Romică Țociu a trecut cu bine prin intervenția pe care a avut-o de curând. Acesta a fost operat de varice de un doctor turc care i-a devenit și prieten.
Colegul de scenă al lui Cornel Palade a spus că în urma analizelor a descoperit că avea o venă în plus în zona inghinală, lucru care l-a mirat inclusiv pe medicul care a avut grijă de el.
Conform propriilor sale declarații, intervenția chirurgicală a durat mai bine de două ore și s-a făcut cu anestezie locală.
Romică a spus că se simte foarte bine după operație și că toate spaimele sale au trecut după ce s-a încheiat intervenția.
Acesta are mari planuri și a făcut și câteva glume pe seama noilor sale picioare, declarând că abia așteaptă să defileze cu ele pe nisipul fierbinte de la mare.
Țociu a vorbit despre problema sa cu varicele într-o intervenție prin videocall la Teo Show.
„Am avut o operație de varice. Vreau să am picioarele de balerină la vară. M-am dus la un control, la prietenul meu. Mi-a zis: vezi că ai niște varice care se văd și nu-mi place cum arată.
În prima fază, mă deranjau estetic. Când a început operația, lucrurile erau complicate. Eu aveam două vene inghinale. Una nu avea ce să caute acolo. Acum, adio varice, nu o să mai apară.
Operația a durat vreo două ore și jumătate cu anestezie locală. Făcut, tăiat, scos, pus, făcut. Am plecat pe picioarele mele”, a declarat Țociu la Kanal D.
Umoristul a spus că imediat după operație s-a ridicat pe propriile sale picioare și a plecat spre casă. Acum poartă un ciorap elastic până se recuperează de tot.
„Am stat doar un sfert de oră, după care m-am îmbrăcat frumos și am plecat spre casă. Port un ciorap elastic. Mi-a zis fiică-mea, zici că sunt balerină la Teatrul de Operă”, a continuat Țociu.
Pe lângă spetacolele sale la teatru, Romică Țociu pregăteșe o surpriză mare și telespectatorilor. FANATIK a dezvăluit că actorul va face parte din noul sezon „Te cunosc de undeva” de la Antena 1, post cu care a semnat deja. Bărbatul a mai făcut parte din acest proiect, alături de Adriana Trandafir. Vezi aici toate detaliile pe care le-a aflat FANATIK despre prezența sa în show-ul transformărilor.