Trei sate din vestul Spaniei au fost evacuate în noaptea de vineri spre sâmbătă de către echipajele de urgențe din cauza unui incendiu forestier care a distrus peste 8.000 de hectare de vegetație și pe care autoritățile l-au pus pe seama piromanilor.
Locuitorii din trei sate din vestul Spaniei, Cadalso, Descargamaría şi Robledillo de Gata, au fost evacuaţi noaptea trecută şi trei drumuri din zonă au fost închise de către autoritățile care au intervenit pentru stingerea incendiilor forestiere din zonă.
Principalele zone afectate au fost zonele dens împădurite din Las Hurdes şi Sierra de Gata din regiunea Extremadura. Circa 260 de pompieri şi 165 de soldaţi au intervenit pentru a opri răspândirea flăcărilor.
Guillermo Fernandez Vara, preşedintele regiunii Extremadura, a precizat că eforturile autorităților de a stinge și controla aceste incendii sunt îngreunate de vânturile cu rafale de până la 60 de kilometri pe oră, dar și de către vegetația densă din regiune care întreține flăcările. ”Pinii sunt canistre de benzină, iar conurile de pin sunt aruncătoare de flăcări”, a precizat acesta, citat de Reuters.
“Sunt rafale de vânt foarte puternice care generează o viteză și un progres care îngreunează eforturile de stingere”, a declarat și un comandant al Unității Militare de Urgență, David Barona, pentru postul de televiziune de stat 24H. “Coloana de fum se răspândește la o altitudine joasă, ceea ce îngreunează accesul mijloacelor aeriene în zonă”, a adăugat ofițerul.
Guillermo Fernandez Vara a mai precizat și că el crede că incendiul a fost pornit în mod deliberat. ”Cine a făcut-o ştia ce face, cum să o facă şi când să o facă”, a susținut acesta. Potrivit autorităților între 550 și 600 de persoane au fost evacuate din cauza acestui incendiu forestier.
Aceste incendii au fost favorizate și de către iarna cu precipitații mult sub media obișnuită. De altfel, aceste zone s-au confruntat cu ierni secetoase în ultimii trei ani, fapt ce a dus la creșterea riscului de incendii forestiere.
De altfel și serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) al Uniunii Europene a avertizat despre pericolul ridicat de incendii în alte părţi ale Spaniei, în special în jurul oraşului Zaragoza, din regiunea de nord-est a Aragonului.
Studiile finanțate de către Comisia Europeană au arătat că în urma schimbărilor climatice asociate cu încălzirea globală riscurile de incendii forestiere în Europa sunt în creștere. Anul trecut, incendiile forestiere au distrus, doar în Spania, o suprafaţă record de 307.000 de hectare.