Sport

Poloiștii tricolori vor la Jocurile Olimpice. ”Avem șanse reale să ne calificăm”

Naționala masculină de polo a României a terminat pe locul 8 CE 2024 și merge cu multă încredere la CM de la Doha, pentru a obține calificarea la JO 2024 de la Paris.
16.01.2024 | 17:08
Poloistii tricolori vor la Jocurile Olimpice Avem sanse reale sa ne calificam
Bogdan Rath, selecționerul naționalei masculine de polo a României (cu tabla tehnică în mână), crede în calificarea tricolorilor la Jocurile Olimpice 2024 FOTO: facebook FR de Polo
ADVERTISEMENT

Bogdan Rath, 51 de ani, selecționerul echipei naționale masculine de polo a României, a acordat un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, în cadrul căruia a analizat cu mult realism performanța realizată de tricolori la Campionatul European 2024 din Croația (4-16 ianuarie) și s-a declarat optimist în privința șanselor de calificare la Jocurile Olimpice de vară 2024 de la Paris.

Naționala de polo a României, ultima șansă să pentru sporturile noastre de echipă să ajungă la Jocurile Olimpice 2024

De reprezentativa de polo se leagă ultimele speranțe ca România să participe cu o echipă la Olimpiadă, după ce naționala feminină de handbal a eșuat în decembrie. Pentru asta, poloiștii tricolori trebuie să ajungă în sferturi la Mondialul de la Doha (2-18 februarie).

ADVERTISEMENT

Naționala de polo a României, calificată după 11 ani la CM, nu a mai participat la Jocurile Olimpice de la ediția din 2012 Londra.

Domnule Bogdan Rath, cum ați caracteriza per ansamblu evoluția echipei la Campionatul European?
– Eu zic că pentru posibilitățile noastre actuale am realizat o performanță mare. Am avut obiectivul de ne califica printre cele mai bune opt echipe, obiectiv care nu era deloc ușor de îndeplinit.

ADVERTISEMENT

Această performanță ne-a asigurat prezența la Mondialul de la Doha, de luna viitoare, dar și la Europenele din 2026. În plus, la Mondiale avem o mare șansă de ne califica la Jocurile Olimpice din această vară, de la Paris.

Erau mulți ani de când naționala de polo a României ieșise din circuitul mondial. În vară am intrat și în World Cup, după 13 ani, și am terminat pe locul 6. Asta e o mare realizare, pentru că reintrând în circuitul mondial și jucând cu cei mai buni putem să progresăm.

ADVERTISEMENT

La ce vă referiți când spuneți ”la posibilitățile noastre”?
– Mă refer la faptul că noi nu avem o bază de foarte mare de selecție, precum națiunile puternice din polo. Avem o bază de selecție mai mică și decât unele țări care sunt în spatele nostru la aceste Europene. Cum ar fi Germania, Olanda, Franța.

Campionatul intern nu este atât de puternic, iar noi ne dorim să creștem competitivatea. Până la urmă, echipa națională este oglinda activității globale la nivel național. La cluburi te mai descurci, mai iei un jucător străin, dar selecția la națională se face doar din campionat.

ADVERTISEMENT

La capitolul stranieri cum stăm?
– Din păcate, pentru moment avem doar doi stranieri, Andrei Prioteasa și Silvian Colodrovschi. De aceea spun că este o performanță mare, nu doar pentru noi, ci și pentru sportul românesc. Pentru că am rămas singura echipă care încă se mai bate cu șanse reale pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Trebuie să creăm și alți jucători. Avem nevoie de o concurență mai mare în cadrul lotului.

Bogdan Rath explică eșecurile suferite cu granzii: ”Pentru moment astea sunt posibilitățile noastre maxime”

Au fost două părți diferite pentru naționala României la Campionatul European: trei victorii în grupă, cea din play-off cu Georgia, care ne-a adus calificarea la Mondiale, apoi înfrângeri dure cu Spania, în sferturi, cu Muntenegru și Serbia, pentru locurile 5-8. Care e fața adevărata față a echipei României?
– E clar că, intrând în primele opt echipe competiția devine mult mai dură, adversarii sunt de alt calibru, care sunt mereu în circuitul mondial. Pentru noi era foarte importantă calificarea în sferturi, pentru a reveni printre cei mai buni. Iar de aici trebuie să creștem.

Lumea trebuie să înțeleagă că avem o echipă cu mulți jucători tineri. Vom avea mult de muncă în continuare. Băieții au avut o încărcătură nervoasă foarte mare. Toți am avut stres mare, pentru această calificare. Probabil că, pentru moment astea sunt posibilitățile noastre maxime.

Facem tot posibilul să ne calificăm la Olimpiadă. Trebuie să punem toți umărul să progresăm. Performanța de la aceste Europene este un semn că avem potențial încă și putem forma o națională valoroasă. Sunt mulțumit de saltul pe care l-a făcut echipa națională în cele 18 luni de când sunt selecționer.

Nu putem să ne așteptăm ca într-un timp atât de scurt să ne comparăm cu marile puteri, care investesc foarte mult în polo. Eu spun însă că suntem pe un drum foarte bun. Și eu aș fi vrut să ne jucăm mai bine cărțile la Europene, dar trebuie să fim realiști. Trebuie să găsim soluții pentru a ne dezvolta în continuare” – Bogdan Rath, selecționer naționala de polo România

Bogdan Rath crede în calificarea la Jocurile Olimpice 2024: ”La început, multă lume mă considera nebun”

Într-un interviu pentru FANATIK, Cosmin Radu spunea că am revenit unde ne e locul, dar că suntem cu un pas în spatele celor mai buni. Cât de mare este acest pas?
Repet, e foarte important că am intrat din nou în elita mondială. Numai jucând cu cei mai buni poți să progresezi și să ajungi să-i bați la un moment dat. Meciurile tari îți arată la ce nivel ești și ce trebuie să faci în continuare.

Putem visa la calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris?
– Sigur, de ce nu? De când am venit la națională am insistant că trebuie să muncim pentru a ajunge la Olimpiadă. La început, multă lume mă considera nebun. La Cupa Mondială am învins Serbia, care este campioană olimpică en-titre. Grecia ne-a învins în ultimele două minute. Încet-încet începem să ne confruntăm cu echipele mari.

Deci, avem șanse?
– Avem șanse reale să ne calificăm la Olimpiadă! La Mondiale suntem în grupă cu Kazahstan, Ungaria și Italia și cred că putem termina cel puțin pe locul 3. Vara trecută am bătut Kazahstan la Cupa Mondială. Apoi, în play-off vom disputa meciul vieții, cu Japonia, SUA sau Serbia. Dacă ajungem în sferturi la Mondiale asta înseamnă calificare la Olimpiadă. Mai sunt și alte calcule complexe, în care intră echipele deja calificate. Vom lupta până la capăt.

Bogdan Rath este mulțumit de ascensiune naționalei: ”Performanța de la Campionatul European ne-a dat forță și multă încredere”

Care este starea de spirit în cadrul echipei?
– Performanța de la Campionatul European ne-a dat forță și multă încredere. Băieții au văzut că se poate, sunt foarte uniți. Se susțin permanent. Toți respectă disciplina grupului. Au făcut tot ce a depins de ei la acest turneu final. Trebuie să corectăm greșelile, prin multă analiză video.

Ce nu a mers așa cum v-ați fi dorit?
– Pentru a ne lupta de la egal la egal cu echipele mari e nevoie să ne ridicăm nivelul la toate capitolele. Dar în special în plan mental. Insist mult ca băieți să aibă încredere că se pot bate cu oricine. Asta e cea mai grea muncă. Este un proces lung, jucătorii trebuie să treacă prin anumite etape. Faptul că am bătut Serbia, vara trecută, la Cupa Mondială nu înseamnă că ne trezim la 12 noaptea și îi batem pe sârbi când vrem. Să fim realiști. Trebuie să fim însă mereu pregătiți să luptăm și să progresăm în fiecare zi.

România a fost o surpriză pentru mulți specialiști prezenți la Campionatul European. La început auzeam discuții și nu ne luau în calcule. Pe undeva mi-a convenit și le-am arătat că avem totuși valoare și trebuie să țină cont de noi, pentru următorii ani.

Toată echipa a fost la înălțime. Lumea vede doar marcatorii. Într-adevăr, avem niște centri de mare valoare, dar toți jucătorii s-au sacrificat pentru a reveni în elita mondială.

Trebuie să lucrăm foarte multă la constanța în joc, aspect la care se ajunge pe măsură de jucătorii capătă experiență. Din păcate, suntem mai în urmă decât alte echipe la capitolul experiență, iar asta se vede”

– Bogdan Rath, selecționer naționala de polo România

Rezultatele naționalei masculine de polo a României la Campionatul European 2024

Grupă:
5 ianuarie: România – Olanda 12-8 (Fulea 4, Colodrovschi 3, Belenyesi, Luțescu, Țepeluș, Vlad Georgescu, Vancsik)
7 ianuarie: România – Slovenia 13-5 (Vlad Georgescu 3, Luțescu 2, Prioteasa 2, Colodrovschi 2, Belenyesi, Antipa, Țepeluș, Bota)
9 ianuarie: România – Slovacia 8-7 (Fulea 4, Vlad Georgescu 2, Prioteasa, Țepeluș)

Play-off (pentru calificarea în sferturi):
11 ianuarie: România – Georgia 18-11  (Vlad Georgescu, Colodrovschi 4, Neamțu 3, Vancsik 2, Belenyesi 2, Fulea, Iudean)

Sferturi:
12 ianuarie: România – Spania 7-24 (Belenyesi 2, Tepelus, Neamțu, Colodrovschi, Vlad Georgescu, Vancsik)

Meci de clasament, locurile 5-8
14 ianuarie: România – Muntenegru 11-18 (Vlad Georgescu 3, Fulea 2, Prioteasa 2, Colodrovschi 2, Vancsik 2)

Meci de clasament, locurile 7-8
16 ianuarie: România – Serbia 7-18

Cine este Bogdan Rath

Bogdan Rath este unul dintre cei mai titrați poloiști români din toate timpurile. El are dublă cetățenie și a jucat pentru naționalele României și Italiei. Cu România a participat la Jocurile Olimpice de vară din 1996 Atlanta, iar cu Italia la Olimpiada din 2004. Ca internațional italian a devenit vicecampion european (2001) și mondial (2003). Ca tricolor are în palmares un loc 4 la CE 1993.
Bogdan Rath a fost numit selecționer pe 16 iunie 2022, în locul tehnicianului grec Athanasios Kechagias, care a semnat cu Spandau Berlin. Înainte de a reveni în România, el a antrenat în Malta, dar niciodată la nivel de echipă națională.
În paralele cu echipa națională, Bogdan Rath antrenează și echipa CSA Steaua. În cele 18 luni la națională, tehnicianul a înregistrat următoarele performanțe:

  • locul 10 la CE 2022
  • a calificat naționala după 13 ani la Cupa Mondială 2023 (locul 6)
  • este primul antrenor care a câștigat cu Serbia la o competiție majoră
  • a calificat naționala după 11 ani la CM 2024, de la Doha 2024, intrând în primele 8 echipe la CE 2024 din Croația
  • a obținut calificarea directă la CE 2026 de la Belgrad

Lotul României la Campionatul European 2024 din Croația

  1. Marius Țic – portar (CSA Steaua, 27 de ani)
  2. Mihai Dragușin – portar (CSA Steaua, 40 de ani)
  3. Tudor Fulea (CSA Steaua, 26 ani)
  4. Francesco Iudean (CSA Steaua, 22 de ani)
  5. Matei Luțescu (Dinamo, 21 de ani)
  6. Andrei Prioteasa (WF Spandau 04 / Germania, 27 de ani)
  7. Andrei Antipa (CSA Steaua, 24 de ani)
  8. David Belenyesi (CSM Oradea, 20 ani)
  9. Vlad Georgescu (CSA Steaua, 24 ani)
  10. Andrei Neamțu (CSA Steaua / 19 ani)
  11. Ionuț Vrânceanu (Dinamo, 31 de ani)
  12. David Bota (CSA Steaua, 24 de ani)
  13. Andrei Țepeluș (CSA Steaua, 18 ani)
  14. Levente Vancsik (CSM Oradea, 29 ani)
  15. Andrei Prioteasa (WF Spandau 04 / Germania, 27 de ani)
  16. Silvian Colodrovschi (ENT Lille Metropole, 23 ani)
ADVERTISEMENT
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”,...
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”, antrenorul lui Rangers nu s-a putut abține!
Prețurile speciale cu care se vinde mâncarea românească în una dintre cele mai...
Prețurile speciale cu care se vinde mâncarea românească în una dintre cele mai scumpe țări europene. „Uite și mici, nu m-ai mințit”
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene...
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene și-a ținut promisiunea față de fratele și tatăl său dispăruți în teribilul incendiu: "E jucător de bază la Steaua!"
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor!...
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au ajuns virale: „Nu cred că e ceva rușinos...”
Desert pentru capetele încoronate. Cum se prepară tortul de ciocolată
Desert pentru capetele încoronate. Cum se prepară tortul de ciocolată
Iureş în tot online-ul. Cu cât vinde Gabriela Cristea celebra ciocolată Dubai
Iureş în tot online-ul. Cu cât vinde Gabriela Cristea celebra ciocolată Dubai
ARMATA ROMÂNĂ, misiune DIFICILĂ în LIBAN! Anunțul MApN
ARMATA ROMÂNĂ, misiune DIFICILĂ în LIBAN! Anunțul MApN
Ce se întâmplă când auzi cucuveaua cântând
Ce se întâmplă când auzi cucuveaua cântând
Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele...
Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei
Greşeala pe care o fac mulţi români toamna. Poate fi fatală
Greşeala pe care o fac mulţi români toamna. Poate fi fatală
Soţia lui Cristi Tănase, imagini provocatoare în ziua în care a împlinit 30...
Soţia lui Cristi Tănase, imagini provocatoare în ziua în care a împlinit 30 de ani. Adina Maria şi Dodel sunt în plin divorţ
Adevărata față a vedetelor. Cum se comportă în realitate, când se închid camerele...
Adevărata față a vedetelor. Cum se comportă în realitate, când se închid camerele de filmat: „Bețiv mare (...) poate cel mai dubios dintre toți”