Life

Secretul lui Shurubel de la Vorbește Lumea! Ce spune vedeta Pro Tv despre soția lui

Shurubel, simpaticul prezentator de la Vorbește Lumea, dezvăluie detalii în exclusivitate despre relația cu frumoasa lui soție, Iulia.
08.04.2024 | 18:00
Secretul lui Shurubel de la Vorbeste Lumea Ce spune vedeta Pro Tv despre sotia lui
Shurubel de la Vorbește Lumea, dezvăluiri despre viața personală. Sursă foto: Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Andrei Lăcătuș aka Shurubel ne povestește cum și-a cunoscut soția și cum nu a dat nicio șansă relației lor. Aflăm, de asemenea, când a traversat cea mai grea perioadă din viața lui.

Shurubel de la Vorbește lumea, în exclusivitate despre perioada depresiei

Shurubel sau Andrei Lăcătuș pe numele real este unul din cei trei prezentatori de la emisiunea Vorbește Lumea. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, simpaticul prezentator vorbește cu sinceritate despre depresia prin care a trecut.

ADVERTISEMENT

Aflăm cum și-a cunoscut soția, pe Iulia, și cât sigur a fost că nu au nicio șansă împreună. Shurubel ne spune ce face atunci când se mai ceartă cu soția și recunoaște că i s-a cam urcat celebritatea la cap când avea vreo 22 de ani.

Shurubel, despre relația cu Lili Sandu și Bogdan de la Vorbește lumea: “Parcă am fi trei frați care se iubesc”

Andrei Lăcătuș aka Shurubel prezinta, alături de Lili Sandu și Bogdan Ciudoiu, emisiunea Vorbește lumea de la ProTv. Simpaticul prezentator și-a început cariera la radio în liceu. La primul post de radio serios, de emoții, a uitat să închidă microfonul când a dat drumul la muzică.  Pasiunea pentru radio a început din liceu, acolo a fost Dj la postul local de radio.

ADVERTISEMENT

“Emisiunea  Vorbește lumea merge din ce în ce mai bine, de cele mai multe ori suntem lideri de audiență, deci se pare că le place și telespectatorilor. Cu Lili si Bogdan parcă am fi trei frați care se iubesc, dar aruncă și cu chestii prin casă, unii după alții (râde, n.red.).

Eram clasa a zecea în Colegiul Național Gheorghe Lazăr când ne-au instalat un radio al liceului. Am intrat în echipa de Dj care vorbeau la microfon și puneau muzică în pauze la boxele de pe holuri.

ADVERTISEMENT

Apoi am terminat liceul si am dat probă pentru un radio de studenți care se năștea fix în anul ăla, 2007. Se numea ProFM Campus și emitea pe raza Bucureștiului “, îți amintește Shurubel.

“Am interpretat greșit ideea de succes”

După 10 ani petrecuți la radio, Shurubel a decis că trebuie să își ia un an sabatic, să se regăsească. S-a mutat la Sibiu și, după un an, a fost sunat să meargă la un casting pentru Vorbește lumea. Simpaticul prezentator recunoaște că, la un moment dat în viața lui, a interpretat greșit ideea de succes.

ADVERTISEMENT

“N-am decis să mă mut pe sticlă. Eu, de fapt, mi-am luat un an sabatic. M-am mutat pentru un an la Sibiu, unde doar m-am plimbat cu câinele, am învățat să schiez și m-am căutat pe mine. La finalul anului, când m-am găsit cât de cât, a venit propunerea sa merg la casting pentru Vorbește lumea. A părut o tranziție normală.

Probabil că am interpretat greșit ideea de succes și, în consecință, am crezut că trebuie să mă placă toți oamenii. Acum știu că e imposibil, așa că nu mă mai chinui”, mărturisește simpaticul prezentator.

Shurubel a avut visuri mari in liceu

Shurubel a fost un copilaș liniștit care și-a dorit mult să cânte la cor, chiar dacă nu avea voce. Nu era disperat după muzică, în schimb îi plăceau cele 30 de fete din cor. În liceu însă a devenit mai tupeist și singura lui dorința a fost să participe la un concurs de Miss și Mister Boboc.

“Am fost un puști liniștit, deloc tupeist, în fața blocului. Am căutat mereu să nu intru în niciun conflict și mai eram și bun la școală. N-am făcut nebunii, dar ceva interesant a fost.

În clasa a cincea m-am ținut de capul profesoarei de muzică să mă accepte la cor, deși ea mi-a zis de trei ori că n-am niciun talent. Eu îmi doream super mult să fiu la cor totuși, parțial și pentru că era un cor compus din 30 de fete.

În liceu m-am dus setat să îmi fac mulți prieteni și am vrut să particip neapărat la concursul de miss și mister boboc. Am luat proba și am început repetițiile. La proba de talente aveam de cântat o melodie la alegere.

Eu și partenera mea am ales Nico și Cabron. Ea era Nico, eu eram Cabron, știam versurile perfect, la repetiții a ieșit totul bine. Când am ajuns pe scena, însă, DJ-ul a încurcat piesele și ne-a pus O-Zone, Dragostea din tei“, declară Shurubel, în exclusivitate pentru FANATIK.

Shurubel vorbește despre cea mai mare gafă

Chiar dacă este căsătorit acum, cu Iulia, Shurubel ne povestește când s-a îndrăgostit prima dată dar și care a fost cea mai mare gafă pe care a făcut-o într-o relație.

“Din clasa a 3-a m-am tot îndrăgostit. Apoi încă o dată într-a cincea, apoi într-a opta, într-a 10-a de doua ori, într-a 11-a o data, la facultate o dată și apoi încă de vreo două ori până am dat de soția mea și sper să mă opresc aici (râde, n.red.).

Cea mai mare gafă pe care am făcut-o într-o relație a fost când am plecat la munte cu o fată înainte să închei socotelile cu o alta, cu care eram deja. S-a aflat din pozele de pe facebook, n-a fost frumos”, își amintește carismaticul prezentator.

Shurubel înainte de căsătorie: ”Eram destul de infidel”

În ciuda aparențelor, Shurubel de la Vorbește lumea a avut  tinerețe mai zbuciumată. Recunoaște că n-a prea fost stabil emoțional până s-o cunoască pe Iulia, actuala lui soție.

“Până să o cunosc pe cea care urma să îmi fie soție, eram mai mereu indisponibil emoțional, deci destul de infidel. Aveam douăzeci și ceva de ani și experimentam,  ne spune Andrei Lăcătuș, alias Shurubel.

Shurubel vorbește despre Iulia, soția lui: “Ziceam ca n-am nicio șansă”

Shurubel și-a cunoscut soția pe când stăteau, amândoi, la coadă să-și facă niște analize. Văzând-o cât de finuță și elegantă e, vedeta Vorbește lumea s-a gândit că nu au nicio șansă împreună.

“Ne-am văzut prima oară la coadă la analize de sânge. Ea mi-a scris apoi pe Facebook că a pierdut locul la coadă din cauza mea, eu am scos-o la un suc. Din primul moment am gândit că e prea finuță, o ființă prea elegantă pentru mine și că n-am nicio șansă la ea.

A durat destul de mult chiar și până la primul sărut. Încercam să o fac să râdă cu orice ocazie, dar nu știu dacă îmi ieșea vreo glumă bună, fiindcă aveam emoții de fiecare dată. Aveam să aflu apoi că ea a știut din primul moment că noi o să ne căsătorim. Nu știu de ce nu mi-a spus și mie”, ne spune, în exclusivitate pentru FANATIK, Shurubel.

“Aveam o stare de depresie”

Simpaticul prezentator recunoaște că nu prea are anduranță la certuri așa că preferă să iasă din cameră dacă se întâmplă așa ceva. Aflăm, de asemenea, care a fost cel mai greu moment din viața lui Shurubel de la Vorbește lumea.

“Eu am un caracter evitant la certuri și plec din cameră. Ea vine după mine și îmi spune să stau acolo și să rezolvăm problema. Și începem să vorbim cât mai calm, o întoarcem pe toate părțile, după care ne luăm în brațe și ne iertăm. E un efort comun, deci, dar ea e partea mai matură.

Cel mai greu moment a fost când am avut apă la plămâni, tocmai preluasem matinalul Radio 21. Au fost șase luni de tratament dintre care prima lună cu niște antibiotice foarte puternice și foarte multe. Aveam și o stare de depresie. Am stat cu mine de vorbă foarte mult în perioada aia, cum fac mereu când încerc să înțeleg o perioadă din viața mea.

Am luat ceea ce credeam eu atunci a fi cea mai bună decizie, cu instrumentele pe care le aveam la vârsta respectivă. Am decis să îmi construiesc o etică de muncă de neclintit și asta m-a făcut să mă simt mult mai bine cu mine, dar m-a dus și la burnout în următorii cinci ani”, declară Shurubel, în exclusivitate pentru FANATIK.

Shurubel de la Vorbește lumea: “Tratam cu superficialitate relațiile cu fetele”

Simpaticul prezentator de la ProTv ne spune că s-a apucat de scris povești. Nu doar pentru copii ci pentru toate vârstele. Shurubel recunoaște că, atunci când era mai tânăr, i s-a cam urcat celebritatea la cap.

“Poate mi s-a urcat celebritatea la cap în perioada în care aveam 22-23 de ani, eram dj în club și aveam emisiune la radio. Aveam una și la o televiziune muzicală plus un canal de YouTube cu sketchuri de comedie cu 250 de mii de urmăritori. Tratam cu o oarecare superficialitate relațiile cu fetele care mă plăceau sau mă abordau. Mi-am revenit repede totuși (râde, n.red.).

Cel mai probabil, mașina a fost cel mai scump cadou pe care mi l-am făcut. Am făcut și credit, am luat-o la mâna a doua totuși, cu 20.000 de euro, din Germania, anul 2020, 70.000 de km reali, condusă doar de o bătrânică duminica până la biserică și înapoi”, mărturisește simpaticul prezentator.

ADVERTISEMENT