News

S-a dus la cumpărături cu pistolul. Scene incredibile într-un supermarket din Galați

16.01.2021 | 16:28
ADVERTISEMENT

Scene halucinante într-un supermarket din Galați unde un tânăr s-a dus la cumpărături cu pistolul la brâu. 

Clientul avea doar 18 ani și a fost depistat de oamenii care asigurau paza magazinului. Aceștia l-au reţinut şi au chemat Poliţia.

ADVERTISEMENT

Băiatul avea la el un pistol neletal dar şi un încărcător cu bile din ceramică. El se plimba liniștit printre raioanele din magazin. Tânărul ”pistolar” va fi cercetat pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Un tânăr din Galați a intrat cu pistolul în supermarket

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Galaţi au fost chemați de agenţii de pază ai unui supermarket, din municipiul Galaţi, din unui tânăr suspect din magazin. În urma sesizării, poliţiştii au mers la faţa locului.

ADVERTISEMENT

La controlul corporal, asupra tânărului a fost găsit un pistol neletal, din categoria armelor airsoft, calibrul 6 mm, şi un încărcător care conținea 7 bile din ceramică, potrivit monitoruldegalați.ro.

Băiatul are doar 18 ani și este din comuna Scânteieşti. A fost întocmit dosar penal, întrucât legea interzice purtarea fără drept a unui astfel de tip de armă neletală, în locuri publice.

ADVERTISEMENT

Tânărul infractor s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Hoții de bancomate au fost trimiși în judecată

Tot în Galați, cinci persoane au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) după ce anul trecut au aruncat în aer mai multe bancomate, prejudiciul cauzat fiind de aproape 120.000 de lei.

ADVERTISEMENT

„Astfel, având aplicate măşti pentru disimularea fizionomiei, prin distrugere, folosind un dispozitiv de tip “pizza slide”, prin scoaterea din funcţiune a sistemelor de supraveghere precum şi prin violarea sediului profesional, inculpaţii au sustras sau au încercat să sustragă din ATM-urile unor agenţii bancare de pe raza localităţilor Lieşti, Tuluceşti – judeţul Galaţi şi Vulturu – judeţul Vrancea sume de bani, prejudiciul cauzat fiind de peste 117.590 lei”, se arată în comunicatul DIICOT.

ADVERTISEMENT