News

România, în topul țărilor cu cea mai mare mortalitate. CIA avertizează că stăm mai prost decât Ucraina

Un raport al CIA arată că România este pe locul trei în lume ca rată a mortalității. Țara noastră a depășit chiar și Ucraina aflată în război
07.11.2023 | 20:03
Romania in topul tarilor cu cea mai mare mortalitate CIA avertizeaza ca stam mai prost decat Ucraina
România depășește Ucraina la rata mortalității Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

În 2023, România înregistrează a treia cea mai mare mortalitate din lume, depășită doar de Lituania și Serbia. Țara noastă stă mai prost decât Ucraina, aflată în război, Rusia sau Afganistan.

România, în topul țărilor cu cea mai mare mortalitate

Informațiile apar pe site-ul Central Intelligence Agency (CIA) care a întocmit un raport comparativ în funcție de rata mortalității din 229 de țări. România are în 2023 o rată a mortalității de 14,92 decese la 100.000 de locuitori, cifre care o plasează pe locul trei în lume, dar la mică distanță de Serbia (15,12) și Lituania (15,17).

ADVERTISEMENT

Raportul nu conține referințe la războiul din Israel, așa că România depășește în clasament chiar și Fâșia Gaza, care apare cu una dintre cele mai mici mortalități din lume, respectiv 2,88, care o plasează pe locul 225 din cele 229 de state și teritorii luate în calcul.

De remarcat este faptul că România are o mortalitate mult mai mare decât cea a Ucrainei, țară aflată în război, (pe locul 6 în lume, cu o rată a mortalității de 13,7) și a Rusiei (locul 7, cu 13,27). În topul mortalității se mai află Letonia (locul 4, cu 14.69), Bulgaria (locul 5, cu 14,31), Estonia (locul 8, cu 13,13), Croația (locul 9, cu 12,98) și Ungaria (locul 10, cu 12,89).

ADVERTISEMENT

La polul opus, cei mai puțini oameni mor, în afară de Fâșia Gaza, în Bahrain (locul 226, cu2,83), Kuwait (locul 227, cu 2,27), Emiratele Arabe Unite (locul 228, cu 1,62) și Qatar (locul 229, cu 1,42).

La coada clasamentului în funcție de rata nașterilor

Daca la rata mortalității suntem în top, când vine vorba despre rata nașterilor ne situăm spre coada clasamentului, pe locul 207 din 228 de țări analizate cu 8,63 de nașteri la 1.000 de locuitori.

ADVERTISEMENT

Și în acest clasament stăm mai prost decât Ucraina, aflată pe locul 205 cu 8,79 nașteri la mia de locuitori. Cel mai bine stă Nigerul care înregistrează în 2023 46,86 nașteri la 1.000 de locuitori, iar cel mai prost se situează Saint Pierre și Miquelon unde s-au înregistrat 6,54 nașteri la mia de locuitori.

Cu a treia cea mai ridicată mortalitate de pe planetă, România are și printre cele mai mici rate de creștere a populației din lume. Suntem, practic, pe minus, cu o rată de creștere a populației de -1,01, care ne plasează pe locul 229 din cele 236 de țări și teritorii luate în calcul de CIA.

ADVERTISEMENT

Mai jos decât România se află doar Lituania (-1,04), Letonia (-1,13), Moldova (-1,14), Saint Pierre și Miquelon (-1,19), Puerto Rico (-1,29), Samoa Americană (-1,74) și Cook Islands (-2,31).

ADVERTISEMENT
Tags: