Echipa antrenată de Quique Sanchez Flores, Sevilla, a întâlnit pe Celta Vigo, pe teren propriu. Partida a fost extrem de importantă pentru lupta de evitare a retrogradării. Înaintea jocului, Sevilla avea 28 de puncte, iar Celta, 24 de puncte.
Primul loc retrogradabil se afla la cota 22 de puncte, ocupat de Cadiz. Presiunea și-a spus cuvântul, iar meciul a fost marcat de o tensiune fantastică. Astfel, în minutul 61 a avut loc un incident incredibil, în tabăra gazdelor.
La scorul de 1-0 pentru echipa sa, Quique Sanchez Flores a hotărât că este momentul să aducă prospețime în atac. Tehnicianul spaniol l-a scos pe Youssef En Nesyri, iar în locul acestuia l-a introdus pe Dodi Lukebakio.
Marocanul cu 10 goluri în acest sezon, Youssef En Nesyri, s-a arătat extrem de nemulțumit când a observat că el este cel care urmează a fi schimbat. A mers agale până în afara terenului, iar când a ajuns la bancă a urmat haosul.
En Nesyri a început să lovească nervos sticlele de apă și să își urle nemulțumirea către staff și colegii de pe margine. Quique Sanchez Flores nu a observat inițial ieșirea jucătorului său, dar cuvintele atacantului i-au atras atenția.
Africanul în vârstă de 26 de ani aproape că își luase locul pe bancă, când tehnicianul iberic s-a îndreptat către el, la fel de nervos. En Nesyri s-a ridicat instant de pe bancă și a plecat amenințător către Sanchez Flores, al treilea tehnician al Sevillei, din acest sezon.
Cei doi au fost extrem de aproape de o ciocnire fizică, dar cel care a salvat imaginea echipei andaluze a fost Ocampos. Acesta a urmărit incidentul și a intervenit către colegul său, oprindu-l din intenția de a se ciocni cu antrenorul Sevillei.
Quique Sanchez Flores și Youssef En Nesyri au continuat să își arunce cuvinte grele, iar marocanul a mai avut câteva intenții de a merge către tehnician. Însă același Ocampos l-a împins serios pe colegul său, în repetate rânduri, iar incidentul a luat sfârșit.
Meciul de pe terenul unde Steaua a câștigat Cupa Campionilor a fost extrem de incins și pe gazon. În cele din urmă, Celta Vigo a reușit să întoarcă meciul, câștigând cu scorul de 2-1. În minutul 84, centralul partidei a acordat un penalty pentru Sevilla, dar a fost anulat după consultarea VAR. În urma victoriei, Celta a ajuns la 27 de puncte, cu unul mai puțin, față de adversara de astăzi.