News

Salariul mediu din România a crescut. ”Efectul măsurilor luate de Guvernul Ciolacu”, anunță PSD

Social-democrații anunță că, grație măsurilor luate de executivul condus de Marcel Ciolacu, salariul mediu este în creștere.
16.04.2024 | 09:24
Salariul mediu din Romania a crescut Efectul masurilor luate de Guvernul Ciolacu anunta PSD
Salariul mediu din România a crescut Sursa foto: Shutterstock
ADVERTISEMENT

Conform datelor Institutului Național de Statistică, în luna februarie, românii au câștigat în medie 4.876 de lei, cu peste 14% mai mult față de februarie 2023, în condițiile în care inflația este în scădere.

Salariul mediu din România a crescut

Cifrele, spun social-democrații, sunt un rezultat al stabilității macroeconomice și a creșterii nivelului de trai ca efect al măsurilor luate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu.

ADVERTISEMENT

”Avem o ţară stabilă macroeconomic, avem o ţară unde în acest moment scade inflaţia şi încercăm să scădem preţurile la alimente. Acolo a mai rămas un decalaj.

Am cifrele exact cât au crescut per gospodărie, cât au crescut veniturile per persoană, care sunt şi creşterile de preţuri. E pentru prima oară când suntem pe un plus de creştere”, a declarat premierul.

ADVERTISEMENT

Astfel cele mai recente date ale INS arată nivelul de de 4.876 lei atins de câștigul salarial mediu net în România în luna februarie 2024, față de 4.270 lei în aceeași perioadă a anului trecut, adică o creștere netă de peste 600 lei

Indicele câștigului salarial real a fost de 106,5% în februarie 2024 față de aceeași lună a anului anterior, indicând o creștere a puterii de cumpărare a salariilor ajustată pentru inflație, mai arată datele specialiștilor.

ADVERTISEMENT

”Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net au fost înregistrate în activități de servicii în tehnologia informației, inclusiv activități de servicii informatice, cu un nivel de 11.297 lei, în timp ce cele mai mici câștiguri s-au înregistrat în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu 2.729 lei”, mai precizează INS.

Salariul mediu, în strânsă legătură cu salariul minim

Evoluția salariului mediu este în directă legătură cu creșterea salariului minim brut pe economie. „În ultimii ani, PSD a promovat o politică fiscală care a inclus o serie de măsuri economice menite să sprijine creșterea veniturilor populației și să reducă disparitățile sociale, dar și să reducă povara fiscală pentru angajați și să stimuleze creșterea economică.

ADVERTISEMENT

Una dintre cele mai importante inițiative ale PSD a fost creșterea salariului minim pe economie. Doar în 2023, salariul minim a crescut cu 750 de lei, urmând ca de la 1 iulie acesta să crească din nou cu alți 400 de lei, ajungând la 3.700 de lei.

Astfel, prin adoptarea unor politici care să stimuleze angajatorii să ofere salarii mai mari, PSD a contribuit la o creștere semnificativă a salariului minim în România.

Această măsură a avut un impact pozitiv asupra milioanelor de lucrători români cu venituri mici, îmbunătățindu-le nivelul de trai și reducând riscul de sărăcie”, se arată în comunicatul social-democraților.

Dacă în 2021 venitul mediu pe ora din România era de 8 euro/oră, în 2022 a ajuns la 9 euro/oră, iar 2023 s-a încheiat cu un venit mediu pe oră de 10,4 euro.

Executivul vrea să ajungă la un echilibru sustenabil între salariul mediu și cel minim astfel încât de la 1 ianuarie să se poată implementa salariul minim european, așa cum susține PSD.

„O astfel de măsură ar elimina decalajul dintre cei cu venituri mici și cei cu salarii mari, dar vine și cu o formulă pentru calcularea salariului minim mult mai predictibilă pentru antreprenori”, explică social-democrații.

Material susținut de PSD

ADVERTISEMENT