Sporturi

Roger Federer vorbește despre prietenia cu Rafael Nadal: „A plâns de fericire când am câștigat Roland Garros”

15.02.2020 | 17:36
Roger Federer vorbeste despre prietenia cu Rafael Nadal A plans de fericire cand am castigat Roland Garros
Roger Federer. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Rivalitatea dintre Roger Federer și Rafael Nadal este una dintre cele mai cunoscute din întreaga lume, însă cei doi jucători de tenis sunt prieteni, în ciuda duelurilor permanente pentru supremația în tenis.

Roger Federer, prieten bun cu Rafael Nadal

Roger Federer a vorbit despre prietenia pe care o are cu Rafael Nadal și a mărturisit un episod frumos petrecut între cei doi:Rafa Nadal mi-a spus azi că a plâns de fericire în 2009, când am câștigat Roland Garros. Era extrem de fericit pnetru mine. Eu și Rafa suntem atât rivali, cât și prieteni foarte buni. E un om grozav!”.

ADVERTISEMENT

„Este frumos să-ți numești unul dintre cei mai mari rivali, prieten. Are propriul stil de viață în Mallorca și eu pe al meu, dar noi ne întâlnim mereu la competiții și avem multe evenimente la care participăm”, a mai spus Federer.

Ne simțim bine de fiecare dată când ne întâlnim”, a mărturisit Roger Federer.

Roger Federer nu se gândește la retragere

Roger Federer a vorbit și despre retragere, dar u se gândește să renunțe prea repede la cariera sa glorioasă din tenis.

ADVERTISEMENT

„Încă nu mă gândesc la retragere. Cât timp mă simt în stare să evoluez la cel mai înalt nivel, pentru mine este tot ce am nevoie pentru a continua în cariera de jucător de tenis profesionist”, a dezvăluit Roger Federer.

Roger Federer a luat decizia de a nu participa la turneul de la Madrid, organizat de Ion Țiriac și a hotărât să nu concureze la niciun turneu pe zgură până la Roland Garros 2020.

ADVERTISEMENT

De-a lungul timpului, elvețianul a mai refuzat participarea la turneul de la Madrid, iar Ion Țiriac s-a supărat pe el:

„Roger Federer este cu siguranță cel mai bun jucător din istorie, dar nu se comportă corect! Nu e corect ce mi-a făcut! Nu cred că abordarea sa este una dreaptă. Pur și simplu își alege turneele la care joacă”.

ADVERTISEMENT

„Este greu de imaginat acest lucru în alte sporturi. Cum ar fi ca Lewis Hamilton să spună că nu merge la cinci curse de Formula 1 pentru că nu are chef?”, a declarat Ion Țiriac.

  • 38 de ani a împlinit Roger Federer pe 8 august
ADVERTISEMENT