Life

Cât de mult a afectat-o pe Sensy participarea la Bravo, ai stil. De ce s-a bucurat că a plecat din show-ul de la Kanal D

Sensy nu a rezistat pe cât și-ar fi imaginat la Bravo, ai stil, ba chiar s-a bucurat în momentul în care a fost eliminată. Influencerița a vorbit despre scurta ei participare în show.
14.01.2022 | 11:35
Cat de mult a afectato pe Sensy participarea la Bravo ai stil De ce sa bucurat ca a plecat din showul de la Kanal D
ADVERTISEMENT

Sensy a fost unul dintre pariurile internauților pentru cea de-a doua ediție Bravo, ai stil Celebrities. Din păcate, emisiunea s-a dovedit a fi o pălărie prea mare pe capul fashionistei.

Fosta concurentă a spus că familia ei a fost cea mai afectată de participarea în acest concurs, iar în clipa în care a părăsit show-ul, toată lumea a simțit un soi de eliberare.

ADVERTISEMENT

Sensy a declarat că familia ei a fost la fel de implicată în acest proiect, sufletește, ca ea. Cei dragi s-au consumat foarte mult pentru vedeta de pe TikTok, iar eliminarea din concurs a venit ca un lucru bun pentru toți.

Sensy, despre eliminarea de la Bravo, ai stil: „A fost greu pentru mine”

„A fost o ușurare eliminarea din toate punctele de vedere, astât pentru mine cât și pentru familia mea. Era primul proiect de televizor, ca să zic așa, și nu știam cu ce se mănâncă.

ADVERTISEMENT

Am fost virgină. Nu am știut cu ce se mănâncă. Am luat foarte personal. A fost greu pentru mine. Eu pun tot la suflet și am preluat toate energiile”, a declarat Sensy la Wownews.

Influencerița nu a vrut să intre în detalii când a fost întrebată de ce a fost o dezamăgire pentru ea participarea la Bravo, ai stil, însă este cert că experiența a afectat-o destul de tare.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, au existat și lucruri bune cu care blondina s-a ales în urma participării în show-ul de la Kanal D.

Cu ce s-a ales în urma participării în concursul de modă

„Eu fiind o tipă foarte timorată în fața camerelor, reușesc acum să vorbesc fără să îmi tremure mâna, fără să iau o pastilă de calmare. Nu știu dacă sunt potrivită pentru televizor. 

ADVERTISEMENT

Eu nu mi-am dorit asta. Eu am venit cu scopul ca oamenii de acasă să mă cunoască așa cum sunt în realitate. Marea majoritate spuneau despre mine că sunt foarte figurantă”, a completat Sensy.

Fosta concurentă de la Bravo, ai stil a mai precizat că în urma eliminării a devenit mai apropiată de publicul ei de pe rețelele de socializare. A observat că oamenii au reușit să o înțeleagă din scurta sa ședere în show, lucru de care este extrem de mulțumită, dat fiind că ăsta a fost și scopul prezenței sale în concurs.

 

ADVERTISEMENT
Riscurile la care se expun cei care țin fasting și post religios în...
Riscurile la care se expun cei care țin fasting și post religios în același timp. Avertismentul dur al medicilor specialiști
Jucătoarea din România care a izbucnit după ce a fost ”umilită” de numărul...
Jucătoarea din România care a izbucnit după ce a fost ”umilită” de numărul 632 mondial: ”Urăsc acest sport din tot sufletul”
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Coşmar interminabil pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Cine vrea să...
Coşmar interminabil pentru vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Cine vrea să îi ia fetele, după ce a fost aproape de moarte
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au...
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă...
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă a realizat ce era ascuns în el. A țipat la soție și copii să iasă din casă și a chemat poliția de urgență
Anunțul trist despre Florin Piersic! Durerea care l-a urmărit: Dacă aş putea, m-aş...
Anunțul trist despre Florin Piersic! Durerea care l-a urmărit: Dacă aş putea, m-aş întoarce...
Slana cu ceapă, un mare pericol. Explicațiile specialistului
Slana cu ceapă, un mare pericol. Explicațiile specialistului
Simona Gherghe, anunţ trist după 6 ani de căsnicie cu Răzvan Săndulescu. Ce...
Simona Gherghe, anunţ trist după 6 ani de căsnicie cu Răzvan Săndulescu. Ce se întâmplă cu copiii
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
„E jaful secolului”. Cum i-au furat hoții jumătate de milion de euro unei...
„E jaful secolului”. Cum i-au furat hoții jumătate de milion de euro unei femei de afaceri ruse
Puterea nebănuită a pisicilor. Ce boli pot detecta și vindeca felinele
Puterea nebănuită a pisicilor. Ce boli pot detecta și vindeca felinele
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română