Este vorba despre Gulf FC și Kahunla Rangers, formații aflate în lupta pentru promovare, criteriul de departajare între două echipe fiind făcut de golaveraj, conform regulamentului din Sierra Leone.
În afară de faptul că două meciuri din liga a doua din Sierra Leone au generat 187 de goluri, este de menționat și faptul că nu mai puțin de 177 de goluri au fost înscrise doar în a doua repriză.
La finalul primei reprize, Gulf FC conducea cu 7-1, în timp ce Rangers Kahunla conducea cu 2-0. Finalul a fost uluitor, deoarece Gulf FC și-a câștigat în cele din urmă meciul cu 91-1, iar Rangers Kahunla s-a impus cu 95-0.
Mai mult decât atât, un arbitru nu a suportat ceea ce se întâmpla pe teren și i-a lăsat locul unei rezerve, iar toată scena s-a întâmplat în plin meci.
Federația de Fotbal din Sierra Leone a luat la cunoștință rezultele celor două formații și a anunțat că va deschide o anchetă dură împotriva tuturor celor care au regizat un astfel de scenariu de desfășurare a partidelor.
„Oricine va fi găsit vinovat va simți forța completă a legii!”, s-a arătat într-un comunicat emis de Federația de Fotbal din Sierra Leone.
De menționat este și faptul că unul dintre jucători a reușit să înscrie peste 30 de goluri în meci, devenind și golgheterul competiției.
În plus, Asociația de Fotbal din Regiunea de Est a anunțat că a anulat rezultatele celor două meciuri, iar echipele implicate riscă să fie excluse din competițiile oficiale.
Nu numai jucătorii și oficialii cluburilor sunt investigați, ci și toți arbitrii partidelor. Până la deschiderea anchetei, cei implicați au fost informați că toleranța este zero pentru meciurile trucate și că sancțiunile vor fi aspre pentru toți cei implicați.