Românii sărbătoresc Sfântul Andrei pe 30 noiembrie. Obiceiuri și tradiții

Cerasela Stafie   
în Stiri mondene
29/11/2020, 12:32
Românii sărbătoresc Sfântul Andrei pe 30 noiembrie. Obiceiuri și tradiții
Românii sărbătoresc Sfântul Andrei pe 30 noiembrie. Obiceiuri și tradiții Sursa foto: Facebook

Sfântul Apostol Andrei este prăznuit pe fiecare la 30 noiembrie, aceasta fiind și una dintre cele mai importante sărbători creștin-ortodoxe din țara noastră. Sute de mii de români poartă numele celui care a care a propovăduit Evanghelia pe teritoriul geto-dac.

Dintre cei 12 apostoli, Andrei este cel Întâi chemat, primul care a l-a făcut cunoscut pe Mântuitor și i-a spus fratelui său Petru că l-a cunoscut pe Mesia. Sfântul Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, cel care i l-a arătat pe Isus. „A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui. Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată* Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan, 1,29).

Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus. Isus S-a întors şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Rabbi (care, tălmăcit, înseamnă: ‘Învăţătorule’), unde locuieşti?” Unul din cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus era Andrei*, fratele lui Simon Petru. El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care, tălmăcit, înseamnă: „Hristos”)” (Mat 4,18).

Sfântul Andrei, importanța sărbătorii pentru poporul român. Tradiții și obiceiuri

Importanța Sfântului Apostol Andrei pentru credincioși români

După Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, a început misiunea de creștinare a popoarelor. Sfinții Apostoli au tras la sorți, iar Sfântul Apostol Andrei a fost cel desemnat cu propovăduirea cuvântului lui Hristos pe meleagurile României de astăzi.

Astfel, sărbăroarea din 30 noiembrie îl cinstește pe cel responsabil cu creștinarea poporului român. Tradiția spune că Sfântul Andrei și cei ce îl însoțeau au trăit într-o peșteră aflată în apropierea localității Ion Corvin din județul Constanța. În momentul de față, o mănăstire care poartă numele de Peștera Sfântului Andrei este construită în jurul respectivei peșteri și, anual, cu ocazia acestei prăznuiri, se fac pelerinaje în acel loc.

Apostolul responsabil cu aducerea cuvântului lui Hristos în țara noastră și-a găsit sfârșitul asemenea Mântuitorului. Acesta a fost răstignit, dar crucea folosită era în formă de X.

Importanța celui care a creștinat poporul român a fost recunosctută de Biserica Ortodoxă Română. Sfântul Sinod a hotărât, în anul 1995, ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie trecută cu cruce roșie în calendarul bisericesc. Totodată, în anul 1997, Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, iar sărbătoarea este declarată zi liberă legală.

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Andrei

Poate una dintre cele mai cunoscute superstiții legate de această sărbătoare este cea care vorbește despre noaptea de 29 spre 30 noiembrie. Se spune că spiritele celor morți revin la viață, iar hotarul dintre lucrurile malefice şi cele benefice dispare. Strigoii și alte spirite rele aduc boli, nefericiri sau catastrofe. Este echivalentul Halloween-ului pe meleagurile țării noastre.

Pentru a se proteja de aceste spirite, tradiția spune că pragurile încăperilor vor fi unse cu usturoi sfințit la biserică, pentru a preveni intrarea acestora în spațiile respective. Totodată, se împrăștie pâine în afara casei, în curte și grădină, pentru a potoli foamea sufletelor rătăcite și a preveni intrarea acestora în case ca să găsească mâncare.

Credicioșii aprind candele lângă icoane, pentru protecție, iar animalelor li se pune busuioc sfințit în hrană și agheasmă în apă. O altă superstiție vorbește de descântarea unor droburi de sare și îngroparea acestora sub grajdurile animalelor. Acestea vor fi scoase la suprafață de Sfântul Gheorghe și folosite pentru a hrăni necuvântătoarele, pentru protejarea acestora împotriva duhurilor rele.

Un alt obicei celebru este cel a busuiocului. Fetele care vor să-și afle ursitul își pun sub pernă busuioc sfințit, iar bărbatul le va apărea în vis în noaptea respectivă. Chipul bărbatului sortit se mai poate vedea dacă femeia se așează goală între două oglizi, ținând o lumânare în mână, potrivit superstițiilor din anumite regiuni.

Totodată, tradițiile cele mai cunoscute sunt cele legate de anunțarea prosperității anului ce va urma. Se pune grâu la încolțit în vase mici și în funcție de cum încolțește acesta până la anul nou, așa s-ar anunța și anul ce urmează. Deasemenea, în anumite regiuni se depozitează 12 cepe (reprezentând cele 12 luni) în podul casei, până la Crăciun – cele stricate sunt semn de lună ploioasă, iar cele încolțite, simbol de bogăție.

Rugăciune specială se Sfântul Andrei

În plus, credicioșii rostesc o rugăciune specială cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei: „În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm. Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.

Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.

Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin”.

Închide ×