News

Scene de coșmar în Botoșani. “Era pe jos. Era sânge. I-am luat cuțitul de lângă el”

Scene de coșmar în Botoșani. O botoșăneancă și-a ucis concubinul și i-a înscenat sinuciderea. Femeia a fost arestată pentru 30 de zile
28.10.2023 | 16:46
Scene de cosmar in Botosani Era pe jos Era sange Iam luat cutitul de langa el
Femeia a susținut inițial că bărbatul s-a sinucis Sursa foto: Monitorul de Botoșani
ADVERTISEMENT

Elena Stoleriu le-a spus inițial anchetatorilor că bărbatul s-ar fi sinucis, însă decesul a părut suspect echipajului medical de pe ambulanță, așa că polițiștii au demarat cercetări pentru moarte suspectă.

O botoșăneancă și-a ucis concubinul și i-a înscenat sinuciderea

Varianta crimei s-a confirmat după ce medicii legiști au finalizat necropsia. Concluzia specialiștilor a fost că bărbatul nu ar fi putut să îşi cauzeze singur acele răni.

ADVERTISEMENT

”În cauză au fost demarate cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Ulterior, după administrarea probatoriului și efectuarea autopsiei, dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani, potrivit Monitorul de Botoșani.

Procurorii, care au continuat audierile, au stabilit că sinuciderea bărbatului a fost, în realitate, o crimă. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar vineri judecătorii au admis cererea de arestare preventivă formulată de procurori.

ADVERTISEMENT

”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, dispune arestarea preventivă a inculpatei Stoleriu Elena Daniela, pentru săvârșirea infracțiunii de omor-violență în familie, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.10.2023 și până la data de 25.11.2023 inclusiv”, se arată în sentința secției penale din cadrul Tribunalului Botoșani.

Femeia a dat vina pe depresie

În primele declarații femeia a susținut că, deși era singură în casă cu bărbatul, acesta a fost rănit de altcineva. Ea a declarat că bărbatul era deprimat.

ADVERTISEMENT

“El era în depresie de vreo săptămână. Începuse să plângă. A zis că nu poate ieși afară, avea vin și rachiu. A zis că-și pune rachiu. El a mâncat.

Când am venit înapoi de afară l-am găsit lat. El era îmbrăcat când am plecat și când am venit înapoi era în boxeri, ud. În casă nu era nimeni. Am pus mâna pe el. Era cald. Era pe jos. Era sânge, i-am luat cuțitul de lângă el.

ADVERTISEMENT

După aceea am căutat telefonul. M-am uitat printre haine, am sunat la 112. Era 9:08 seara când am sunat. Eu nu știu ce s-a întâmplat. Ca nu a dat niciun semn.

Tot spunea că e în depresie. Își punea muzică de jale și plângea. Tot spunea să mergem la mama. Eu cred că s-a sinucis. Nu ne-am certat deloc în ziua aia”, a spus iniţial Elena Daniela Stoleriu.

Fiica minoră a bărbatului, care locuia cu cei doi concubini, urmează să fie preluată în grijă de un frate adult. Cu câteva zile înainte de crimă, cei doi parteneri se interesaseră la primărie ce analize trebuie să își facă să se poată căsători.

ADVERTISEMENT