Statistic, 30% dintre mașinile de pe drumurile din România nu au RCA, iar în fiecare an aproximativ 14.000 de șoferi sunt prinși și amendați. În aceste condiții, autoritățile vor să ia măsuri mult mai dure împotriva șoferilor care se sustrag de la plata poliței RCA.
Vor fi crescute amenzile și șoferii vor fi identificați cu ajutorul camerelor din trafic. O spune chiar președintele ASF, Alexandru Petrescu, în direct la Antena 3. “De asemenea, vom sparge o reticență instituțională care încă se mai regăseșlte a nivelul apetitului de a împărtăși datele între instituții.
Va fi instituită interoperabilitatea bazelor de date, între MAI, prin Poliția Rutieră, RAR, CNAIR”, a declarat Alexandru Petrescu. În acest sens, șoferii din România nu mai au motive să stea liniștiți în trafic dacă nu respectă legea, pentru că vor fi identificați și amendați cu ajutorul camerelor amplasate în trafic.
Aceste camere vor fi prezente peste tot, de la intersecțiile marilor orașe la drumurile naționale ale patriei. “Prin portofoliul de camere localizate la nivelul drumurilor naționale, să putem identifica pe toți cei care astăzi, din păcate, aleg să conducă un autovehicul fără o poliță de asigurare RCA validă.
O treime dintre cei care sunt în trafic nu au o poliță RCA valabilă”, a explicat șeful ASF, vizibil dezamăgit de situație. O noutate în domeniu va fi posibilitatea șoferilor de a-și suspenda polița RCA, pe o perioadă limitată de timp.
Singura condiție, mașina trebuie să fie parcată pe domeniul public. Aceasta trebuie să fie staționată pe un loc privat, cum ar fi o curte sau un garaj, în altă situație existând riscul real ca șoferul să fie amendat, iar mașina ridicată.
Problema pe piața RCA e că două două falimente de răsunet în domeniu șoferii au ajuns să plătească asigurări uriașe, astfel că s-ar explica și procentul de 30% dintre șoferi care conduc fără asigurare. Din păcate, autoritățile nu le dau vești prea bune șoferilor, astfel că aceste prețuri vor rămâne ridicate.
“Lansăm într-un parcurs de remediere. Nimic nu se va întâmpla peste noapte. Dar creem premise legislative la capătul cărora să avem prime mai mici și participanți la trafic mai responsabili”, a explicat Alexandru Petrescu. Noile modificări în lumea polițelor RCA vor fi aplicate din această vară, cel mai târziu.
Așadar, acestea cuprind sancțiuni mult mai mari pentru șoferii care conduc fără poliță RCA, cu mențiunea că amenzile de circulație vor scădea bonusul acumulat. Totodată, șoferii trebuie să știe că reducerea de preț pentru polița RCA scade dacă reînnoirea RCA se face cu întârziere. Așadar, șoferii vor avea de ales între a-și plăti la timp polițele RCA, sau a plăti amenzi uriașe.