Sport

Scandal monstru cu „Dodel” Tănase în prim-plan. S-ar fi luat la bătaie într-un restaurant de lux cu membri ai clanului Caran

Cristi Tănase, fostul căpitan al lui FCSB, ar fi provocat, sâmbătă noaptea, un conflict violent în condițiile în care era sub influența alcoolului.
16.01.2023 | 23:39
Scandal monstru cu Dodel Tanase in primplan Sar fi luat la bataie intrun restaurant de lux cu membri ai clanului Caran
Cristi Tănase, fostul căpitan al FCSB, ultima dată la FC Argeș, ar fi provocat, sâmbătă noapte, un conflict violent într-un restaurant de lux din Capitală. Foto: SPORT Pictures
ADVERTISEMENT

Cristi Tănase s-a despărțit în vară de FC Argeș, iar până în acest moment nu și-a găsit un nou angajament. Astfel încât ia în calcul retragerea definitivă. Și un eventual post de tehnician secund, în condițiile în care deține carnet de antrenor. Însă, nu viitorul său fotbalistic l-a adus în prim-plan.

Potrivit unor martori, Cristi Tănase ar fi provocat un conflict într-un restaurant din Nordul Capitalei

”Când ești prieten cu Cristi Tănase, e clar”, spunea recent Mihai Stoica, managerul general al FCSB. Acesta făcea referire la faptul că vicecampioana ar fi renunțat la intenția de a-l transfera pe Alexandru Ișfan din pricina vieții extrasportive.

ADVERTISEMENT

Declarația acestuia a stârnit o reacție acidă din partea lui Mihai Rotaru, finanțator al Universității Craiova. Echipă care l-a achiziționat pe fostul internațional de tineret.

”Ceilalți de la alte echipe ar fi bine să își vadă de treaba lor. Îl monitorizăm de un an de zile, Latovlevici l-a luat sub aripa lui, Lato l-a băgat în sala de forță. Ce s-a întâmplat mai departe de un an nu mai e treaba noastră, nu contează.

ADVERTISEMENT

Jumătate de cluburile din București s-ar închide dacă li s-ar interzice jucătorilor FCSB-ului să bea. E o exagerare, dar e mesajul meu pentru cei de la FCSB să-și vadă de treabă!”, a fost replica lui Mihai Rotaru.

Între timp, Ișfan se pregătește pentru debutul oficial la Universitatea. În schimb, potrivit Gândul, Cristi Tănase ar fi fost implicat, sâmbătă noapte, într-un conflict violent izbucnit într-un restaurant de lux situat pe Șoseaua Nordului din Capitală.

ADVERTISEMENT

Potrivit unor martori, scrie publicația amintită, ”ar fi venit singur la restaurant și ar fi consumat, în exces, băuturi alcoolice.

La un moment dat, în jurul orei 02.30, între Tănase și un grup de bărbați aflați la o masă vecină ar fi avut loc un conflict provocat chiar de fostul mijlocaș al FCSB”.

ADVERTISEMENT

După mai multe replici tăioase, fotbalistul ar fi apucat un scaun și l-ar fi aruncat spre bărbații respectivi. Moment în care ar fi intervenit agenții de pază.

Aceștia au aplanat conflictul, iar Cristi Tănase, dar și rivalii săi, ar fi fost dați afară din local, după ce, inițial, au fost nevoiți să achite notele de plată.

Martorii incidentului au dezvăluit jurnaliștilor că bărbații care au intrat în conflict cu fotbalistul ar fi apropiați ai clanului Caran. Aceștia au fost văzuți de mai multe ori în compania fraților Aurel și Costel Răducan. Despre ei se spune că sunt adevărații lideri ai clanului Caran, iar în ultima perioadă își petrec cea mai mare parte a timpului la restaurantele de lux din zona Herăstrău.

ADVERTISEMENT