Vafele belgiene sunt ideale pentru micul dejun, mai ales în zilele de weekend când, după o săptămână grea, meriți să te răsfeți. Vei avea nevoie de câteva ingrediente, dar, cel mai important, de un aparat special pentru aceste preparate.
Dacă te-ai săturat de clasicul mic dejun, poți încerca ca, măcar în zilele de weekend, să te răsfeți cu o porție delicioasă de vafe belgiene. Sunt gustoase, sățioase și pot fi servite cu sirop, diferite fructe sau ciocolată.
Pentru a economisi timp și pentru a nu sta dimineața să prepari aluatul, o poți face cu o seară înainte și să-l lași peste noapte. De asemenea, e important de menționat că vei avea nevoie de un aparat special pentru vafe.
Acestea fiind spuse, pentru a prepara ca la carte vafele belgiene vei avea nevoie de 180 de mililitri de lapte, 6 linguri de unt, o lingură de zahăr brun, o lingură de drojdie uscată, precum și o lingură de mălai porumb.
La acestea se mai adaugă, bineînțeles, de făină- 245 de grame, o jumătate de linguriță de sare, 240 de mililitri de lapte, o lingură de oțet alb, un ou întreg. Totodată, mai este necesară o cantitate mică de ulei și, în funcție de preferințe, fructe pentru servit.
Pentru a obține aluatul pentru vafele belgiene va fi nevoie să urmezi următorii pași: încălzește laptele, dar ai grijă să nu fie fierbinte, ci la temperatura de 30 de grade. Adaugă apoi zaharul și drojdia și las-o să activeze- până în momentul în care se formează bule.
Combină toate ingredientele uscate într-un bol și amestecă-le bine până când acestea se omogenizează. Într-un alt vas, adaugă laptele, o lingură de oțet și untul topit. Ulterior, compoziția astfel obținute se pune peste ingredientele uscate.
Cu telul sau cu mixerul se amestecă bine, până în momentul care aluat rezultat este unul cremos și fără cocoloașe. La final, acoperă vasul cu un prosop și lasă-l să stea cel puțin o oră, însă, de preferat ar fi chiar toată noaptea.
Ultimul pas este să pornești aparatul de vafe și să-l ungi cu ulei. Toarnă câte un polonic din aluat în aparat și uniformizează-l cu o spatulă plată. Vafele se gătesc timp de maxim un minut, până când pe suprafață începe să se formeze o crustă aurie.