Nicio sărbătoare românească nu trece fără salată de boeuf și cum Crăciunul se apropie, gospodinele caută cea mai bună rețetă. Dacă vrei să obții preparatul perfect, urmează acești pași de preparare.
Salata de boeuf este unul dintre cele mai populare preparate din România, nelipsit de la mesele festive. Preparată din legume fierte, carne și maioneză, este cu adevărat delicioasă.
Acest fel de mâncare nu este unul pretențios, dar este nevoie de mai mult timp și răbdare. Dar dacă vrei ca aceasta să aibă gustul din copilărie, următoarea rețetă este ideală. Este cea tradițională.
Când vine vorba despre ingrediente, acestea se împart în trei categorii, împărțite și acestea pe pași de preparare. Astfel este nevoie de: ingrediente pentru supa de vită și legume, ingrediente pentru maioneză și ingrediente pentru decor.
Prin urmare, pentru supă este nevoie de: 1 kg carne de vită cu os, 3 l apă rece, 1 lingură cu sare, 500 gr cartofi, 350 gr morcov, 250 gr rădăcină de pătrunjel, 200 gr țelină, 250 gr castraveți murați și 150 gr mazăre congelată sau din conservă.
Pentru maioneză trebuie: 3 gălbenușuri crude, 3 lingurițe cu muștar clasic, 300 ml ulei, sucul de la ½ lămâie, 1 lingură apă minerală și 1 linguriță cu sare. Iar pentru decor sunt necesare: gogoșari, măsline și ouă fierte.
Înainte de începe, asigură-te că ai toate ingredientele pentru salată de boeuf și împarte-le pe categorii. Pentru supa de vită și legume, taie carnea în bucăți mici, pune-o într-o oală mare și toarnă peste trei litri de apă. Fierbe totul la foc mediu.
Lasă carnea să fiarbă până când formează spuma, îndepărteaz-o cu o paletă, apoi pune sarea și amestecă până când este dizolvată. Între timp, te poți ocupa de legume. Curăță ceapa, cresteaz-o și apoi adaug-o în supă.
Curăță morcovii morcovii, rădăcina de pătrunjel, țelina și păstârnacul și taie-le, de asemenea, în bucăți mai mici. Lasă totul să fiarbă până când carnea se va desface de pe oase.
Transferă carnea și legumele și lasă-le la răcit într-o sită. Într-o altă oală pune cartofii la fiert după ce i-ai spălat bine. Într-o altă oală fierbe și mazărea. Atât cartofii, cât și celelalte legume, în afară de ceapă- care se îndepărtează, taie-le în cubulețe mici.
Ingredientele necesare pentru salata de boeuf se amestecă într-un vas încăpător. Mai pune și castraveții murați, de asemenea tocați, dar și mazărea. Ulterior, vei avea nevoie și de maioneză.
În vasul mixerului amestecă gălbenușul, muștarul și puțină sare. Treptat pune și uleiul, iar când are consistența potrivită, adaugă și sucul de lămâie. Pasul final este apa minerală.