Sepsi a pierdut la scor de neprezentare duelul cu CFR Cluj. Jocul slab făcut de elevii lui Ciobotariu nu a fost o întâmplare. Sepsi nu își găsește ritmul încă de la ieșirea din cupele europene. În acest moment, echipa din Sfântu Gheorghe ocupă poziția a 10-a în Liga I.
“Am primit un 3-0 sec, așa că problema este la noi. Antrenorii chiar au antrenat, eu sunt la fiecare antrenament cu ei, văd cum lucrează. Asta trebuie să aflăm, ce s-a întâmplat. În primul și în primul rând pleacă de la atitudine.
Trebuie ceva, o decizie clară, trebuie să mai stăm de vorbă cu patronii echipei, dar așa, mai departe nu se poate. E normalitate să fim cu salariile la zi. Așa se face la un club profesnionist, dacă nu e așa la toate echipele, sperăm la noi vă așa va fi și de acum încolo.
Atitudinea unor jucători lasă de dorit și din păcate, cred că d-aia vin și aceste rezultate urâte. E părerea conducerii, nu se pune problema. După masă avem o ședință cu antrenorul și după o să avem și cu jucătorii”, a declarat Attila Hadnagy.
Înfrângerea contra CFR-ului nu este singura pentru Sepsi. Echipa din Sfântu Gheorghe are 4 înfrângeri în acest sezon, toate în ultimele 4 etape. Ciobotariu trebuie să găsească repede soluția câștigătoare, dacă nu, există riscul ca echipa să nu prinda play-off-ul.
“Sincer nici nu pot să zic care a jucat bine, toți au jucat prost. Problema este la ei, la toți, nu la unul sau la doi, ei trebuie să rezolve în primul și în primul rând. Chiar dacă eram în situația lor acuma, da.
Știu și ei că problema este la ei. Știu și ei pentru că am vorbit. Nu e problema la antrenori, nu e problemă la conducere. Au toate condițiile. Altceva nu avem ce să facem, ei se antrenează zi de zi, ei ies pe teren la meciuri.
Așa cum am jucat foarte bine în Europa, așa trebuie să joace și în campionat. Așa că problema este la ei, ei trebuie să rezolve. Eu acum nu acuz pe nimeni pe nume, ei știu că suntem alături de ei și mai avem încredere în ei, d-aia zic că ei trebuie să rezolve problema, atunci 100% o să avem rezultate.
Din prima etapă până acum nu am făcut un meci bun. În campionat am jucat slab în toate partidele, noi toate golurile le-am dat pe contraatac. Se pare că stăm în anumiți jucători, credeam că avem un lot echilibrat. Dar așa se vede că dacă ne lipsesc câțiva jucători sunt probleme”, a completat Attila Hadnagy.
În fiecare luni, marți și vineri, de la 10:30, FANATIK SUPERLIGA este în direct și exclusiv pe FANATIK.RO. Emisiunea se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.