactă, trebuie să știți că Germania are deja o rețea de cale ferată de 41. 315 km din care peste 20 de mii de km erau electrificate.

Lucrurile rămân în aceeași notă și dacă ne raportăm la Franța. Societatea națională din Hexagon a alocat în anii trecuți nu mai puțin de 2 miliarde de euro. Banii au avut o destinație clară – înlocuirea căilor ferate învechite. Conform site-ului oficial, media anuală s-a ridicat chiar și la 1000 de kilometri de cale ferată

Ca să ajungă la asemenea performanțe, un şantier din Franța a transmis că a reușit să să înlocuiască între 900 şi 1.000 de metri pe zi. Nu se termină aici – linia feroviară est-europeană de mare viteză, cea care traversesează Franța a primit aproape 1 miliard de euro din partea UE.

Drept urmare, în mai puțin de 10 ani, timpul de deplasare între Paris și Strasbourg s-a redus de la 4 ore la 1 oră și 45 de minute. În prezent, în fiecare zi, 12 000 de pasageri și 32 de trenuri utilizează acest traseu. Francezii spun și ei că sunt gata să investească bani și mai mulți în calea ferată, în ciuda faptului că au peste 2.800 de km pe care se merge în regim de mare viteză. Pe câteva porțiuni, celebrele TGV-uri ating și 320 km/h.

Concret, în plină pandemie, executivul comunitar a anunțat că va continua investiţiile în infrastructura de cale ferată peste tot în Uniunea Europeană, pentru că transportul feroviar este cel mai sustenabil. Uniunea Europeană urmărește modernizarea întregului trafic feroviar, atât pentru pasageri cât şi pentru mărfuri.

ADVERTISEMENT