News

Nu vom scăpa de mască la 1 iunie. Anunţul premierului Cîţu după şedinţa comitetului interministerial: “Vaccinarea e singura soluție”

22.04.2021 | 17:21
Nu vom scapa de masca la 1 iunie Anuntul premierului Citu dupa sedinta comitetului interministerial Vaccinarea e singura solutie
ADVERTISEMENT

Premierul Florin Cîțu participă astăzi la reuniunea Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit deciziei de înființare, Comitetul are ca scop stabilirea, coordonarea şi monitorizarea aplicării măsurilor pentru pregătirea revenirii.


Florin Cîțu: „Revenirea la normalitate nu se poate face fără vaccinare. Este singura soluție”

Update, ora 17:00. Florin Cîțu a venit cu precizări la finele primei ședințe a comitetului interministerial care va decide măsurile de revenire la normalitate, începând cu 1 iunie. Masca de protecție va rămâne, însă, obligatorie până la atingerea pragului de zece milioane de persoane vaccinate anti-Covid.

ADVERTISEMENT

Am avut astăzi ședința Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, o ședință pe care eu o aștept de un an. Nu înseamnă că revenim cu totul la normalitate, dar este un prim pas important.

S-a aprobat regulamentul, le-am spus colegilor mei cum cred că ar trebui să lucreze fiecare minister. Sunt toate ministerele, pentru că toate au avut afectată activitatea sectoarelor pe care le administrează.

ADVERTISEMENT

Este o întâlnire care ne de speranță. O spun din nou, depinde doar de noi. O campanie de vaccinare de succes aduce normalitatea în România. Este un plan de măsuri care arată cum vom reveni la normalitate.

Nu vom reveni 100%, asta e clar, dar vom face un prim pas. Nu se poate face fără vaccinare, este singura soluție. La 1 iunie e devreme să renunțăm la mască, dar după ce aveam acea țintă de 10 milioane de persoane vaccinate vom putea face acest lucru”, a declarat Florin Cîțu.

ADVERTISEMENT

România se pregătește să revină la normal. Comitetul interministerial se reunește pentru a stabili măsurile de relaxare

Știrea Inițială, ora 09:57. Comitetul interministerial se reuneşte joi, de la ora 16:00. Astfel, am putea afla cât de curând ce măsuri de relaxare am putea avea de la 1 iunie.

Potrivit actului normativ de înființare, Comitetul este condus de premier, ca președinte, și de secretarul general al Guvernului, ca vicepreşedinte. În exercitarea atribuţiilor, Comitetul emite instrucţiuni de implementare şi elaborează rapoarte şi analize.

ADVERTISEMENT

„Comitetul are ca scop stabilirea, coordonarea şi monitorizarea aplicării măsurilor pentru pregătirea revenirii României la normalitate de la 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19”, prevede decizia de înfiinţare publicată în Monitorul Oficial, citată de G4Media.

Comitetul are ca atribuţii: stabilirea domeniilor de intervenţie şi a coordonatorilor acestora, stabilirea acţiunilor prioritare şi a măsurilor specifice, la propunerea ministerelor sau a instituţiilor competente, stabilirea calendarului de implementare, precum şi monitorizarea şi evaluarea îndeplinirii atribuţiilor.

Din Comitet fac parte Ministerul Finanţelor, Minsterul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Cercetării, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Secretariatul General al Guvernului, CNCAV, DSU şi INSP.

Ministerele sunt reprezentate la nivel de ministru sau secretar de stat desemnat, în cazul în care şedinţele Comitetului sunt prezidate de vicepreşedinte, iar celelalte instituţii de conducătorii lor.

La lucrările Comitetului, care au loc săptămânal sau ori de câte ori este necesar, pot participa, ca invitaţi, instituţii publice cu atribuţii şi competenţe în gestionarea pandemiei de COVID-19, respectiv în desfăşurarea pregătirilor pentru revenirea la normalitate, începând cu 1 iunie, dar şi structuri asociative ale administraţiei publice.

ADVERTISEMENT