Life

Roxana Blagu, ex-Trident, și-a remodelat complet trupul. Cum se simte și cum arată după trei operații estetice

Fosta componentă a trupei Trident a suferit trei operații chirurgicale după ce a născut. De ce a luat această decizie și ce părere a avut soțul vedetei?
07.12.2021 | 13:38
Roxana Blagu exTrident sia remodelat complet trupul Cum se simte si cum arata dupa trei operatii estetice
Roxana Blagu, 3 operații estetice după naștere. Sursa: Instagram
ADVERTISEMENT

La un an și jumătate de când a devenit mamă, pentru a doua oară, Roxana Blagu, fosta solistă a trupei Trident, a făcut mai multe schimbări în ceea ce privește aspectul său fizic. Vedeta a ținut o dietă pentru a scăpa de kilogramele în plus și, mai mult de atât, a apelat de trei ori la medicul estetician.

Cântăreața a suferit o intervenție de micșorare și ridicare a sânilor, procedură pe care și-o dorește de 13 ani. De asemenea, Roxana Blagu și-a extras grăsimea de pe abdomen și a fost nevoită să își refacă operația de cezariană, din cauza unor complicații apărute în timpul sarcinii.

ADVERTISEMENT

Roxana Blagu și-a dorit micșorarea sânilor încă de la prima sarcină

Artista a adus pe lume primul copil în urmă cu 13 ani și, tot de atunci, visează să își micșoreze sânii. Chiar dacă pentru multe femei un bust generos reprezintă o binecuvântare, pentru Roxana Blagu era o corvoadă. Cântăreața se confrunta adesea cu durerile de spate, iar alegerea ținutelor constituia o adevărată provocare. În plus, după cele două sarcini, corpul vedetei a suferit mai multe schimbări.

„Eu poate că mă bucuram de ele când eram mai tânără, dar, odată cu trecerea timpului… Mastopexie se numește (n.r operația) în termeni medicali. Micșorare, ridicare, practic o reconstrucție totală am făcut. De care sunt foarte, foarte încântată.”, a dezvăluit Roxana Blagu, în cadrul emisiunii „Vorbește lumea”.

ADVERTISEMENT

Deși nu este o intervenție tocmai ușoară, actualul designer vestimentar s-a recuperat foarte repede și recunoaște că a fost bine încă din prima seară, când s-a trezit din anestezie.

Artista și-a refăcut operația de cezariană

 În timp ce era însărcinată cu Sasha, băiețelul ei, abdomenul vedetei a crescut foarte mult. Din această cauză, Roxana Blagu a rămas cu un surplus de piele, din cauza căruia operația de cezariană arăta inestetic.

ADVERTISEMENT

„A trebuit să-mi refac cezariana pentru că, burta mea, fiind foarte mare, în momentul în care a ieșit Sasha ,a rămas un exces de piele destul de mare. Mi-am refăcut și cezariana, nu reușeam eu să mă obișnuiesc. Ca și cicatrice era ok, pentru că am o piele destul de bună pentru așa ceva. Dar arăta  cumva ca un material când îl coși și tragi de cusătură.

Pentru mine devenise un complex asta, pentru că ajunsese să se vadă și prin costumul de baie. Și am zis că le fac pe toate într-una. Dacă tot fac asta, hai să mai scot și niște grăsime, pe ici pe colo.” a povestit artista.

ADVERTISEMENT

Înainte de a apela la aceste intervenții, solista s-a informat foarte bine despre ce presupun acestea. Pentru că nu a găsit tot ce își dorea, ea a decis să documenteze tot procesul prin care a trecut. A publicat, apoi, totul pe rețelele de socializare.

Cum a fost recuperarea alături de un copil mic?

Chiar dacă rezultatele finale vor fi vizibile abia după jumătate de an, Roxana Blagu simte deja îmbunătățiri în viața sa. Artista este mult mai încrezătoare, iar fericirea i se poate citi pe chip.

Cântăreața este o mamă norocoasă, care are parte de un copil foarte înțelegător. Cel mic a acceptat cu ușurință faptul că ea nu îl poate ridica în brațe. De asemenea, Roxana a avut parte de ajutor din partea soțului său și a bonei, care locuiește cu ei în casă.

Ce a spus soțul despre intervențiile vedetei?

Schimbarea în bine a fost observată și de bărbatul iubit. Soțul Roxanei Blagu a remarcat că, de când și-a remodelat trupul, partenera lui este mult mai zâmbitoare. Bărbatul nu era acasă atunci când soția lui a suferit cele trei intervenții chirurgicale.

„El era plecat când am făcut intervenția și i-am trimis poză cu mine și face ‘Lasă, ok. Te-ai schimbat, dar fața ta este cu totul și cu totul alta.’ Eu nu-mi dau seama, dar oamenii din jurul meu observă că am această schimbare pe față în bine.”, a declarat fosta componentă Trident.

În prezent, Roxana Blagu face mai multe tratamente faciale și corporale, pentru a se menține tânără și pentru a repara greșelile din trecut, atunci când nu avea suficientă grijă de ea.

 

ADVERTISEMENT