Sport

România, înfrângere cu SUA la Campionatul Mondial de polo. ”Tricolorii” au încheiat pe locul 10. Update

Naționala României a pierdut ultimul joc de la Campionatul Mondial de polo de la Doha și a încheiat competiția pe locul 10.
15.02.2024 | 11:23
Romania infrangere cu SUA la Campionatul Mondial de polo Tricolorii au incheiat pe locul 10 Update
Echipa masculină de polo a României a pierdut meciul cu SUA, scor 9-13, şi şi-a încheiat parcursul la Campionatul Mondial de la Doha pe locul 10. Sursă foto: Facebook Federatia Romana de Polo
ADVERTISEMENT
15-02-2024
09:30

România, eșec cu SUA la CM de polo

Echipa masculină de polo a României a pierdut meciul cu SUA, scor 9-13, şi şi-a încheiat parcursul la Campionatul Mondial de la Doha pe locul 10.

Scorul pe reprize a fost 2-5, 2-2, 4-3, 1-3. ”Tricolorii”, reveniți în elita mondială după 11 ani de pauză, au reuşit cea mai bună clasare la un Campionat Mondial după 2009. La ediţia din 2013, România a încheiat pe locul 13.

După victoria în fața Chinei, scor 9-7, “tricolorii” se vor lupta pentru un loc în top 10. La Campionatul Mondial de polo de la Doha, România a ajuns până în optimile de finală, dar a fost eliminată de Muntenegru, scor 12-9.

România a intrat în top 10 după victoria în fața Chinei de la Campionatul Mondial de polo

După eliminarea din “optimi”, România a intrat în lupa pentru locurile 9-12 de la Campionatul Mondial de polo. La Doha, “tricolorii” s-au impus în fața Chinei, iar acum urmează să se dueleze cu Statele Unite ale Americii pentru unul dintre locurile 9 sau 10. Înfruntarea va avea loc joi, 15 februarie, de la ora 9:30.

ADVERTISEMENT

În partida contra chinezilor, pentru România au marcat Vlad Georgescu – 3, Levente Vancsik – 2, Andrei Prioteasa – 1, Andrei Ţepeluş – 1, Silvian Colodrovschi – 1, Andrei Neamţu – 1. La final, Marius Ţic a fost desemnat jucătorul meciului.

România a ratat calificarea la Jocurile Olimpice

Echipa națională de polo masculin a României a ratat orice șansă de a se mai califica la Jocurile Olimpice de la Paris. Acesta fiind obiectivul pe care “tricolorii” doreau să îl atingă în 2024.

După eșecul în fața Muntenegrului, din “optimile” Campionatului Mondial, România ar mai fi putut obține biletele de pe locul 9, doar dacă Italia ar fi pierdut barajul cu SUA. Însă, reprezentativa Italiei a învins selecționata SUA, scor 13-12, și și-a asigurat prezența la Jocurile Olimpice din această vară.

Naționala de polo a României a ratat ultima șansă să ajungă la Jocurile Olimpice din 2024

România a revenit la Campionatul Mondial de Polo după o pauză de 11 ani. Ultima apariție a fost în 2013, atunci când “tricolorii” s-au clasat pe locul 13. Totodată, naționala de polo nu a mai participat la Jocurile Olimpice din 2012.

În luna Ianuarie, Bogdan Rath (51 de ani), selecționerul echipei naționale masculine de polo a României, a acordat un interviu în exclusivitate pentru FANATIKAntrenorul a discutat atunci despre perfromanța României, dar și despre Jocurile Olimpice.

Pentru asta, poloiștii români ar fi trebuit să ajungă în sferturi la Mondialul de la Doha. Turneu la care s-au calificat după ce au terminat în primele 8 naționale la Campionatul European de Polo.

Eu zic că pentru posibilitățile noastre actuale am realizat o performanță mare. Am avut obiectivul de ne califica printre cele mai bune opt echipe, obiectiv care nu era deloc ușor de îndeplinit. 

Această performanță ne-a asigurat prezența la Mondialul de la Doha, dar și la Europenele din 2026. De când am venit la națională am insistat că trebuie să muncim pentru a ajunge la Olimpiadă, a declarat Bogdan Rath.

Tags: