Life

Satul din România în care toate locuințele se află pe un deal: “Vin o grămadă de turiști”

Acesta este cel mai mic sat din România. Toate gospodăriile au fost înghesuite pe un deal, iar localnicii parcurg tot satul în doar câteva minute.
29.11.2023 | 07:02
Satul din Romania in care toate locuintele se afla pe un deal Vin o gramada de turisti
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România./ sursa foto: captură Youtube
ADVERTISEMENT

Satul din România în care toate locuințele se află pe un deal. Merișoru de Munte este printre cele mai mici sate de la noi din țară. Toate gospodăriile sunt îngrămădite pe un singur deal, iar în sat mai locuiesc doar câțiva vârstnici. Cu toate acestea, așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage ca un magnet pe turiști.

Satul din România în care toate locuințele se află pe un deal

Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici așezări din România. Satul este localizat în Hunedoara și se află la doar 35 de kilometri de municipiul Deva, în Munții Poiana Ruscă. Aici mai trăiesc doar câțiva localnici, cu toții trecuți de 60 de ani.

ADVERTISEMENT

Satul aflat în comuna Cerbăl din Hunedoara are o istorie tristă, iar turiștii care ajung acolo sunt impresionați de dimensiunile sale extrem de reduse, dar și de poziția acestuia. Toate locuințele din Merișoru de Munte sunt înghesuite pe un deal, în apropierea căruia se află și o biserică izolată.

Merișoru de Munte, cel mai mic sat din țară

Pentru că mai sunt doar câțiva locuitori permanenți, aceștia pot parcurge tot satul în doar 3 minute, de la prima la ultima casă. Drumul din sat a fost asfaltat cu ani în urmă, însă porțiunea de vreo doi kilometri de la intrarea în sat, până la șoseaua spre Deva, a rămas nemodernizată.

ADVERTISEMENT

„În sat mai locuiesc 4-5 vârstnici, iar unele case au fost transformate într-un complex turistic. Alte case au fost cumpărate de un austriac, care a mai luat case și în satul vecin Boia Bârzii, dar au rămas nelocuite. O fermă de animale mai animă și ea satul nostru”, mărturisește un localnic.

Majoritatea localnicilor sunt vârstnici

Ion Vida, în vârstă de 81 de ani, este unul dintre locuitorii așezării din Ținutul Pădurenilor. În trecut, el a lucrat la mina metalică Muncelu Mic, dar după ce aceasta a fost închisă mulți dintre foștii ei angajați au părăsit așezările de munte și s-au retras la orașe.

ADVERTISEMENT

„Locuiesc de aproape 60 de ani aici, de când am venit ginere în sat și m-am angajat și la mina Muncel. Mulți oameni din satele de aici Merișoru de Munte, Muncelu Mic, Muncelu Mare, Poienița Tomii, Feregi, Boia Bârzii și chiar Bătrâna, aflată mai departe, au muncit în minele de la Muncelu Mic. Aveau înainte de 1990 vreo 800 – 900 de angajați, iar o colonie muncitorească a fost construită la Muncelu Mic”, a declarat bătrânul.

Din nefericire, satul Merișoru de Munte este prea mic pentru ca mineritul să mai aibă amploarea din urmă cu mai bine de 20 ani. Mulți au preferat să părăsească așezarea și să se stabilească în zona Moldovei și chiar în Basarabia. Totuși, turiștii sunt atrași de zona respectivă, mai ales că este liniște.

ADVERTISEMENT

„Avem liniște, este frumos și vin o grămadă de turiști. Și unii dintre ei mi-au spus că le place liniștea acestor locuri, casele bătrânești de lemn și natura care ne înconjoară”, a mai spus Ion Vida.

Satul a luat foc de două ori

Biserica de lemn din sat a fost construită în jurul anului 1783. De-a lungul timpul, aceasta a fost ferită de dezastrele care au lovit așezarea. Între anii 1750 – 1880, Merișoru de Munte a ars de două ori. La acea vreme, i vastele păduri din împrejurimi au ajutat la repunerea pe picioare a satului.

„Satul Merișoru de Munte a avut o soarta mai tristă decât celelalte sate ale comunei Cerbăl: în decurs de peste un secol și ceva (1750 – 1880) a ars de două ori. Singura biserică, din secolul al-XVIII-lea a scăpat, fiind așezată undeva mai departe, pe un dâmb”, conform informațiilor Primăria comunei Cerbăl.

Merișoru de Munte face parte din comuna Cerbăl, alături de alte 7 șapte: Arănieș, Cerbăl, Feregi, Poiana Răchițelii, Poienița Tomii, Socet și Ulm. Acestea numără împreună puțin peste 400 de locuitori. Din nefericire, după Al Doilea Război Mondial așezările de munte au început să se depopuleze. Doar cei mai bătrâni au ales să nu plece din sat!

ADVERTISEMENT
Tags: