Șeful lui nea Mitică fost la Ligă! Fiul lui Dumitru Dragomir, un om de afaceri prosper: “Cine este șmecher noaptea, e șmecher și ziua!”. Exclusiv

Obișnuit să fie șef o viață-ntreagă, Dumitru Dragomir are acum… șef! Bogdan, fiul său, conduce șantierul pe care construiește un bloc în apropierea parcului Herăstrău. Afacerea din care familia Dragomir face milioane de euro chiar și în această perioadă de criză pe toate planurile.

Bucureștiul teribilului an 2020 păstrează liniștea nopții mult după ivirea zorilor. Golit de vacanțe, concedii, pandemii cu pandalii și alte bucurii… Trotuare goale, câte-o mască ici, colo, mașini puține…

Undeva în nordul Capitalei, însă, pe o străduță cu nume sprințar, Căpriorilor, în spatele Hotelului Phoenicia, nu se știe, nu se vorbește, nu se gândește despre pandemie sau relaxare. Activitatea foarfecă aerul ce se încinge încă de la primele ore.

„Zeci de blocuri / Râd în soare argintii / Zeci de blocuri / În zori de zi”

„Ioane, urcă sacii ăia cu ciment la trei!”… „Gicule, n-au venit, mă, panourile alea de izolare?”… „Fane, trage cablurile alea groase până se aliniază ca la armată!”... Șantier. Bloc. P+7. În forma unei prove de vapor. Care să taie… pandemia! Viața merge mai departe cu toate avatarurile aduse de blestematul coronavirus. Oamenii au nevoie de case, de locuințe. Bine, bine, dar cine mai riscă să investească în aceste vremuri teribil de tulburi, în care viitorul nu e incert, e cumplit de cert în ce-i mai rău?

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Uite-l! Vine agale, pe jos – „În fiecare zi vin și mă duc pe jos acasă. Doi kilometri jumate dus, doi jumate întors, cinci kilometri de mers pe jos zilnic, ce, e puțin la 74 de ani?” – cu zâmbetul pe față. Și pălăria pe cap. Îl cam doare la pălărie de pandemie. Expresie patentată chiar de el asta cu durerea la pălărie… Se oprește la vreo 20 de metri de șantier și privește în… soare! La blocul în soare! Este al șaselea, al șaptelea său bloc, nu mai știe exact… A mai construit în Sebastian, în Băneasa, pe Barbu Văcărescu a ridicat 16 vile, în Pipera două blocuri

Prima întrebare: „Bogdan a venit?”… …„El e șeful, nu eu…”

„Bună dimineața, domnu’ Dragomir!”, „Bună dimineața, șefu’!”, „Bună dimineața, dom’ Mitică!”, primește salutul oamenilor care robotesc. „Bună, bună, să vă fie bună, cu sănătate, mă oameni buni, că uite ce importantă e! Bogdan a venit?”. Bogdan Dragomir. Fiul. „El e șeful, eu doar mai vin pe aici să văd cum merge treaba”, spune nea Mitică fost la Ligă. „Vine în fiecare zi la 10 jumătate și supraveghează ca totul să meargă bine, să aibă oamenii tot ce le trebuie, e cu gura pe ei tot timpul”, îl desconspiră Bogdan.

Păi cum a venit, fostul președinte LPF a și convocat o… ședință. El, șeful Bogdan, șeful de șantier, arhitectul-șef… Sfatul șefilor… Tema: se pune bandă de metal pe conturul ușilor ca să asigure o stabilitate sporită tocurilor metalice care vin pe deasupra? „Cum e mai sigur, așa să faci”, îi spune Dragomir șefului de șantier. „Da, șefu’, da’ asta costă în plus…”, „Și te pomenești că dai tu banii!”, râde Bogdan. Și hotărăște fără drept la replică: „Punem plat-bandă să rigidizeze dacă așa e mai sigur, nu mai discutăm cât costă”. „Și cu aerisirile alea de pe scări, că trebuie aer, nu-s ferestre, trebuie să scoatem…”, se lansează arhitectul. Dragomir tatăl îi taie din scurt logoreea: „Fă cum știi că e mai bine, că d-aia îți dau o căruță de bani, fă cum știi ca să aibă oamenii aer pe scară, clar? Și aduceți-mi acum casca de protecție că vreau să fac o tură prin interior”.

Cui nu i-ar plăcea un penthouse cu vedere la Herăstrău?!

Și-au pus casca, și tată, și fiu, a fost nevoit și reporterul să se conformeze – „Nu intră nici Dumnezeu fără cască în bloc, eu nu glumesc cu siguranța muncii”, spune chiar serios spre grav, nea Mitică. Înăuntru se lucrează la rețeaua electrică, peste tot sunt cabluri, oamenii salută scurt și-și văd de treabă, prezența Dragomirilor este ceva obișnuit pentru ei.

Digisport.ro

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Am urcat la etajul 3 cu Bogdan, nea Mitică s-a menajat, lifturile nu sunt încă montate… Am ieșit pe un balcon, am privit panorama care se deschide spre Herăstrău, am aflat prețul unui metru pătrat, 2.500 de euro și i-am fericit în gând pe cei care vor avea posibilitatea să dea banii ăștia ca să deschidă fereastra dimineața spre parc…

„Dar ceva mai ieftin nu faceți?”, încearcă reporterul, de doi bani speranță, „La mansardă ceva…”. „Ultimul etaj va avea penthousuri de trei, patru și cinci camere, cu terase mari, cu multă verdeață”, spune Bogdan. „Și cam cât o să coste?”, nu se potolește reporterul. „De la 250.000 de euro în sus, dacă vrei, vorbește cu Bogdan, poate își mai face vreo reducere, ți-am spus, el e șeful”, îi spulberă visurile tata Dragomir… Pentru destui români, însă, prețul nu este de domeniul fantasticului, ținând cont de zonă și calitatea construcției, dovadă că 48 din cele 72 de apartamente au fost deja contractate.

Duios femeile treceau… Ghici pe cine salutau?

Coborâm, ieșim din șantier și mai stăm la depănat amintiri din fotbal pe trotuarul de vis-a-vis. Trec patru femei pe la 35-40 de ani de ani pe stradă, „Bună ziua, domnu’ Dragomir!” – „Sărut mâna, stimate doamne!”, răspunde Mitică Dragomir scoțându-și pălăria. „Vă știe chiar toată lumea, pe-aici?” – „Da, am mai ajutat și noi cu ce am putut pe oamenii de la case (n.a. – blocul este înconjurat de gospodării la curte) și ne-am împrietenit”. Al dracului Mitică, vorba omniprezentului și mereu actualului Ion Luca Caragiale…

• 72 de apartamente are blocul construit în strada Căpriorilor de Bogdan și Dumitru Dragomir  

INTERVIU EXCLUSIV:

Învățăturile lui Dumitru Dragomir către fiul său Bogdan, care l-au făcut omul de afaceri prospere din ziua de azi: „Cine e șmecher noaptea, e șmecher și ziua”

Bogdane, ai fost fotbalist la Steaua, ai fost ziarist la „Sportul românesc”, ai fost manager de hotel la „Crystal Palace”, cum ai ajuns să construiești blocuri?

– Așa a fost să fie… Este un business de familie, noi cam tot ce facem, facem împreună. Mai ales după ce tatăl meu n-a mai fost la Ligă, am luat decizia în familie să investim în imobiliare, să construim și așa a început totul.

La cât s-a ridicat prima investiție și ce câștig a adus?

–  Nu știi că despre primul milion nu-ți răspunde niciun om de afaceri? (râde)

Într-o perioadă atât de nesigură ca asta prin care trecem, cu amenințarea permanentă a pandemiei de COVID-19, a crizei economice inevitabile prin care va trece omenirea, nu este riscant să bagi bani în construcții?

– Eu spun că și dacă va fi o criză majoră, ea va trece, așa cum au fost și altele și au trecut. Sigur, orice investiție este riscantă până la urmă, dar dacă te apuci de un lucru ai, nu?, 50% șanse de reușită… așa, dacă stau pe tușă sigur nu voi reuși niciodată nimic… ăsta este ca un principiu motivațional pentru mine. Dincolo de asta, mai am un plus: îl am pe tata alături de mine, care este un optimist incurabil, așa că nu-mi prea permit să fiu pesimist, așa că sunt sigur că dacă va veni criza, ea va trece și după aceea oamenii tot vor trebui să-și cumpere case, vor trebui să locuiască undeva, studenții care vin cu zecile de mii în București vor rămâne, majoritatea, aici și vor avea nevoie de case, nu? Bine, e un risc calculat în toate, nu mă arunc cu capul înainte. Avem business-plan-uri foarte bine făcute pe toate investițiile noastre și eu zic că nu sunt riscuri atât de mari.

„Am 72 de apartamente aici, care vor costa între 100.000 și 600.000 de euro”

Groso-modo cam cât costă un bloc cu 7 etaje, ca acesta pe care îl finisezi acum?

– Cam zece milioane de euro îți trebuie…

De ce blocuri și nu vile? Sunt mai rentabile?

– Urmează și vile… Aici am găsit acest teren, care nouă ni s-a părut foarte, foarte bun, pe acest teren se preta foarte bine să facem un bloc, așa cum avem în plan un alt proiect în care vom face vile, undeva la 80-90 de vile. Pentru că lumea, în această pandemie a realizat cât de important este un petec de pământ și foarte mulți preferă acum să stea la casă, cu o curte cât să facă măcar un grătar… (râde) …că așa suntem noi, românii…

Tocmai ai mai cumpărat un alt bloc, cât te-a costat și ce vrei să faci cu el?

– Este un bloc foarte aproape de Herăstrău, ca și acesta, finalizat în urmă cu câţiva ani, dar în care nu a locuit nimeni niciodată. De multă vreme mă uitam la el şi am văzut că nu se întâmpla nimic acolo, aşa că l-am cumpărat, am dat două milioane de euro pe el… Este compartimentat ca bloc de locuinţe, are o suprafaţă totală de 2.000 de metri pătraţi și vreau să-i schimb destinaţia inițială în bloc de birouri

Câte apartamente vor fi în blocul de pe strada Căpriorilor și care sunt prețurile lor?

– Am 72 de apartamente aici, care vor costa între 100.000 și 600.000 de euro, cele mai scumpe fiind penthouse-urile, care sunt apartamente speciale.

Și de ce ar trebui să cumpăr eu un apartament aici și nu în altă parte, la alt constructor?

– Pentru că dacă te uiți în istoricul nostru de constructori vei vedea că avem imobile care s-au vândut în proporție de sută la sută și nu am avut niciun fel de reclamații de la oamenii care s-au mutat în ele. Deci motivul principal este seriozitatea, ce am promis aia am livrat, apoi calitatea construcției… Vezi blocul acesta? Pot să spun că nu sunt alte două proiecte în București la aceeași calitate atât ca infrastructură, cât și ca finisaje. Este un bloc care va fi modern și peste 10-15 ani. Dar repet, înainte de toate, cumpărătorii ar trebui să se uite la seriozitatea celui care construiește. Dacă îți cumperi acum un apartament aici, când nu este gata, poți să fii sigur că n-am să te mint niciodată în ceea ce privește termenul de execuție, calitatea lucrărilor și finisajelor, la cel mai înalt nivel și asta contează foarte mult în siguranța și încrederea oamenilor.

Să înțeleg că ai clienți care vor apartamente aici? Ai vândut ceva?

– Da, sigur, avem clienți… avem investitori care vin după noi oriunde facem o construcție și au cumpărat pentru că, mereu, ce am spus aia am făcut. Și au cumpărat mai multe apartamente. Mai ales acum, într-o perioadă de criză, băncile nu mai oferă nicio dobândă la depozitele bancare și apartamentele, acum, reprezintă cea mai bună investiție pentru că, iată, chiriile, chiar și pe timp de criză, n-au scăzut deloc, ba din contră, au crescut pentru că nu se mai fac așa multe apartamente.

Câte blocuri mai ai în afară de acesta? Și cam pe unde sunt…

– Nici nu mai știu… vreo cinci… am făcut în Sebastian, în Cotroceni, în Pipera două… Eu mă ocup de, hai să zic afacerea asta de vreo cinci ani. tata face asta de mai demult, de vreo șapte ani… Urmează să mai facem la lacul Pantelimon… acolo e un proiect de case… Dar ce am făcut nu mai sunt ale mele, am vândut tot… probabil că voi păstra blocul de birouri din Herăstrău de care am vorbit.

N-o să credeți, dar „Am timp berechet de toate. Și de hotel, și de șantier, și de sală, și să stau cu copii foarte mult, nu mă pot plânge”

Erai managerul hotelului „Crystal Palace”, te mai ocupi și acum de el?

– Da, sigur…

Păi când Dumnezeu ai timp de toate?! Și hotel, și șantier, și familie…

– Hai să-ți spun ceva ce n-o să crezi… (râde) Am timp berechet de toate. Am timp și de hotel, și de șantier, și de sală, și să stau cu copii foarte mult, nu mă pot plânge din punctul ăsta de vedere. Nu sunt unul să mă plâng că nu-mi ajung orele unei zile, nu… Mi le organizez în așa fel încât pot să le fac pe toate. Mă duc dimineața la prima oră, pe la șapte fără un sfert, la hotel… acum nu că e pandemie și e cam gol… dar când aveam grad de ocupare de 60-70 la sută mă duceam așa devreme ca să pot prinde pulsul hotelului, când începe să coboare lumea la micul dejun și mai stăteam de vorbă cu ei, pentru că asta făceam eu, mai degrabă de relațiile cu clienții mă ocup de 15-16 ani. Hotelul merge bine, dar eu vreau să meargă bine și cu stil… le-am spus oamenilor mei de la hotel o snoavă citită în ziarul de casă al lui Real Madrid: de ce l-au dat afară pe Capello în 2007 după ce luase titlul… Președintele Ramon Calderon, care îl adusese pe Capello, spunea că „L-am dat afară pentru că echipa juca un fotbal urât și noi suntem Real Madrid, oricum câștigăm, dar trebuie să o facem cu stil”. Oricum hotelurile merg bine, chiar mai este nevoie de hoteluri noi în București, dar haideți s-o facem cu stil. Asta a fost treaba mea, să mă asigur că hotelul nostru a avut întotdeauna un nivel al serviciilor ridicat și sunt foarte, foarte mândru de feed-back-ul pe care l-am primit, avem 9,2 pe Booking, care e „vitrina” oricărui hotel, suntem în primele trei hoteluri din București după nota asta. De-aia mă duc dimineață la hotel… Nu vreau să fac pe martirul, dacă sunt obosit are cine să mă-nlocuiască, nu sunt un om care pleacă la șase dimineața cu metroul la serviciu și să fie obligat să stea zece ore la muncă… Dacă nu mă duc nu mă penalizează nimeni… Asta spun, că eu nu mă pot plânge că n-am timp, chiar am timp să le fac pe toate.

Stai că abia ești la hotel, nici n-ai plecat la șantier…

– Da… La 10 jumate se termină micul dejun, am vorbit cu toți clienții, gata… De la 10 jumate încă 40 de minute le am pentru treburile interne, contabilitate… mă rog, tot ce înseamnă bucătărie internă la hotel. După care fie fug la sală sau la un tenis și stau o oră jumate. Și apoi merg pe șantier. Mai sar sportul când e ceva important pe șantier, las mișcarea pentru după-amiază… Iar pe șantier am omul meu în care am încredere… (râde)… taică-meu e șef de șantier, de echipă, de aprovizionare, de tot ce trebuie… îi numără pe oameni… un fel de „supervisor”, nu mișcă nimic pe șantier fără să știe el… are o energie… cred că fără asta s-ar „usca”… el este „supervisor”, iar eu sunt „super-supervisor”… sau „supra-supervisor”. (râde) Îl mai iau la o cafea în oraș, mai auzim ce se vorbește, ce se-ntâmplă, ce proiecte se mai derulează, ce oportunități au mai apărut… Apoi el se culcă la prânz, de 50 de ani el în fiecare zi doarme la prânz… Iar eu stau cu băieții dacă sunt liberi, n-au antrenament, stau mult cu ei. Îi duc la antrenamente, mai joc ceva cu ei pe calculator, un FIFA ceva, dar mă cam bat și nu-mi place să pierd, mă oftic când pierd (râde), petrec trei, patru ore cu ei zilnic, quality time… Cam ăsta e programul meu… Seara mai trec pe la hotel… Nu am un program fix, să zic „Uau, săracul de mine…”. Acuma, sincer, într-o lume cum e a noastră, într-o criză ca aceasta, să mă plâng de program m-ar bate Dumnezeu…

Relația cu tatăl, pe scurt: „Cei mai  buni prieteni”

– Ai noroc de un șef bun… (râde) Și apropo de șef, cum ai caracteriza relația dintre tine și tatăl tău?

Cei mai buni prieteni. Scurt și cuprinzător.

Ce te-a învățat cel mai important, ce ți-a rămas ție întipărit în minte de la el, cel mai de preț lucru?

– Uau, greu de rezumat… Seriozitatea cred… Când e de muncă, e de muncă, când e de distrat, ne distrăm. N-am amestecat niciodată planurile astea două. Când iau un proiect, îl duc la bun sfârșit. După care mă relaxez. Dacă stau până la cinci dimineața cu prietenii, ne-am uitat la un meci și după aia am mai stat la o vorbă, și la șapte trebuie să fiu la muncă, la șapte sunt la muncă. Mă duc, fac un duș, îmi iau costumul și la șapte sunt la muncă, nimeni nu știe cât am petrecut, cât am dormit… O vorbă pe care mi-a spus-o și mi-a rămas în minte… Eram la „Sportul românesc”, eram tânăr, 20 de ani, stăteam mult nopțile cu prietenii, și odată nu m-am mai dus la ora la care trebuia să fiu la program, la ziar, nu m-a certat și mi-a zis așa: „Cine e șmecher noaptea, e șmecher și ziua. Adică dacă vrei să fii șmecher, muncește, tată!”. Nu m-a certat, nu mi-a zis absolut nimic altceva, dar atât m-a umilit ce mi-a spus, că mi-am dat seama că sunt nimeni, că sunt ca orice golan de stradă dacă nu fac ceva și ziua ca să-mi folosească și mie, și familiei. Și-atunci asta mi-a rămas în cap, seriozitatea, să fac lucrurile cum pot eu mai bine, după care, într-adevăr, mă și distrez.

„Bogdan este un copil excepțional, tac-su e șmecher de-al nostru, Bogdan e altă clasă, l-a crescut foarte bine maică-sa Vica, tot respectul și admirația mea” – Cornel Dinu

„Bogdan? Nu-ți ajunge o pagină să-l descriu… Pe repede înainte: clasă internațională, educație aleasă, are numai prieteni, n-are dușmani, vorbește cinci limbi și mai bine decât mine românește, știe să-și crească băieții frumos, suntem mai mult decât tată-fiu dacă se poate așa ceva” – Dumitru Dragomir

• 44 de ani a împlinit Bogdan Dragomir pe 16 martie
• 2.500 de euro costă metrul pătrat de locuință nouă în zona Herăstrău, unde construiește familia Dragomir

Quality time cu viitorul… Dan Petrescu!

Tata a jucat fotbal, tu ai jucat fotbal, se menține tradiția în familie?

– Da, sigur. Cel mare, Bogdan, are 16 ani, joacă la Rapid acum, are selecții la echipa națională, e un tip superprofesionist, iubește fotbalul, face fotbal cu o pasiune incredibilă. E fundaș dreapta…

Un nou Dan Petrescu?

– Hai să nu exagerăm, nu știu când vom mai avea noi fotbaliști la nivelul la care jucau cei din „Generația de aur”… Dar pot să spun că Bogdan, dacă are două ore libere, se duce la antrenament, fotbalul i-a plăcut peste orice altceva, l-a acaparat de mic copil. Eu zic că o să ajungă fotbalist foarte bun, dar pot fi considerat subiectiv…

Și mezinul?

– Pe cel mic, Robin, are zece ani, nevastă-mea mi-a zis „Domne, dacă l-ai dus pe Bogdan la fotbal, cum ai vrut tu, lasă-mă să-l duc pe Robin la tenis”, ea văzând ce se întâmplă la meciurile de fotbal, înjurături, lovituri, certuri… Și Robin a început cu tenisul… talentat zic eu… are stofă… Dar în ultimul an am ajuns într-o situație paradoxală: trebuie să-l îndepărtez de… fotbal! Pentru că a ajuns să-i placă fotbalul foarte mult, eu sunt fericit că se duce spre fotbal, dar e foarte bun la tenis și i-am spus să nu renunțe, dar el este acum disperat după fotbal. Văzându-l pe frate-su așa dedicat, mi-a spus „Tati, fac și eu două antrenamente pe zi ca Bodi, numai du-mă la fotbal!”… Și acum a început cu fotbalul foarte, foarte tare și să-ți spun ce înseamnă pasiunea: în astea trei, patru luni de pandemie m-am ocupat de el, am ieșit la fotbal, a început să dea la zid, că zidul este cel mai bun antrenor pentru exersarea lovirii mingii, l-am dus la antrenamente, face antrenamente cu un băiat foarte bun de la școala de fotbal a lui Nana Falemi și vreau să-ți spun că în trei luni a recuperat… de fapt a avansat incredibil… doar pentru că are pasiune. Și acum nu mai știu că să-i spun, „Robin, ce faci, tenis sau fotbal?”, pentru că acum face și tenis, și fotbal… și le face pe amândouă bine! Să rămână între noi, să nu audă maică-sa, îi place mai mult fotbalul…

„Am fost ultima grupă a Stelei câștigătoare de titlu național la  juniori republicani”

Cu ce echipe țin băieții?

– Cel mare e profesionist, ține cu echipa la care joacă… (râde) Serios! Iar cel mic, ba cu Steaua, ba cu Cluj, ba cu Real Madrid, îi place tare Cristiano Ronaldo, deci ține și cu Juventus acum…

Dar tu cu cine ții? Ai jucat fotbal la Steaua…

– Da, chiar m-am întâlnit de curând cu Marian Aliuță și ne aminteam că am fost ultima grupă… el e mai mic cu doi ani decât mine, dar juca la grupa noastră, la ’76, la Radu Troi, pentru că era foarte bun… și a fost ultima grupă a Stelei câștigătoare de titlu național la  juniori republicani, cum era atunci… ’93-’94…

Ca orice tată subiectiv, spune-mi obiectiv unde-i vezi pe băieții tăi peste 10 ani? Pe stadion, mari fotbaliști sau pe șantier, ducând mai departe afacerea de familie?

– Eu le-am spus așa: „Găsiți-vă o pasiune, actor, muzician, pictor, fotbalist, bancher, arhitect… ca să faceți ce faceți cu pasiune”. Dumnezeu a dat destul de mult familiei noastre, așa că nu sunt obligați să facă, pentru bani, ceva ce nu le place. Eu așa cred, că dacă vor face orice din pasiune, o vor face foarte bine. Au libertatea totală să aleagă. Indiferent dacă reușesc în fotbal sau nu reușesc în fotbal, pot veni alături de mine, au această… „acoperire regulamentară” ca să zic așa… Eu nu le cer decât să fie fericiți cu ceea ce fac. Dacă vor să facă fotbal, să facă fotbal, dacă nu vor să facă fotbal și vor să construiască o să fiu foarte fericit să-i iau alături e mine, așa cum și eu am stat alături de tata. Uite, ei sunt acum la Școala Americană, o termină, trec la facultate, poate în America, poate în altă parte și vor să rămână să facă acolo altceva, dacă o fac nu din obligație ci din pasiune, n-o să mă supăr niciodată.

„Dacă are cineva nevoie de un tratament-șoc de optimism, trebuie să stea de vorbă cu tata. Este Mister Optimism în persoană”

Să încheiem optimist: scăpăm de coronavirus? …Sau ne obișnuim să trăim cu el?

– Păi ambele ipostaze cam tot aia înseamnă… Cine a trecut prin momente grele în viață, și eu am trecut, și-a dat seama că viața merge înainte oricum, se vor naște copii, vor muri oameni din diferite multe cauze, păsărelele vor ciripi, tramvaiele vor circula, oamenii vor cumpăra case, fotbalul se va juca iar cu spectatori, nu avem cum să dezarmăm și să nu mai facem nimic că intrăm în haos. Dar dacă are cineva nevoie de un tratament-șoc de optimism, nu cu mine trebuie să stea de vorbă, ci cu tata. Este Mister Optimism în persoană. Și știe să te molipsească și pe tine să privești cu încredere viitorul. Repet, este Mister Optimism. Incurabil!

„Eu le-am spus așa băieților: «Găsiți-vă o pasiune, actor, muzician, pictor, fotbalist, banche, arhitect… ca să faceți ce faceți cu pasiune»” – Bogdan Dragomir

• 17 ani de căsătorie are Bogdan Dragomir cu soția sa, Delia. Și doi copii, Bogdan (16 ani) și Robin (10 ani)