Sport

Sepsi și-a stabilit strategia pentru sezonul viitor: „Vrem să continuăm cu Leo Grozavu”

Sepsi nu renunță la antrenor. Patronul covăsnenilor și-a exprimat public intenția de a aborda și sezonul viitor cu Leo Grozavu pe bancă
21.05.2021 | 09:57
Sepsi sia stabilit strategia pentru sezonul viitor Vrem sa continuam cu Leo Grozavu
ADVERTISEMENT

În ciuda înfrângerii suferite în penultima etapă din play-off-ul Ligii 1, pe terenul Academicii Clinceni, scor 1-2, patronul lui Sepsi Sfântu Gheorghe se declară mulțumit de locul pe care îl ocupă echipa sa în clasament. Ba chiar își dorește să abordeze sezonul viitor tot cu Leo Grozavu pe bancă.

După ce se termină campionatul vom sta la masa negocierilor şi 99,9% rămâne cu noi”, a anunțat Laszlo Dioszegi, dând, totodată, asigurări că suporterii vor avea foarte curând acces în tribunele noului stadion. Din discursul său nu au lipsit nici săgețile la adresa FCSB-ului, care a preferat să folosească rezervele împotriva Universității Craiova.

ADVERTISEMENT

Înaintea ultimului meci din această stagiune, covăsnenii se află pe poziția a patra, la cinci puncte în fața Botoșaniului și trei în spatele Universității Craiova, care și-a consolidat locul pe podium datorită succesului cu FCSB, scor 1-0.

Patronul lui Sepsi își dorește să continue cu Leo Grozavu

Sunt puţin dezamăgit (n.r. de înfrângerea cu Academica Clinceni), dar nu acesta a fost meciul cel mai important. Mai avem, sper eu, două meciuri. Şi cel mai important o să fie al doilea, dacă îl apucăm.

ADVERTISEMENT

Pentru mine, locul 4 e ca şi cum aş fi câştigat campionatul. Sunt mândru de băieţi, bravo lor! Cu bani puţini poţi să faci fotbal mai slab, între ghilimele. Nu avem noi capacitatea financiară să ne luptăm pentru primele trei locuri.

Dar se poate întâmpla, au fost multe cazuri. Vrem să continuăm cu Leo Grozavu. După ce se termină sezonul vom sta la masa negocierilor şi 99,9% rămâne cu noi”, a declarat Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi.

ADVERTISEMENT

Când vor putea suporterii să-și urmărească favoriții din tribune: „Vom lăsa să intre cât permite legea”

De asemenea, omul de afaceri covăsnean le-a promis suporterilor că-și vor putea urmări favoriții pe noua arenă din Sfântu Gheorghe chiar din această vară și nu s-a sfiit să arunce „săgeți” în direcția roș-albaștrilor pentru modul în care au abordat partida cu U Craiova.

Undeva la mijlocul lui august sperăm că vom reuşi să jucăm pe noul stadion. Deci undeva pe la etapa 4-5-6. Chiar dacă eu trebuie să vând bilete sau eu va trebui să controlez vizele medicale, vom lăsa să intre cât permite legea. I-am așteptat un an şi două luni pe suporteri, neapărat trebuie să vină.

ADVERTISEMENT

Normal că sunt dezamăgit. Nu mă gândeam că FCSB va juca cu rezervele. Eu nu fac chestii de-astea şi nu vreau să comentez prea multe, dar eu sunt dezamăgit. Nu vreau să spun că a fost o chestie deliberată, dar e prea mult să schimbi o echipă întreagă.

Poate 5-6 jucători, dacă dai liber, e ok, că e sfârşit de campionat, dar toată echipa să ia liber… Fotbalul, mai devreme sau mai târziu, răspunde cu aceeaşi monedă dacă sunt echipe care desconsideră campionatul”, a conchis Laszlo Dioszegi.

În ultima etapă din play-off-ul Ligii 1, Sepsi Sfântu Gheorghe va primi vizita celor de la FC Botoșani. Partida este programată joi, 27 mai, la ora 20:30. Ulterior, ocupanta locului patru va juca finala barajului Conference League, împotriva câștigătoarei dintre Viitorul și Voluntari.

ADVERTISEMENT