News

Serviciul de Ambulanță Tulcea se mută la hotel. Primăria a făcut acest lucru încă de acum trei luni

Serviciul de Ambulanţă Judeţean din Tulcea și-a mutat o parte dintre angajați într-un hotel. Sediul instituției este reabilitat
14.04.2023 | 17:21
Serviciul de Ambulanta Tulcea se muta la hotel Primaria a facut acest lucru inca de acum trei luni
Lucrările de reabilitare au ca termen de finalizare martie 2024 Sursa foto: Ziarul Delta
ADVERTISEMENT

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) și-a mutat temporar personalul TESA şi conducerea într-un hotel aflat în conservare în sezonul rece. SAJ Tulcea are contract de închiriere la un preț de 6 euro pe metrul pătrat.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean din Tulcea, mutat la hotel

“Partea proastă este că acum n-am putut să relocăm şi personalul operativ. Fiecare ambulanţă trebuie alimentată la o priză de curent, pentru că toată aparatura din celula medicală, în momentul în care maşina nu se află în mers, trebuie încărcată şi menţinută în stare de funcţionare.

ADVERTISEMENT

Or, n-am găsit nicăieri un spaţiu care să ne ofere o parcare pentru atâtea ambulanţe şi cu instalaţie electrică suficientă pentru toate autosanitarele”, a declarat dr. Nicolae Sicinschi, managerului SAJ Tulcea, pentru Agerpres.

Managerul a mai explict și că Serviciul de Ambulanță Județean va avea un  sediu independent din punct de vedere energetic, care va avea panouri solare şi pompe de căldură şi sistem de încălzire prin pardoseală.

ADVERTISEMENT

“Am pus problema celor în drept din Consiliul Judeţean dacă, concomitent cu acest proiect, am putea demara un altul, într-un spaţiu care ne aparţine, să mai ridicăm o clădire în care să avem spaţii suplimentare. Am avea mare nevoie de o sală de training.

De aproape un an, avem şi o farmacie. Sunt reglementări care impun ca pe o maşină care merge la intervenţie cu medic nu ai voie să ai stupefiante, dacă nu ai farmacie”, a mai declarat Nicolae Sicinschi.

ADVERTISEMENT

Sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, construit în 1969

Potrivit conducerii Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea, sediul instituţiei a fost construit în anul 1969, atunci când la Ambulanţă lucrau circa 50 de persoane, iar actualmente serviciul numără circa 200 de angajaţi.

La rândul său, asistentul șef al instituției a precizat că procesul de relocare este încă în curs. “Încă suntem în relocare, identificăm spaţii potrivite pentru activitate, încercăm să fie totul la parametri optimi. Mai sunt în derulare nişte acţiuni ca să reducem cât mai mult din disconfort. Vom rezolva cu spaţiile pentru ca personalul să stea în condiţii confortabile”, a explicat Vavilia Munteanu.

ADVERTISEMENT

Valoarea totală a proiectului de reabilitare a sediului SAJ – iniţiat de Consiliul Judeţean – este de peste 5,8 milioane de lei, suma fiind asigurată din fonduri europene. Termenul de finalizare este martie 2024.

În luna ianuarie a acestui an, Primăria municipiului Tulcea s-a mutat într-un alt hotel din oraş, pentru ca sediul să poată fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene. În sedii private mai funcționează Instituţia Prefectului și filiala teritorială a Curţii de Conturi.

ADVERTISEMENT